Orbital - Wonky

Pe vremea cand pe la noi era in desfasurare Revolutia, doi frati britanici inregistrau pe o caseta audio (celor nascuti dupa aceasta perioada le recomand calduros Wikipedia!)  cu melodia Chime, una din cele mai misto melodii ever compusa in lumea muzicii electronice, un adevarat imn rave, care a marcat debutul trupei Orbital. Veteranii Phil si Paul Hartnoll au revenit dupa opt ani de pauza cu materialul Wonky, un disc in care alaturi de ei isi mai fac aparitia simpatica Zola Jesus si Lady Leshurr, o cantareata care are porecla de „Busta Rhymes la genul feminin“. Desigur, opt ani de pauza in complicata felie a muzicii electronice e o chestie cat se poate de complicata, iar daca mai punem la socoteala si faptul ca baietii astia au pavat drumul unor The Prodigy sau The Chemical Brothers spre „mainstream“, e clar ca avem de-a face cu un disc mult – asteptat. Reusesc oare veteranii astia sa se ridice la inaltimea asteptarilor?
Si da si nu, caci asemenea unui puzzle melomanul are parte de unele elemente care puse cap la cap intregesc un peisaj interesant, cu puncte cat se poate de reusite, dar si cu unele momente care nu-si au rostul in bagajul unor nume de-alde Orbital.

Startul este cat se poate de promitator, caci One big moment pare sa surprinda pe deplin vremurile electronicelor facute cu cap si nu numai pentru picioare, armoniile fiind vorba celor de la Beastie Boys intergalactice. Straight Sun aduce in ecuatie si beat-urile si coloreaza cat se poate de izbutit galaxia Orbital, dar primul „minus“ se simte odata cu Never, o compozitie prea repetitiva pentru a fi remarcabila. Din pacate, colaborarea cu Zola Jesus pe piesa New France nu reuseste sa fie una care sa-ti genereze prea multe Waw-uri, dar lucrurile revin din nou la normal cu ocazia piesei Distractions, o oda adusa melodiilor din epoca rave, care e continuata si de Stringy Acid, unul din momentele in care iti aduci aminte ca vraja celor de la Orbital e la fel de pregnanta si-n 2012 ca acum multi - multi ani. Incetisor am ajuns si la Beelzebub, care nu cadreaza defel in peisajul croit pana la acest moment in ecuatia materialului, fiind un soi de copie dupa Skrillex. Categoric, e aiurea sa faci abstractie de dubstep in 2012, dar pur si simplu melodia asta e incolora, inodora si insipida si se recomanda a fi cel mai josnic moment al acestui Wonky. Din fericire, imediat dupa acest low – point, urechile avizate sunt rasfatate cu superba Wonky, o piesa cu un videoclip genial in care Lady Leshurr face minuni, unul din cele mai comerciale momente ale albumului, care ne readuce aminte de adevaratii Orbital. Finalul Where is it going poate fi inclus din nou in „partea plina a paharului“. Una peste alta, noul Orbital are momente mega – tari dar si compozitii aflate exact la polul opus. Din fericire, primele sunt in avantaj, astfel incat Wonky este un disc de trei stele si jumatate, care iti aduce aminte ca muzica electronica poate avea valente nebanuite.