Pink Martini - Get Happy

Recent, mica trupă din Oregon care poartă numele de Pink Martini a avut parte de o sumedenie de referiri în mass – media autohtonă, graţie faptului că la 100 de ani de la naşterea celei care a fost poreclită Edith Piaf a României, a lansat un cover după binecunoscuta Până când te iubeam. Piesa este inclusă în cel mai nou material discografic al americanilor şi a fost cântată dealtfel în luna mai a anului trecut, pe scena Filarmonicii Din Timişoara, într-un concert de excepţie unde atât liderul Thomas Lauderdale cât şi solista Storm Large au rostit o sumedenie de 

cuvinte în limba română. 

Torul - Tonight we dream fiercely

Cred că e destul de clar pentru toată lumea cam ce stil muzical poate aborda un proiect care se lansează cu un album numit „Dark Matters“. Trecut-au trei ani de atunci, iar între timp proiectul Torul a mai editat materialul discografic „In Whole“. Care a beneficiat de oareşce succes din partea urechilor îndrăgostite de electro – pop. Cel de-al treilea album al grupului din Slovenia care poartă numele de Torul are toate şansele să devină mult mai „înfipt“ în inimile melomanilor, căci conţine doze serioase de good – time – music. Desigur, primul lucru care îţi poate trece prin cap atunci când auzi de Slovenia este Laibach. Sau poate pentru cei care au prins adevăratul E.B.M. mai poate intra în discuţie şi Borghesia. De acum încolo, categoric, alături de ei merită să stea şi Torul. Un proiect alcătuit din producătorul Torul Torulsson, chitaristul şi clăparul Jan Jenko şi solistul Borut Dolenec.

Daft Punk - Random Acces Memories

Thomas Bangalter şi Guy Manuel de Homen – Christo, cei doi muzicieni care se ascund după numele Daft Punk nu mai au nevoie de nicio prezentare. Să tot fie vreo 16 ani de când au cucerit lumea cu un material discografic care a reprezentat o piatră de hotar pentru dance – music. Şi-au făcut cât se poate de bine atunci „Homework“-ul şi au continuat cu Discovery în 2001 şi Human after all patru ani mai târziu. După care...pauză. Odată cu sound-ul Daft Punk a început revoluţia muzicienilor laptopişti. Dintr-o dată, oricine putea să „fabrice“ un hit. Ş-aşa a devenit cât se poate de „tare“ acel EDM, atât de blamat de unii. S-a ajuns până acolo încât astăzi ai impresia că multe hituri pop sau

dance din clasamente sunt creeate printr-un singur click de mouse. De către habarnişti în ale muzicii, dar care cunosc cum se umblă cu nişte software-uri. Evident, Daft Punk trebuiau să iasă cu ceva nou. Şi au reuşit pe deplin. E drept, cu ajutorul unor colaboratori de nădejde. Cum ar fi Panda Bear, Julian Casablancas, Todd Edwards, DJ Falcon, Chilly Gonzales, Giorgio Moroder, Nile Rodgers, Paul Williams şi Pharrell Williams.

Byron - 30 de secunde de faima

După doua materiale discografice realizate în limba engleză, Forbidden Drama şi A kind of alchemy (acesta din urmă având parte de una din cele mai mişto „ambalaje“ ever realizată în ţara noastră, sub forma unei cărţi de formă pătrată cu latura de 7 inch), băieţii care alcătuiesc trupa byron (cu „b“ mic, of course) au pus la cale un disc „Perfect“, exclusiv în limba română. Şi tocmai când credeam că vor continua pe drumul acesta al textelor de-nţeles pentru tot neamul, pentru discul cu numărul patru din carieră, trupa a apelat la o chestiune niţel dubioasă, dar care se încadrează perfect în apele „neconvenţionale“ în care se scaldă: noul disc se poate cumpăra în două ediţii distincte, „30 de secunde de faimă“  în

varianta autohtonă şi „30 seconds of fame“ pentru vorbitorii de limbă engleză. Ambele variante ale discului conţin aceleaşi 13 piese, iar pentru fanii înrăiţi există şi o variantă într-o ediţie limitată de colecţie, lucrată manual, ce cuprinde ambele versiuni.

