Pink - The truth about love

Desi nu ma dau in vant dupa melodii slagaroase si track-uri dement de catchy, nu pot spune ca cel de-al saselea album de studio al celei care-si zice Pink nu e reusit. Daca jumatate din personajele care-si fac veacul in rafturile cu „pop“- music din vremurile noastre ar reusi sa se apropie oarecum de compozitiile Pink, cu siguranta topurile ar avea un look mai decent. Dincolo de toate, e pop decent care nu-ti insulta defel IQ-ul. E genul acela de disc compus special pentru toata lumea, cu constructii sonore menite sa ti se intipareasca in minte. E bubble – gum, fara indoiala, dar face parte din zona acelei gume de mestecat care nu-ti provoaca greata dupa ce ai consumat-o. Piesele astea au toate sansele sa fie pe buzele teenageritelor care-si exerseaza miscarile la orele de aerobic, dar „prind” bine si-n club, e hunder prozent comert. De calitatea intai, insa, chiar daca nu esti un consumator obisnuit al pop-ului.

Staff Benda Bilili - Bouger le monde

Groove-uri dansante secondate de un stil de a canta la chitara care te lasa pur si simplu masca, cam astea ar fi atu – urile pentru care cel de-al doilea album al celor de la Staff Benda Bilili e pur si simplu adorabil. Muzicienii din Congo care au devenit cunoscuti si datorita documentarului dedicat lor acum doi ani care a fost prezentat la festivalul de film de la Cannes, reusesc sa te incarce de energie prin niste constructii sonore demne de remarcat, amestecand cu un deosebit talent influente africane cu un feeling deosebit de pop. Povestea echipajului care a fost remarcat pe strazile din Kinshasa este dramatica si induiosatoare: oamenii acestia sufera de poliomielita si au fost multa vreme marginalizati din cauza dizabilitatilor lor.

C2C - Tetra

Parca vad deja un ranjet pe fata vreunui basist, chitarist, clapar sau tobar...dar adevarul e acesta: cei de la C2C sunt niste simpli DJ. Carevasazica o gasca de patru baieti francezi care au castigat patru ani la rand Disco Mix Club World Team DJ Championship. Si ce s-au gandit baietii astia? Ce-ar fi daca...Albumul lor de debut Tetra cuprinde 14 track-uri care vor face deliciul urechilor obisnuite cu beat-uri aranjate cu mare efect. Calatoria porneste cu The Cell, o acomodare cat se poate de misto cu ritmurile dementiale colorate cu scractch-uri asijderea si in care loop-urile vocale te surprind inca din start. Marea surpriza vine insa la piesa a doua, Down the road, care are un start de parca ar fi o piesa tipica de blues, dar care mai apoi evolueaza intr-o simfonie de sunete ireale.

The XX - Coexist

Imagineaza-ti ca intr-o superba zi de vara te afli la geamul Orient Expres-ului si parcurgi distanta dintre Herculane si Orsova. Privirea ti-e absorbita de spectaculoasele privelisti care ti se intiparesc pe retina cu viteza. Din cand in cand insa, atunci cand trenul incetineste, observi involuntar mormane de gunoaie aruncate de-a lungul caii ferate. Ceva nu pusca in peisaj, isnt it? Calatoria prin cel de-al doilea album al celor de la The XX are aceleasi coordonate. Feericele peisaje reprezentate in acest caz de constructiile sonore sunt umbrite de un predominant sentiment de tristete care emana din piese. Of course, at the end of the day, calatoria e una de vis, cu toate inadvertentele care s-au strecurat in ea.

Bob Dylan - Tempest

Respectul si politetea sunt doua chestii care nu costa nimic. Ca sa inteleaga si cititorii din generatia „zuisiu“, sunt moka! Atunci cand esti pus in situatia de a analiza noul material discografic al unui domn care in 24 mai a.c. a implinit varsta de 71 de ani si care se poate lauda cu 50 de ani in breasla, cele doua insusiri amintite in debutul acestei cronici sunt musai de bifat. Din start. Indiferent de rezultat, carevasazica. Din fericire, mult – asteptatul album al celui care s-a nascut ca Robert Allen Zimmerman nu e nici pe departe de neglijat. E drept, daca e sa-l compari cu cele 34 de albume anterioare ale cantaretului, acesta nu iese prea tare in evidenta, fiind undeva in plutonul de mijloc.

