Neneh Cherry and The Thing - The Cherry Thing

Pentru cei care au deschis urechile mai tarziu, Neneh Cherry e o doamna care pe vremea cand la noi se punea de Revolutie, domina topurile internationale cu Buffalo Stance, o melodioara inclusa in albumul ei de debut Raw like sushi. Pentru cei care nu sunt la curent cu jazz-ul nordic,  The Thing e un trio care si-a luat numele dupa o compozitie de-a lui Don Cherry (ati ghicit! - tatal vitreg al solistei), o figura legendara a muzicii jazz care a colaborat mult timp cu Ornette Coleman. Nu mai e un secret pentru nimeni ca muzica made in „nordul Europei“ are valente deosebite, iar daca mai pun la socoteala si faptul ca acest disc e primul material de sine statator al celebrei Neneh Cherry dupa 16 ani de pauza, e clar ca asteptarile-s maricele. Parafrazand albumul din 1989 al cantaretei, acest  The Cherry Thing e cat se poate de crud. E al naibii de brut, mega – neprelucrat, la mii de ani – lumina de ceea ce se poarta azi in muzica pop.
Carevasazica, urechile obisnuite cu bumtzi – bumtzi –ul ce razbate non – stop pe canalele mass – media nu vor gasi printre cele sapte piese nici macar un strop de fericire. In schimb, posesorii de urechi bine spalate au toate sansele sa se aleaga cu o auditie mai mult decat interesanta. Cu o conditie insa: urechile au nevoie sa fie in posesia unor indivizi open – minded, care nu dau doi bani pe barierele stilistice care definesc conservatorismul muzical atat de blamat de unii (da, v-ati prins, inclusiv de subsemnatul!).  Fiindca cei de la The Thing au colaborat cu o sumedenie de artisti de avangarda (Thurston Moore din Sonic Youth, ca sa pastrez lista scurta) jazz-ul lor semi – improvizat suna intr-un mod de mare efect. Adeseori, sound-ul acesta e crud precum punk-ul, iar vocea de nota zece a solistei creeaza un topping care-ti lasa urechile-n delir. Daca v-ati intrebat vreodata cum ar suna piesa Dirt a celor de la The Stooges intr-o varianta „nebuna“, ei bine, aflati ca acest cover e unul din cele mai reusite momente ale acestui disc. Dupa un start care iti aduce aminte parca de cei de la Rage Against The Machine, piesa capata un suflu deosebit prin melanjul mirific creat de instrumentisti si Neneh Cherry, cele aproape sapte minute ale track-ului fiind dementiale. Ramanand in zona „cruditatilor“ e musai sa remarc Too Tough To Die , o piesa din repertoriul Martina Topley-Bird (cunoscuta mai ales datorita lui Tricky), in care inflexiunile vocii sunt de exceptie, iar aportul muzicienilor e deasemenea stralucit. Seria cover-urilor traznite nu e nici pe departe epuizata, caci una din piesele de aici e o adaptare dupa Accordion-ul lui Madvillain si e un alt prilej de a „simti“ ciorba dintre hip hop si jazz. Cea mai „sic“ reinterpretare de aici provine din repertoriul americanilor de la Suicide, varianta de aici a melodiei Dream baby dream fiind pur si simplu geniala. Si de ascultat pe repeat. Una peste alta, ceea ce se serveste aici e o ciorba de jazz, punk, soul si bucatele de pop. Desi contine in marea majoritate cover-uri (sapte din opt, ca sa fiu mai exact), discul asta e unul din cele mai originale albume ascultate de urechile subsemnatului pe parcursul acestui an. Poate ar mai fi de adaugat si faptul ca piesele acestui disc au fost inregistrate pe parcursul a patru zile.  Dar gata cu vorba, treceti la auditie si minunati-va!