Nightlosers - Cinste lor

Deşi nu mă omor eu după ceea ce se înţelege prin ţărişoara noastră în curentul „etno“ şi nici după cover-uri, e musai să recunosc din capul locului că acest disc mi-a picat cu tronc. Da, oi fi eu un soi de patriot local, dar Cinste lor...e un disc fain nu fiindcă solistul celor de la Nightlosers, Hanno Hoffer e născut în Timişoara. Ci pentru că te binedispune. Şi volens – nolens, arta asta a muzicii ar trebui să aibe şi acest rol, chiar şi-n anul de graţie 2013. Discul ăsta vine să sublinieze şi mai pregnant aura de legendă pe care băieţii ăştia au căpătat-o graţie show-urilor lor live. Şi asta fiindcă ascultând cele 11 piese ai impresia că tocmai te-ai paraşutat la un concert semnat Nightlosers.

Dam Mantle - Brothers Fowl

Debutul muzicianului scotian Tom Marshallsay, cunoscut în lumea muzicală sub pseudonimul Dam Mantle, face parte din acea categorie de discuri care nu ti se strecoara deîndată sub piele, pentru a înţelege pe deplin trip-urile acestui artist fiind nevoie de multiple audiţii. Oarecum e şi normal, căci dacă ar fi să etichetezi piesele astea, e musai să pomeneşti de acele „hipster – friendly - etichete“ de genul IDM, DIY, Experimental ş.a.m.d. Principalul motiv pentru care albumul ăsta a reuşit să.mi capteze atenţia este acela că îmbină într-un fel cât se poate de adorabil influenţe folosite en – gros din ceea ce numim astăzi „electronica“ cu sunete naturale, acestea din urmă extrase din natură sau cele înglobate în neo – clasicism, nu – jazz ş-alte cele din aceste bunătăţuri. Urechile destupate şi avide de sonorităţi noi vor descoperi încă din primele două track-uri (numite Canterbury Pt.1 şi respectiv 2) destule motive pentru a zăbovi aşa cum se cuvine asupra discului.

K - lu - Chestii, socoteli

Deşi scriptic a apărut în penultima zi a anului trecut, materialul de debut al muzicianului timişorean K – Lu merită cu prisosinţă inclus într-un eventual top cu cele mai interesante debuturi discografice româneşti ale anului 2013, din mai multe motive. Cel mercantil ar fi că e moca. Desigur, nu tot ce e gratis, e bun, dar de această dată zicala „the best things in life are for free“ e cât se poate de potrivită. Mai apoi, ar fi că beat-urile propuse de Alin Constantin (numele din buletin al lui K – LU) sunt cât se poate de fresh într-o piaţă muzicală autohtonă caracterizată de imitaţii ieftine. La capitolul originalitate merită amintite şi sample-urile hazlii „decupate“ din filme româneşti celebre. Datorită cărora, K – LU poate fi socotit un autentic promotor al valorilor cinematografice autohtone, căci nu de puţine ori cei care ascultă piesele astea descoperă cu stupoare pelicule româneşti nepromovate defel de cei care ar putea avea această sarcină în fişa postului.

Jake Bugg - Jake Bugg

In momentul in care te afunzi in auditia acestui album, indubitabil intri intr-un film aparte. Se face ca tocmai ai consumat responsabil litri de bere din marca ta preferata si in pub-ul plin de fum in care tocmai te afli, cineva isi ia chitara in mana si incepe sa cante. In cele mai multe cazuri, scenariul e completat cu niste song-uri „pentru tot neamul”, adica acele melodii pe care le-ai mai auzit cel putin de 16 ori inainte, astfel incat chiar si cu alccolemia nitel ridicata stii sa canti refrenul. Scenariul lui Jake Bugg e nitel diferit. Desi ai impresia ca piesele astea ti-s cunoscute, oricat iti     bati capul, nu le recunosti. Dar iti sunt familiare, no doubt!

