25 iun. 2012

Bobby Womack - The bravest man in the Universe

Cronica The bravest man in the Universe
The Bravest Man in the Universe este primul disc cu piese noi editat de Bobby Womack in ultimii 14 ani. Iar faptul ca unul dintre cei care au slefuit aceste melodii este nimeni altul decat Damon Alborn, n-ar trebui sa fie o surpriza caci daca ati ascultat discurile semnate Gorillaz, ati auzit cu siguranta Stylo. Alaturi de binecunoscutul frontman al celor de la Blur, un alt producator legendar si-a bagat “mana” in aceste compozitii, Richard Russell. Raspunzator printre altele pentru discul de comeback al lui Gil Scott-Heron. Categoric, doar din aceste amanunte e clar pentru toata lumea ca discul se arata a fi interesant. Iar in momentul cand purcezi la auditia lui, lucrurile devin crystal clear: discul asta e un diamant. Bine slefuit, ce-I drept, dar care e de mare efect.
Titlul discului este unul cat se poate de bine ales, caci Womack este fara indoiala un om curajos. Cand tanarul Bobby a inceput sa cante pop neglijand gospel-ul tatal sau l-a dat afara din casa. Mai apoi, unul din fii lui a murit, iar un altul s-a sinucis. Unde mai pui ca in luna martie a acestui an Bobby Womack a fost diagnosticat cu cancer. Vocea dementiala a lui Womack este colorata cat se poate de misto cu aranjamentele dementiale ale lui Damon Albarn. Piesa care incepe acest trip si care da titlul albumului e acel gen de single care face ca sa ti se ridice parul pe brat, in cazul in care ai oaresce ureche. Nici textul nu e de lepadat, caci zicale de genul  “I’ve got a story I want to tell/ Gather ‘round boys and girls/ I once was lost, but now I’m found”, sunt de mare efect. Din anumite puncte de vedere discul asta imi aduce aminte de Louie Austen. Desigur, Bobby Womack nu e un electro – crooner, dar beat-urile pline de substanta creeaza un melanj senational iar sound-urile old vs new din Please forgive my heart – de exemplu – iti dau fiori.

Dincolo de sunete, pe “Stupid”, Womack arata cu degetul una din problemele actuale, cea a institutionalizarii bisericii: “They ask for money in the name of the Lord/ And they’re lining pockets and keep coming back for more.” Se prea poate ca in epoca  fast – forward in care ne ducem existenta unele din textele acestui disc sa fie usor mega – melodramatice, dar pentru orice om cu capul pe umeri si care stie cate ceva despre creatorul discului, e clar ca lumina zilei ca mesajul este cat se poate de natural. Una din cele mai ciudate piese de aici este Deep River, in care pret de 1 minut si 50 de secunde ascultatorul este bombardat cu un gospel de calitate, care desi nu-si prea gaseste locul alaturi de celalte piese, este o melodie cat se poate de placuta, care aduce un plus de diversitate. Un alt moment de exceptie este “Dayglo Reflection”, in care invitata Lana Del Rey face “casa” buna cu inflexiunile lui Womack, iar ascultatorii atenti vor descoperi un sample din visteria lui Sam Cooke. Nu fac parte din categoria celor care au urmarit cu atentie cariera lui Bobby Womack, deci n-am cum sa compar acest disc cu alte realizari din trecut. Un lucru e cert: albumul asta este o minunatie, si-l recomand cu caldura pentru toate urechile avide de frumos.



Un comentariu:

  1. Super melodie, ma bucur ca am dat de asrticolul tau si am putut sa aud asa o melodie frumoasa

    RăspundețiȘtergere