Four Tet - Pink

Pun pariu ca v-ati prins deja, imi plac chestiile greu de categorisit. Iar atunci cand ii asculti compozitiile lui Kieran Hebden – cel care se ascunde sub pseudonimul Four Tet – e ca si cum ai cauta diverse sinonime pentru uncategorisible. Cei care se considera specialisti in etichete l-au bagat cand in folktronica, cand intr-o ciorba aflata undeva la jumatatea drumului dintre techno sau IDM. Adevarul este ca aceste constructii pline de suflet pot fi categorisite in „orice-ti cadebine”. Si la urma urmei, stiti ceva? Chestia asta nici nu mai conteaza, caci dincolo de toate e o muzica ce-ti provoaca interesul. Departe de mine gandul de a a-l ingloba in categoria „pionieri”, dar omul acesta chiar stie ce face. Fata de discul sau anterior - despre care ati putut citi aici - lucrurile-s nitel mai asezate.

Spectrasoul - Delay No More

Jack Stevens si Dave Kennett sunt doi producatori de muzica din Bristol care pe albumul de debut al proiectului lor numit Spectrasoul demonstreaza ca drum and bass-ul poate avea si o fata umana. Beat-urile lor sunt cat se poate de destepte si pline de suflet, iar pentru cei carora cuvantul dnb le provoaca o oarecare oroare, am vesti cat se poate de bune: chestia asta nu e neaparat asa ceva, e mai mult “ceva” cu ritmuri folosite in liquid dnb. Desi e destul de departe de sound-ul Burial, pe alocuri ciorba asta are destule similitudini cu lumea imaginata de creatorul discului Untrue, iar acest fapt nu poate decat sa bucure orice om cu urechi de sine stataoare si independente la tonele de gunoaie cu care ne serveste mass – media zilnic.

Men Without Hats - Love in the age of war

Love in the age of war e ca si o intalnire pe care o ai brusc cu un prieten cu care nu te-ai mai vazut din copilarie. Asta in cazul in care stii fara sa cauti pe Google cu ce se mananca new wave –ul. In caz contrar, poate e bine de stiut ca trupa de fata isi are sediul central in Canada si este concentrata in jurul vocii baritonale a lui Ivan Doroschuk. Desi in comparatie cu alte nume gigantice din acea perioada, trupa asta n-a avut decat una bucata mare hit (The Safety Dance), stilul asta de bubblegum synth pop care poate creea similitudini cu era Sisters of Mercy din anii 80 e unul cat se poate de reconfortant, chiar si la trei decenii distanta si ofera o reala desfatare auditiva.

Marcus Miller - Renaissance

Daca esti basist, simpla mentionare a acestui nume e o recomandare cat se poate de solida. Inainte de a intra la banuieli, afirmatia de mai sus n-are nicio relevanta pentru turbulentele politice pe care le traversam. Caci a fi basist inseamna in acest context a canta la chitara bas sau a rezona cu acest instrument. Carevasazica, basistii au toate motivele de bucurie, caci acest Rennissance este unul la fel de spectaculos ca celelalte creatii ale vrajitorului Marcus Miller. Titlul e insa cat se poate de neinspirat, caci Rennaisance n-are de-a face cu nicio schimbare stilistica, ci este mai degraba o renastere solo dupa patru ani de pauza discografica.