Robin and the Backstabbers - Bacovia Overdrive Vol.1 Stalingrad

Am auzit destule lucruri cat se poate de bune despre Robin si „cei care te injunghie pe la spate“, dar nu am reusit niciodata sa-I vad “la treaba”. Poate e mai bine asa, caci spre deosebire de cei carora considera albumul asta un soi de greatest – hits (datorita intarzierii cu care a aparut pe piata acest album), pentru mine compozitiile astea sunt cat se poate de fresh.  E drept, am prins franturi ale unor piese inventate de ei pe Radio Guerilla, dar per ansamblu dupa auditia asta s-a produs un „love at first sight“. Sau ca sa fiu mai exact, si mai in ton cu accentul romanesc al pieselor, e mai degraba „ simpatie la prima vedere“, caci alaturi de incontestabilele plusuri pe care le poseda debutul bucurestenilor, ar mai fi fost loc si de mai bine. Categoric, un mare plus e faptul ca gasca asta are parte de niste texte mai mult decat meseriase. Care te subjuga pe de-antregul. Desi muzica lor atinge tangential si asa – numitul “pop - rock“, textele se mentin la ani – lumina de “bucati” de genul „Pleaca maine o sa-mi treaca“ (Vunk) sau „Sa facem sex e tot ce ne-a ramas/Sa facem sex sa ne-ngropam greselile-n orgasm“ (Vama). Am luat doar doua exemple aleatoare din creatiile discografice romanesti 2012, caci exemplele sunt cu duiumul.

Susanne Sundfor - The Silicone Veil

In momentul in care esti pus sa etichetezi un album de genul The Silicone Veil, esti intr-o oarecare dificultate. Evident, as putea sa ma avant in descrieri de genul „un amalgam de new classical music stropit din belsug cu influente folk si synth-uri care ti se cuibaresc in ureche instantaneu“. Doar ca....niciuna din etichetele de mai sus nu pot fi aplicate pentru aceasta auditie complexa. Ei bine, din fericire, tocmai asemenea „ciorbe“ greu de descris fac deliciul oricarui meloman interesat de nou si frumos. Daca n-ati trait in ultimii ani in Norvegia, exista mari sanse ca numele de Susanne Sundfør sa nu va spuna nimic. Gratie atotputernicului Internet, am aflat ca acest nume a creeat multe valuri in tara ei natala, unde precedentul ei disc „The Brothel“ a stationat multe saptamani pe prima pozitie a topurilor. The Silicone Veil e un material discografic plin de romante moderne fabricate in tara in care se afla cel mai adanc lac din Europa, care contine o sumedenie de „carlige” sonore care pot deveni obsesive atat pentru amatorii de pop cat si pentru cei care navigheaza mai adesea in asa numita  muzica „clasica“.

Stepan Project - Lumina

Dincolo de cei 11 ani care au fost necesari pentru a zamisli un asemenea material discografic care incheie trilogia Stepan Project si multimea de colaboratori care au pus umarul la realizarea Lumina, ramane PRODUSUL. Pe care probabil ca nu-l veti gasi la raioanele cu cele trebnice din hypermarket-uri, dar pe care ar fi bine sa puneti mana cu orice mijloace caci contine doza optima de frumos necesara sufletului. Pentru cei care nu stiu, Lumina contine trei CD-uri si un DVD, din care se revarsa peste cinci ore de muzica. Materialul constituie cea de-a treia parte a trilogiei „Sensul Vietii“ inceputa in 1996 cu albumul „Sensul vietii” si continuata in 2001 cu dublul-album „Undeva în Europa…”. Plus o carticica care acompanieaza materialul, cum rar ti-e dat sa vezi pe melegurile autohtone. Care abunda in aprecieri si ganduri oneste scrise de oameni ca Doru Ionescu, Adrian Cioroianu, Bogdan Puris, Diaconul Vasile Badescu (Catedrala Mitropolitana Timisoara), Dan Negru, Catalin Stefanescu, Sorin Lupascu sau Florin Silviu Ursulescu. Deloc intamplator, piesele sunt „acompaniate“ in booklet de imagini, astfel incat „trip“ –ul sonor este unul de mare efect.

