Trans X - Hi NRG

Desi face referire la cu totul altceva, zicala conform careia ciorba reincalzita nu mai are acelasi gust este cat se poate de temeinica si atunci cand vine vorba de muzica. Sincer, n-as fi crezut vreodata ca pe langa alde Skrillex, Prodigy si diversi David Guetta, voi mai avea ocazia sa gasesc prin muzica anului 2012 numele de Trans X. In cazul in care n-ai prins vremurile in care melomanii stateau cu urechea lipita la posturile de radio straine pentru a fi “updated” cu ceea ce se intampla in muzica, exista mari sanse sa nu fi auzit niciodata de Living on Video. O melodie aparuta in 1983 si care la vremea ei a fost considerata de avangarda, fiind numita mai in gluma mai in serios un soi de precursor al muzicii techno. Desi la vremea respectiva Trans X a beneficiat de succes, canadianul Pascal Languirand – creierul acestui proiect – a decis sa se retraga din “muzica comerciala”, indreptandu-si atentia spre muzici ambientale.
Iar dupa aproape 30 de ani, la fel de surprinzator, a reinviat proiectul Trans X, care a lansat pe tarabe albumul Hi NRG. Inca de la primul track, e clar pentru orice meloman posesor de urechi bine spalate ca intreaga “afacere” are un iz de remember, caci discul porneste la drum pe acordurile Living on Video. E drept, de data asta piesa se numeste L.O.V. si are parte de niste retusuri, dar orchestratia moderna nu reuseste sa aduca prea mari surprize. Urmatorul track, Human pare a fi o joaca facuta pe sintetizatoare, iar efectele de robot de pe partile vocale sunt decente, dar fara stralucirea la care te-ai astepta. Una din cele mai mari surprize ale discului vine odata cu piesa numarul trei care este o adaptare electro a celebrului Transmission din visteria celor de la Joy Division. “You’re My Videostar” abunda intr-un dialog interesant intre voci masculine si feminine si are un iz de slagar din anii 80, dar XXX este o alta mostra de “cum nu ar trebui sa sune o piesa in 2012” din punct de vedere al instrumentatiei. I want to be with you e un classic italo – disco iar printre picaturi se mai detaseaza nitel si Fascination, o melodie care are un aer ceva mai modern, dar totusi departe de ceea ce se intampla in zilele noastre. Din pacate, niciuna din piesele incluse pe acest album nu aduce nimic nou, chiar daca per ansamblu track-urile astea nu sunt la fel de plictisitoare cu cele extrase de pe un album techno – dance al anului 2012. Ascultand discul asta e parca te-ai uita prin vechea colectie cu reviste Rahan din anii 80. Pe moment e interesant, iti aduce aminte de amintiri frumoase, dar operatiunea nu e groaznic de paliptanta, pe termen mediu si lung. Doar pentru nostalgici si pentru cei care inca mai scot din cand in cand de la naftalina casetele poloneze cu maestrii italo disco – ului.