The Smashing Pumpkins - Oceania

Printre cele mai trei dementiale videoclipuri realizate vreodata pe Mapamond se numara fara indoiala si Today-ul celor de la The Smashing Pumpkins. Realizat cu ajutorul unui echipament low – budget, povestea a ilustrat perfect tema cantecului, care pe plan muzical oscileaza la marea arta intre pasaje lente si portiuni cat se poate de loud, completate cu distorsuri de chitara pur si simplu geniale. Desigur, dupa doua capodopere de genul Mellon Collie and the Infinite Sadness  si Siamese Dream, era si greu ca vreodata trupa asta condusa cu o mana de fier de Billy Corgan sa mai arunce ceva „la fel de valabil” pe piata, dar noul disc al americanilor nu poate fi deloc categorisit ca fiind „low budget”.

Neneh Cherry and The Thing - The Cherry Thing

Pentru cei care au deschis urechile mai tarziu, Neneh Cherry e o doamna care pe vremea cand la noi se punea de Revolutie, domina topurile internationale cu Buffalo Stance, o melodioara inclusa in albumul ei de debut Raw like sushi. Pentru cei care nu sunt la curent cu jazz-ul nordic,  The Thing e un trio care si-a luat numele dupa o compozitie de-a lui Don Cherry (ati ghicit! - tatal vitreg al solistei), o figura legendara a muzicii jazz care a colaborat mult timp cu Ornette Coleman. Nu mai e un secret pentru nimeni ca muzica made in „nordul Europei“ are valente deosebite, iar daca mai pun la socoteala si faptul ca acest disc e primul material de sine statator al celebrei Neneh Cherry dupa 16 ani de pauza, e clar ca asteptarile-s maricele. Parafrazand albumul din 1989 al cantaretei, acest  The Cherry Thing e cat se poate de crud. E al naibii de brut, mega – neprelucrat, la mii de ani – lumina de ceea ce se poarta azi in muzica pop.

Parov Stelar - The Princess

Pe cei de la Parov Stelar am avut norocul sa-i prind live chiar la primul lor concert din Romania, in clubul The Note din Timisoara, pe vremea cand aproape nimeni nu stia de ei. As putea spune ca mi-a picat fata la acel concert, dar e o mica exagerare. Cert este, ca oamenii m-au surprins cu un melanj superb, o combinatie strasnica de beat-uri moderne alterate cu jazz sau charleston, reteta fiind imbunatatita pe alocuri cu breakbeat si chiar si elemente de pop. A fost nevoie de cateva concerte strasnice pentru ca acest nume sa devina mega – cunoscut pe buzele tuturor si chiar daca intre timp ghiveciul stilistic abordat de austrieci si-a mai pierdut din farmec, maiestria pe care o degaja oamenii acestia pe scena este admirabila. Dar, oare aceasta magie razbate si in fotoliul de acasa, atunci cand te pui sa asculti in tihna compozitiile lor?

Bobby Womack - The bravest man in the Universe

The Bravest Man in the Universe este primul disc cu piese noi editat de Bobby Womack in ultimii 14 ani. Iar faptul ca unul dintre cei care au slefuit aceste melodii este nimeni altul decat Damon Alborn, n-ar trebui sa fie o surpriza caci daca ati ascultat discurile semnate Gorillaz, ati auzit cu siguranta Stylo. Alaturi de binecunoscutul frontman al celor de la Blur, un alt producator legendar si-a bagat “mana” in aceste compozitii, Richard Russell. Raspunzator printre altele pentru discul de comeback al lui Gil Scott-Heron. Categoric, doar din aceste amanunte e clar pentru toata lumea ca discul se arata a fi interesant. Iar in momentul cand purcezi la auditia lui, lucrurile devin crystal clear: discul asta e un diamant. Bine slefuit, ce-I drept, dar care e de mare efect.

Dan Habarnam - From the known

Pe plaiurile mioritice, nu multa lume stie ca Dan Habarnam a scos albumul From the known. Si nu oriunde, ci tocmai la Exit Records, un label la care scot materiale de-alde Skream, D Bridge sau Instra:mental. Pe numele sau adevarat Dan Griober (Unu’, Hard B.) muzicianul roman a lansat in luna martie 2012 acest disc care contine zece piese si care a fost promovat en-gros in mediile straine care se ocupa cu eticheta de dance – music. Chiar daca labelul britanic e cunoscut mai ales pentru productii drum and bass, piesele de aici nu au nici in clin nici in maneca cu acest stil, fiind mai degraba o incursiune in lumea muzicilor ambientale cu staif.