Norzeatic - Exercitii pe ritm de pace

Indubitabil, Norzeatic e o figura aparte in rap-ul autohton. Ba chiar in muzica romaneasca actuala, caci rimele sale mesterite cu o deosebita migala au intrat demult in atentia melomanilor din acest spatiu geografic si au reusit sa incante o sumedenie de urechi si minti care degusta aranjamentele si textele situate dincolo de facilul de zi cu zi ce devoreaza practic intreaga “industrie” care se presupune ca e “muzicala”. La doar cateva luni dupa lansarea discului Caravana AM:PM, Norzeatic revine din nou in atentia reflectoarelor cu Exercitii pe ritm de pace, un disc care dincolo de superbele rime cu care ne-a obisnuit artistul contine si o respectabila doza de „protest – song“. Iar pentru acest lucru merita felicitari duble. Intr-o tarisoara in care textele asa zisilor artisti se concentreaza spre derizoriu, Norzeatic are curajul de a vorbi despre "altceva" decat fac confratii lui de breasla. De a pune pe tapet probleme.

Philip Glass - Rework: Philip Glass Remixed

Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand aud ca artistul „cutare” a scos un album cu influente dintr-o multitudine de stiluri, tind sa nu dau crezare vestii, caci marketing-ul e-n toti si toate. Ei bine, pun pariu ca cei care vor asculta cap – coada acest material discografic ce contine pe parcursul a doua CD-uri remixuri ale unor compozitii Philip Glass, vor avea parte de asa ceva. Urcehile desfundate vor percepe acilea fel si fel de „tendinte”, de la glitch – house la ambient, de la classic la chillwave, de la pop la jazz, si lista poate continua. Intr-o anumita masura e si normal sa fie asa, caci lista artistilor care au contribuit la acest proiect este cat se poate de variata. Aproape ca esti tentat sa spui ca discul asta e croit ca fiind un soi de „de toate pentru toti”, dar la o privire mai atenta, realizezi ca urechiusele obisnuite cu tonele de compozitii facile din topurile actuale ar putea fi foarte frustrate.

Vunk - Nu scapa nimeni (fara emotii)

Trebuie sa recunosc ca dupa traiectoria urmata in ultima vreme de baietii de la Vunk, , n-aveam nicio emotie inainte de auditia noului album.  Si asta fiindca orice pamantean care-si duce existenta in spatiul mioritic si care a auzit vreodata „Pleaca, maine o sa-mi treaca/Ce daca, durerea a venit si nu, mai pleaca/Lasa-ma sa mor, De dor/Fericirea mea, la naibaPleaca!“ a sesizat ca oamenii s-au cantonat in taramurile conventionale ale pop – rock – ului romanesc. O reala emotie as fi avut doar in cazul in care Cornel Ilie si trupa lui ar fi cochetat cu noile tendinte ale muzicii pop de azi, dar din fericire baietii n-au luat-o nici pe dubstep si nici pe downtempo, cu atat mai putin pe glitch – house sau cine stie ce noua „directie” stilistica. Prostul obicei al unor artisti de a-si incepe materialele discografice cu piese care poarta numele de „intro“ e amendat cat se poate de finut de acesti vajnici muzicieni care uneori stau pe spate si aprind artificii pe tavan cu o piesa care se numeste „Gata“.

Desant - Joc de noroc

Povestea spune ca prin diverse mijloace, la sfarsitul anului 2010 niste rockeri s-au intalnit la Timisoara pentru a pune la cale un Desant. Dupa indelungi pregatiri si tatonari, data actiunii lansarii acestui desant a fost stabilita ca fiind 9 noiembrie 2012. Coincidenta sau nu, a fost ziua in care pe meleagurile noastre a inceput o campanie electorala cat se poate de murdara. Debarcarea in spatele frontului inamic in vederea indeplinirii unei misiuni de lupta a avut loc in cadrul unui concert sustinut in clubul timisorean Daos, peste 200 de spectatori fiind martorii acestui desant. Alex Anca (voce), Alin Achim (bass), Tibi Saulescu (chitara), Mihai Dobrescu (tobe) si Vlad Toma (clape) au „aterizat“ in siguranta si promit sa execute s-alte debarcari de succes prin tara, in perioada urmatoare.

