Four Tet - Pink

Pun pariu ca v-ati prins deja, imi plac chestiile greu de categorisit. Iar atunci cand ii asculti compozitiile lui Kieran Hebden – cel care se ascunde sub pseudonimul Four Tet – e ca si cum ai cauta diverse sinonime pentru uncategorisible. Cei care se considera specialisti in etichete l-au bagat cand in folktronica, cand intr-o ciorba aflata undeva la jumatatea drumului dintre techno sau IDM. Adevarul este ca aceste constructii pline de suflet pot fi categorisite in „orice-ti cadebine”. Si la urma urmei, stiti ceva? Chestia asta nici nu mai conteaza, caci dincolo de toate e o muzica ce-ti provoaca interesul. Departe de mine gandul de a a-l ingloba in categoria „pionieri”, dar omul acesta chiar stie ce face. Fata de discul sau anterior - despre care ati putut citi aici - lucrurile-s nitel mai asezate.
Majoritatea pieselor au aparut pe viniluri, dar acest fapt nu scade cu nimic din magia pe care ti-o provoaca cele opt piese. In cazul in care inca nu ai facut cunostinta cu lumea lui Four Tet, ar fi bine sa stii ca multe din lucrurile care se intampla aici sunt sesizabile la mai multe ascultari. Nu e genul de muzica pe care sa o asculti la semafor si nici chestia aia care te face sa te rupi in figuri numita Skrillex sau Deadmau5. Inca de la prima piesa, Locked, orice individ cu capu pe umeri e perfect constient ca treaba asta e speciala si merita studiata ca atare. E o muzica plina de nuante, care adesea se arata doar in timp, deci trebuie „digerat” cu mare bagare de seama. "Lion" este o melodie care creste slowly pe parcurs si care te vrajeste cu adevarat mai ales datorita unor percutii si efecte oldschool. Jupiters incepe cu o prima jumatate in care ai impresia ca cineva ti-a schimbat discul din CD player, dar devine mega – colorata in partea ei finala. „Ocoras“ nu e exact my cup of tea, dar are parte de niste sound-uri cat se poate de incitante, dar lucrurile devin din nou de mare efect pe parcursul 128 Harps. Si pentru ca vorba lui Howard Jones Things can only get better, ceea ce urmeaza aici, Pyramids, are un vibe demential. Aceleasi cuvinte de lauda merg si catre cele 11 minute si 23 de secunde ale piesei Peace For Earth, care te duce cu gandul la Tangerine Dream si orice muzica asociata cu „space”, iar finalul este de poveste. Sincer, daca asculti „Pinnacles” si nu ai nicio reactie emotionala, inseamna ca ai niscaiva probleme. E o poveste superba cu un bass funky si de mare efect, cu un beat care e exact acolo si care te fascineaza. Sincer, discul asta e unul care ia exact cat trebuie din trenduri ca dubstep, minimal, electro, house, techno, folk si chiar jazz. Daca cunoasteti carcotasi care refuza din start ideea ca muzica facuta cu mouse-ul poate avea suflet, obligati-i sa asculte acest Pink. Si ciuliti bine urechile, caci pe langa roz piesele astea au nuante nebanuite la mai multe ascultari.