Krafty Kuts - Let’s Ride

Povestea spune ca Martin Reeves aka Krafty Kuts si-a inceput cariera la incredibila varsta de 12 ani cand a participat pentru prima oara la un concurs de DJ, unde a ajuns in finala, aceasta fiind dealtfel si prima oara cand a pus mana pe sculele care fac viata usoara sau grea unui DJ, dupa caz! In momentul in care il intrebi care e sound-ul lui preferat acesta raspunde fara ezitare: “Hip-hop-funk-soul-and-drum-and-bass, all as one word“. Desi are la activ o serie de remixuri si E.P.-uri, noul lui disc Let's Ride este cel de-al treilea material discografic „full“ al britanicului, care a ajuns in atentia opiniei publice internationale datorita discului Freakshow, aparut in 2008, care a castigat printre altele titlul de best album la premiile Breakspoll. Se stie, atunci cand vorbim de dance – music, e destul de greu sa asculti cap – coada un album, indiferent de cine ar fi fost facut acesta, fiindca pattern-urile repetitive te ucid la un moment dat.

Haarp Cord - Vremurile din urma

Anul trecut, patru figuri proeminente ale scenei hip – hop din Romania – Sisu, Pacha Man, Cedry2k si Dragonu - au pus bazele unui proiect „profund“, Haarp Cord, care a debutat cu materialul Dragoste sau frica, album care s-a bucurat de multe „big up“ –uri din partea comunitatii. La un an diferenta, cu o formula modificata – in locul lui Sisu si Pacha Man in proiect a aparut Carbon – oamenii au recidivat cu Vremurile din urma, un album in care se regasesc 13 track-uri si o sumedenie de colaboratori, in care “fratii din Haarp Cord vor sa invinga raul”(dupa cum spun in piesa „Nu ma pot opri din scris“).  Daca cineva mai avea vreo indoiala, aceasta e spulberata inca din start: cei trei crai ai hip – hop – ului isi concentreaza ideile in versuri de mare finete, care ataca o sumedenie de teme.

Public Image Ltd - This is PIL

N-are nicio legatura cu Alexandre Dumas Tatal, dar discul asta vine Dupa 20 de ani. Protagonistul principal este omul care acum 35 de ani sintetiza un feeling cat se poate de adecvat vremurilor politice in care se scalda tarisoara noastra: „No future, for you, no future, for me“. Despre John Lydon se pot spune foarte multe lucruri, controversele din jurul lui fiind la ordinea zilei. Mai presus de toate, indiferent daca ti-e simpatic sau nu, omul acesta a reusit sa creeze o opinie. Revenind la muzica, ce asteptari poti sa ai de la o trupa care dupa 20 de ani de hibernare scoate un nou disc? „Nebunia“ a inceput acum vreo patru anisori, cand rebelul personaj care a cantat in Sex Pistols a fost de acord sa apara pentru prima oara in viata lui in cadrul unui spot publicitar, facut pentru o marca de unt din Marea Britanie. Desi a sustinut sus si tare ca acest compromis a fost facut doar pentru a finanta revenirea celor de la P.I.L. multa lume l-a cam luat peste picior, din aceasta cauza.