Mike Altrin - Radio Altringen : Day Transmission

Asa dupa cum exista o sumedenie de muzicieni care ceresesc pur si simplu “exposure” in mass – media, exista o sumedenie de artisti care prefera solutia “low profile”, cu explicatia “las compozitiile sa ma reprezinte“. Unul dintre acestia este cu siguranta Mike Altrin, care  prefera sa nu fie fotografiat si care sustine ca lucreaza mai bine in semi-anonimat. Primul sau album s-a numit Blue Lambs, iar discul de fata este primul volum din cele doua care compun seria intiulata Radio Altringen, urmatorul urmand sa apara in curand. Radio Altringen : Day Transmission este un material discografic neconventional pentru industria muzicala romaneasca, “croit” pe ideea unui sound autentic din categoria vintage. E unul din acele discuri care iti aduce aminte de celebrele radiouri Albatros, Gloria, Armonia, Mamaia, Carmen sau Popular din care piesele “sunau” intr-un mod de mare efect.

Danko Jones - Rock and roll is black and blue

Rapid, furios, scris parca special pentru coloana sonora a unui film de actiune. Cam asta e cel de-al saselea album al candienilor de la Danko Jones. Una bucata disc ce are parte de structuri sonore cat se poate de conventionale, coruri de sing – along si texte care abordeaza tematici ca sexul, dragostea si evident despartirile. Teribil de simplist, dar groaznic de rock-n—roll, caci oamenii ocolesc cu buna stiinta brizbriz-uri inutile si artificiile ieftine. Desi pe parcursul auditiei ai deseori impresia ca track-urile acestea ar fi putut fi cantate de o gramada de artisti in ultimii 25 de ani, felul in care Danko Jones spun lucrurilor pe nume e cat se poate de reconfortant si iti ofera o auditie mai mult decat agreabila, in cazul in care urechile tale vibreaza pe riff-uri rock si muzica aia „right in your face“.

Pokey Lafarge and the South City Three - Middle of Everywhere

Nu stiu altii cum sunt, dar eu ador pur si simplu copertile de disc sepia. Iar daca o vorba plina de adevar din intelepciunea populara spune ceva de genul „spune-mi cu cine te insotesti ca sa-ti spun cine esti“, ma vad nevoit sa fac o mica extrapolare: „spune-mi ce citesti, ca sa-ti zic ce stil muzical ti se potriveste“. Pokey LaFarge e un tip care a studiat indeaproape literatura americana si a fost marcat de creatiile unor Ernest Hemingway sau John Steinbeck. In plus are buletin de St. Louis, Missouri. Nu trebuie sa fii Mama Omida ca sa deduci ca unui asemenea individ i se potriveste ca o manusa stilul muzical botezat Americana. Ceea ce rasuna din cele 13 compozitii ale materialului discografic e something care e indeajuns de aproape de delta – blues. Sau pentru cinefili, vremurile in care productiile cinematografice aveau in prim plan nume de-alde Greta Garbo sau Rudoph Valentino. Anii 20, carevasazica. Ragtime, jazz, swing, Willie Dixon si alte bunataturi din acelasi „sertar” se regasesc din plin printre melodiile care iti proiecteaza mental un film cu sigla Columbia Pictures. Pe langa prestatia vocala de exceptie a personajului principal, in ecuatia asta mai exista trei indivizi care si-au luat numele de South City Three: Joey Glynn (bass), Adam Hoskins (chitara) si Ryan Koenig, acesta din urma raspunzator pentru muzicuta si diverse percutii care mai de care mai colorate. Omul presteaza inclusiv la washboard, care n-are nimic de-a face cu skateboardul, ci e o percutie folosita in blues si jazz-ul clasic si care este nici mai mult nici mai putin decat o placa de lemn conceputa pentru spalatul hainelor, dar care scoate niste sunete bestiale. Meniul sonor este completat cu portiuni de swing si chiar „echte” rock n roll. Textele sunt la fel de pure ca apa izvorata dintr-un varf de munte. Nu gasesti teme precum I Kissed a girl, ci referiri la batranul Jack - in “Drinkin’ Whisky Tonight”- sau declaratii de dragoste old – fashioned de genul “I just say in my way that I love you from head to toe” in Head to Toe. E o muzica atat de autentica incat iti vine greu sa crezi ca aceasta e compusa in zilele noastre. Practic, discul asta n-are highlight-uri si implicit nici momente mai putin reusite: e un album de veselie, iar single-ul So long Honeybee Goodbye descrie cat se poate de misto starea cu care esti imbibat dupa aceasta auditie.

