Printre cele mai trei dementiale videoclipuri realizate vreodata pe Mapamond se numara fara indoiala si Today-ul celor de la The Smashing Pumpkins. Realizat cu ajutorul unui echipament low – budget, povestea a ilustrat perfect tema cantecului, care pe plan muzical oscileaza la marea arta intre pasaje lente si portiuni cat se poate de loud, completate cu distorsuri de chitara pur si simplu geniale. Desigur, dupa doua capodopere de genul Mellon Collie and the Infinite Sadness si Siamese Dream, era si greu ca vreodata trupa asta condusa cu o mana de fier de Billy Corgan sa mai arunce ceva „la fel de valabil” pe piata, dar noul disc al americanilor nu poate fi deloc categorisit ca fiind „low budget”.
Oceania - ce face parte dintr-un ambitios proiect numit Teargarden by Kaleidyscope., programat sa adune laolalta 44 de piese intr-un album de concept – incepe cat se poate de zgomotos cu Quasar, melodie care iti aduce aminte de vremurile in care rock-ul era la putere in intreaga mass - media si-n care vocea lui Corgan este exact acolo unde trebuie. Cel de-al 8 –lea disc al dovleceilor continua in aceeasi maniera cu Panopticon, care nu reuseste sa iasa in evidenta prin mai nimic, dar capata o magie aparte gratie celui de-al treilea track, The Celestials. Desi melodia se recomanda a fi „something din perioada baladelor de genul Wonderwall – ului celor de la Oasis“, pe parcurs mirifica alternanta intre perioadele slow si hard atat de caracteristica trupei se etaleaza din plin si fac din aceasta melodie unul din cele mai memomrabile momente ale acestui disc. Din fericire, piesa asta a fost aleasa sa fie primul single extras din disc. In cazul in care sunteti la curent cu semnificatia versurilor compuse de Billy Corgan de-a lungul anilor, My love is winter descrie perfect valentele „dark” ale artistului. Fiindca albumele celor de la Smashing Pumpkins au avut dintotdeauna un „sens” doar in cazul in care au fost „degustate” pe de-antregul (si nu pe particici separate, cum e trendul), si Oceania se incadreaza in aceeasi oala. Daca faci prostia sa asculti cu atentie cele noua minutele ale piesei care da titlul albumului, exista o mare sansa ca ele sa nu-ti zica mai nimic, dar ascultate intr-un context aparte, ele se muleaza perfect pe feelingul pe care il emana acest disc. Categoric, nu e pentru toata lumea, iar pentru cei care cauta cu obstinenta „hituri” discul asta s-ar putea sa fie o mare pierdere de timp. Pentru cei care stiu sa caute dincolo de aparente, Oceania e un disc solid, care chiar daca nu se ridica la inaltimea capodoperolor din trecut ale trupei, are ceva al lui, pus deoparte...
Principalul atu al muzicienilor care nu fac parte din tagma celor încadrați în mediocritate constă în puterea acestora de a trezi în rândul celor care le ascultă cântecele, diverse sentimente și imagini care stau undeva ascunse prin hățișurile memoriei. Oridecâte ori cineva atinge o coardă sensibilă se declanșează o vibrație aparte, care reușește să-ți insufle acel sentiment de bine, care ar trebui să vină la pachet cu arta asta numită muzică. Din păcate, în vremurile actuale în care diletantismul este adesea ridicat la nivel de artă, misiunea asta pare-se că a fost abandonată de către mulți. Și totuși, unii n-au abandonat lupta. Este și cazul lui Ravi Hazard. Pe numele său adevărat Răzvan Stochița, „Ravi Hazard “ a început să scrie poezii la vârsta de 14 ani și a descoperit muzica folk la vârsta de 16 ani, în timpul unei călătorii la munte. De aici și până la a împrumuta o chitară, a se închide în casă două săptămâni și a învața să cânte prima melodie a fost doar un pas. În 1997...
„În clipa în care ai apărut / Eu nimic nu am mai vrut / Simplu am înnebunit / M-ai îmbolnăvit“. Sunt primele versuri care se fac auzite pe albumul formației Amala. Piesa cu pricina numită „Tu ești boala mea“ lămurește cât se poate de exact filmul formației care s-a născut în 1989 la Timișoara. Este vorba de acel rock clasic care făcea ravagii în vremurile în care muzica nu era numai despre showbusiness și-n care lumea nu se înghesuia să consume pe bandă rulantă produse muzicale insipide, incolore și inodore. Da, e un soi de remember the time care îi va unge la suflet pe cei care se intitulează rockeri. Pe lângă acest aspect, discul ăsta e și un fragment de istorie, căci această primă înregistrare oficială a formației timișorene cuprinde compoziții semnificative din negura timpurilor. Amala a fost creată de către Grujic Ljubisa, zis și , „Mișa, iar după o serie de schimbări de componență, reveniri și desfințări a reușit să lanseze materialul discografic de debut numit ...
Cele mai bune albume românești ale deceniului Top realizat de Zoltan Varga ABRA - Șapte După trei albume scoase în Germania și un disc apărut în țară noastră sub numele de La frumusețea ei, formația Abra a editat în 2010 albumul Șapte, realizat cu masivul sprijin a lui Mircea Baniciu. Adrian Enescu – Invisible Movies Invisible Movies merită să intre în colecţia oricărui meloman serios din această ţară pentru simplul motiv că documentează sonor „soundtrack“ –urile made in România din ultimii aproape 40 de ani. OK, poate e prea pretenţios termenul de soundtrack, căci câteva din piesele de p-aici sunt simple „acompaniamente“, dar aţi înţeles ideea. Alexandra Ușurelu – La capătul lumii Alexandra Uşurelu a fost etichetată un soi de Norah Jones a României. Dincolo de etichet...
Printre cele mai trei dementiale videoclipuri realizate vreodata pe Mapamond se numara fara indoiala si Today-ul celor de la The Smashing Pumpkins. Realizat cu ajutorul unui echipament low – budget, povestea a ilustrat perfect tema cantecului, care pe plan muzical oscileaza la marea arta intre pasaje lente si portiuni cat se poate de loud, completate cu distorsuri de chitara pur si simplu geniale. Desigur, dupa doua capodopere de genul Mellon Collie and the Infinite Sadness si Siamese Dream, era si greu ca vreodata trupa asta condusa cu o mana de fier de Billy Corgan sa mai arunce ceva „la fel de valabil” pe piata, dar noul disc al americanilor nu poate fi deloc categorisit ca fiind „low budget”.
Comentarii
Trimiteți un comentariu