Trans X - Hi NRG

Desi face referire la cu totul altceva, zicala conform careia ciorba reincalzita nu mai are acelasi gust este cat se poate de temeinica si atunci cand vine vorba de muzica. Sincer, n-as fi crezut vreodata ca pe langa alde Skrillex, Prodigy si diversi David Guetta, voi mai avea ocazia sa gasesc prin muzica anului 2012 numele de Trans X. In cazul in care n-ai prins vremurile in care melomanii stateau cu urechea lipita la posturile de radio straine pentru a fi “updated” cu ceea ce se intampla in muzica, exista mari sanse sa nu fi auzit niciodata de Living on Video. O melodie aparuta in 1983 si care la vremea ei a fost considerata de avangarda, fiind numita mai in gluma mai in serios un soi de precursor al muzicii techno. Desi la vremea respectiva Trans X a beneficiat de succes, canadianul Pascal Languirand – creierul acestui proiect – a decis sa se retraga din “muzica comerciala”, indreptandu-si atentia spre muzici ambientale.

Band of Skulls - Sweet Sour

Ce se mai poate face in zilele noastre cu o chitara, un bass si niste tobe? De-a lungul anilor au existat 12.345 de trupe de acest tip care au incercat cam aproape toate combinatiile de corzi, tempo-uri si stiluri. Mai poate aparea ceva nou in acest domeniu? Britanicii de la Band of Skulls cred cu tarie ca raspunsul este DA. Cel de-al doilea album al acestui trio format dintr-o basista, un chitarist si un tobar, Sweet Sour, demonstreaza ca si-n aceasta combinatie mai exista lucruri decente de zis. Si cantat. Discul are momente de dirty rock – blues de mare efect, dar contine si cateva piese create parca in dorul lelii, intr-o pauza de tigara. Per ansamblu, o buna parte a acestui disc se invarte undeva in apele blues - garage rock-ului.  Interactiunea barbat – femeie dintre Russell Marsden si Emma Richardson e geniala pe alocuri si facand abstractie de cateva momente neinspirate, albumul asta e unul de mare angajament.

Vama - 2012

Dintotdeauna conceptele muzicale au gravitat in jurul unui lider. Iar atunci cand unii  membri ai gastii au executat niscaiva actiuni care in ochii liderului erau concentrate pentru a-i submina acestuia autoritatea, s-a lasat cu rupturi. Exista numeroase exemple in acest sens, iar pe taramul autohton cazul Vama Veche e notoriu. Desi cei din Trupa Veche au venit pe piata cu ceva mega – decent, feedback-ul publicului a fost unul mega – subtirel. Motivul e clar ca lumina zilei: fiindca Vama Veche in ochii publicului era Tudor Chirila Band. Iar actuala Vama e aceeasi ciorba. Chestia asta se vede cu ochiul liber la concerte si se aude cu urechea bine spalata si pe discuri. Dincolo de sagalnicul fapt ca acest disc a fost mixat si masterizat in Canada (de parca acest amanunt ar fi un garant al unui sound „corect”!) oare ce aduce nou acest „2012“? Errr...., prea putine lucruri pentru a fi cu adevarat remarcabile. Intai si intai, Dumnezeu nu mai apare la stiri, carevasazica tema textelor e coborata la fiinta umana. Restul, e in linii mari acelasi: Tudor Chirila e din nou in lumina reflectoarelor cu versuri atent mestesugite iar aranjamentele si liniile melodice sunt corecte, dar fara surprize. Business as usual, excursie pe carari batatorite cu ghidul Tudor Chirila, care a stiut dintotdeauna sa fie pe placul publicului .

Jazzanova - Funkhaus Studio Sessions

In cazul in care as fi un muzician, dupa mai multe auditii ale acestui Funkhaus Studio Sessions as fi nevoit sa iau niste masuri radicale. Fie as sta cu urechea lipita de difuzor pentru a prinde fiecare  subtilitate, fie m-as apuca de goblenuri. Daca esti un meloman care te respecti si nu esti ingropat pana-n maduva oaselor intr-un stil anume, probabil ca stii de Jazzanova. Colectivul de muzicieni din Berlin care adesea e alintat ca „pionier in ale nu jazz-ului“ are vreo 17 ani in spate, si totusi acest Funkhaus Studio Sessions este discul cu numarul trei din istoria lor. Dupa cum ii spune si numele discul e executat in legendarul GDR Rundfunk Orchestra Studios din Estul Berlinului, iar vestea si mai buna este ca chestia asta a fost si filmata.