Amintiri: Vikend, Treci Kanal si …Denis i Denis

Recomand cu bratele deschise pentru toti decreteii care au invatat cateva cuvinte in sarbeste gratie programelor TV prinse cu antena comuna instalata pe acoperisul blocului. De neratat pentru toti indragostitii de Depeche Mode si toate “derivatele” sale. Denis I Denis reprezinta un studiu de caz pentru orice meloman si pentru aceia care cred ca La Roux a inventat un stil nou. Include si „wow wow yeeah….sada pratim ritam tvoj, ovu pjesmu novi broj, ako zelis bicu ja, program tvog kompjutera“...

Asteptari: Pentru aceia care n-au prins vremurile in care duminica circulau fie masinile cu numar par fie impar iar internetul era substituit cu serialul Toate panzele sus, Denis i Denis a fost un grup de synth – pop din tara vecina (cea care ne dadea tigari Vikend, ciocolata Eurokrem si Treci Kanal), format din Davor Tolja si solista Marina Perazic. Primul lor album „Cuvaj se!“ a aparut in 1984 la Jugoton si a castigat distinctia de cel mai bun album al anului in fosta Yugoslavie. Cel de-al doilea disc, „Ja  sam lazljiva“ a fost totodata si ultima aparitie discografica, trupa destramandu-se in 1986. Marina si-a continuat cariera solo iar Davor a mai scos un disc sub titulatura Denis I Denis in 1988 numit Budi Tu, cu Edi Kraljic. In anul 2006 Croatia Records a scos o compilatie Best Of Denis I Denis, iar in acest an avem parte de 2 na 1,  reeditarea pe CD a celor doua albume scoase de aceasta trupa.

Rezultat: Albumul de debut „Cuvaj Se!“ este un material care contine piese electronice cat se poate de solide. Desigur spectrul stilistic al acestuia este situat undeva in epoca de inceput a celor de la Depeche Mode si Yazoo, sau daca e sa cautam un corespondent “din zona” as putea aminti fara indoiala formatia maghiara Bonanza Banzai. Vocea superba a Marinei face echipa cat se poate de buna cu aranjamentele lui Davor, iar discul este la fel de percutant si azi ca si acum 26 de ani. Gasim aici stari romantice in piesa Telefon dar si adevarate perle ca Cuvaj Se sau Dvadeset I osam minuta do pet. Desigur n-am cum sa nu amintesc cel mai mare hit din cariera formatiei „Program tvog Kompjutera“. Al carei refren cu “wow wow yeeah….sada pratim ritam tvoj, ovu pjesmu novi broj, ako zelis bicu ja, program tvog kompjutera“ reuseste sa creeze si astazi vii fiori tuturor acelora care au prins piesa la vremea respectiva.
Ultimele trei piese din albumul de debut sunt nitel mai domolite, dar constituie o auditie cat se poate de placuta. Piesa care da titlul albumului secund al trupei, Ja sam lazljiva, este o melodie care iti inspira o stare de beatitudine vecina cu fericirea. O alta piesa care merita ascultata la volum maxim este Soba 23, care ramane pur si simplu una din cele mai frumoase melodii din epoca synth a anilor 80. Probabil ca daca aceste piese ar fi avut parte de texte in limba engleza notorietatea lor ar fi trecut peste mari si oceane. Din pacate, in anii 80 tara noastra n-a avut parte de efervescenta unor trupe ca Disciplina Kicme, Ekaterina Velika, Oliver Mandic, Sladana Milosevic, Dorian Gray sau Videosex, ca sa amintim doar fosta Yugoslavie. Acest amanunt se simte din plin si-n zilele noastre, fiindca nu avem la ce sa ne raportam atunci cand vine vorba de trecut.

Recomandari: Cu bratele deschise pentru toti decreteii care au invatat cateva cuvinte in sarbeste gratie programelor TV prinse cu antena comuna instalata pe acoperisul blocului. De neratat pentru toti indragostitii de Depeche Mode si toate “derivatele” sale. Fara indoiala Denis I Denis reprezinta un studiu de caz si pentru toti melomanii si pentru aceia care cred ca La Roux a inventat un stil nou. Garantat suta la suta ca dupa Denis I Denis nu apar manifestari neplacute…