Avant’n’Gard - Soare Staniol

Calitatea esentiala a marilor creatori consta in puterea lor de a trezi in cei ce le asculta cantecele unele imagini ascunse in hatisurile memoriei, de a face sa vibreze acea coarda care este atinsa atat de rar. Pe scurt, fiecare artist ar trebui sa aibe un sticky –note cu acest mesaj, localizat undeva pe biroul sau sau in vreun coltisor al memoriei.  Si mai pe scurt, misiunea asta pare a fi fost uitata, in vremurile noastre in care diletantismul este adesea ridicat la nivel de arta. Lasand filozofia la o parte, Avant’n’Gard e un echipaj sonor mega – atipic pentru plaiurile noastre. Ai zice ca s-a nascut „undeva – candva“ dupa o sesiune serioasa de listening-uri prelungite Amon Duul, dar e made in Romania.

The Kyteman Orchestra - The Kyteman Orchestra

Dupa cum incet – incet, granitele dintre tari tind sa devina un apanaj al trecutului (cel putin in Europa) si o gramada de muzicieni se lauda pe la colturi prin faptul ca piesele imaginate de ei distrug barierele dintre stiluri. Uneori aceasta afirmatie e e pura inventie de marketing, alteori chestia in cauza chiar are un fundament solid. In cazul artistului olandez Colin Benders (aka Kyteman) granita dintre pop si muzica clasica este distrusa cu buna stiinta prin niste compozitii elevate, care te fac sa te dedici suta la suta auditiei si care te rasplatesc printr-un disc pur si simplu fabulos. Anul trecut olandezul in cauza, Colin Benders, a intrat in radarul subsemnatului cu un excelent disc realizat alaturi de trompetistul Eric Vloeimans – Kytecrash, dar adevaratul lui debut s-a produs in 2009 cu The Hermit Sessions un amestec de hip-hop si jazz, care a ocupat pozitii fruntase in topurile din Tara Lalelor multa vreme.

V.A. - Van Graph K Fe 7 Year Anniversary

Sapte ani de Van Graph (pentru netimisoreni, o cafenea sic din orasul de pe Bega) si al patrulea an consecutiv in care anonimTM pune la cale aceasta compilatie - pe scurt acestea sunt coordonatele principale ale celor 58 de minutele de muzica made in Timisoara care au fost incluse in acest disc care exploreaza catacombele underground-ului. „Din pacate, sau din fericire, este inca singurul material printat care iese anual si reprezinta muzicieni timisoreni“, spune Dudu de la anonimTM, nasul si ingrijitorul acestei selectii, care cuprinde in acest an 13 track-uri. Coincidenta sau nu, si-n acest an – ca si-n anul trecut - primul track al compilatiei poarta semnatura Thy Veils. Spectacolul sonor este cat se poate de misterios, cu arome de ambient music ce iti pot aduce aminte pe ici pe colo de Brian Eno sau de coloana sonora a vreunui serial axat pe mistere.

Poesis - Creanga de aur

Sa-mi fie cu iertare, dar daca dupa 35 de ani de existenta a unui grup vii pe piata cu un album care are o orchestratie ca cea care se aude in Creanga de Aur, inseamna ca situatia e grava. E drept, folk-ul in general si cel romanesc in particular n-a excelat niciodata in rezolvari stilistice spectaculoase. Si totusi…Refrenul piesei Dulce amar, inclusa pe acest al treilea disc al celor de la Poesis, e cat se poate de elocvent: „Iarba e verde, cerul e albastiu/ Si poate e sau nu e ..e sau nu e…prea tarziu“. Daca e sa stai drept si sa judeci asijderea aranjamentele muzicale din Creanga de Aur ar fi putut fi realizate oricand in ultimele trei – patru decenii. Si fiindca muzica asta de “visare” pune un accent abitir pe texte, din nefericire nici acestea nu reusesc sa aibe acel “ceva” care sa te faca sa exclami “waw”.