După doua materiale discografice realizate în limba engleză, Forbidden Drama şi A kind of alchemy (acesta din urmă având parte de una din cele mai mişto „ambalaje“ ever realizată în ţara noastră, sub forma unei cărţi de formă pătrată cu latura de 7 inch), băieţii care alcătuiesc trupa byron (cu „b“ mic, of course) au pus la cale un disc „Perfect“, exclusiv în limba română. Şi tocmai când credeam că vor continua pe drumul acesta al textelor de-nţeles pentru tot neamul, pentru discul cu numărul patru din carieră, trupa a apelat la o chestiune niţel dubioasă, dar care se încadrează perfect în apele „neconvenţionale“ în care se scaldă: noul disc se poate cumpăra în două ediţii distincte, „30 de secunde de faimă“ în
varianta autohtonă şi „30 seconds of fame“ pentru vorbitorii de limbă engleză. Ambele variante ale discului conţin aceleaşi 13 piese, iar pentru fanii înrăiţi există şi o variantă într-o ediţie limitată de colecţie, lucrată manual, ce cuprinde ambele versiuni.
O sumedenie de trupe au mai apelat la acest „truc“ al discurilor scoase în două limbi (chiar şi cei de la Implant pentru Refuz au lansat digipack-ul OtherRoot în engleză şi română, acum patru ani), dar „mişcarea aceasta“ e niţel fără folos, în opinia subsemnatului. În primul rând pentru că orchestraţiile sunt identice, colaboratorii aşijderea iar textele sunt în mare parte traduse mot a mot. Sau word by word, dacă preferaţi. Evident, există posibilitatea ca varianta „30 seconds of fame“ să fie vândut „la export“, dar cu toată simpatia pe care le-o port acestor băieţi, mi-e greu să cred că la ora actuală o formaţie din acest stil ar putea „rupe“ piaţa din Marea Britanie, de exemplu. Desigur, ideea bilingvă este una cât se poate de frumoasă la capitolul „lets be funny“, dar nimic mai mult. Revenind la album, acesta e promovat deja de două videoclipuri. Sau trei? Ideea e că Road Trip are parte de clip pe Youtube, la fel ca şi Cu capul în nori, varianta română a piesei. Evident acelaşi clip. Şi-n plus şi It Ain’t Gonna Happen Today. Piesă pe care cu ocazia recentului concert de lansare de la Timişoara băieţii au cântat-o în varianta română, of course. Care sună mult mai rustic şi bine. Dincolo de aceste mici nelămuriri, 30 de secunde de faimă e un disc cât se poate de interesant pentru aceia care ştiu să asculte rock-ul cu urechile ciulite şi care ştiu că poezia n-a dispărut complet din eşichierul autohton. Ăsta este un motiv în plus pentru care mi-e greu să înţeleg încăpăţânarea celor de la Byron de a scoate piese (şi) în limba engleză. Când ai melodii în care ştii să creezi versuri de genul „Toţi nervii-i întind, curbele înving / Goluri închid, raţiunea desfid / Al meu Univers tremură/n vers / Deşi/s lucid“ („Balet nebunesc“) sau „Viaţa pare un desen animat/ Un suprarealist colaj/ Un cântec idiot fredonat/Vrăjit de un splendid miraj“ (Colaj suprarealist), ce rost are să o tot dai cu limba lui Shakespeare, pe care oricât ne-am învârti „în jurul cozii“ (şi a piesei cu acelaşi titlu, de pe acest disc) nu putem s-o înţelegem la justa ei valoare. Dar gata cu lamentările, e momentul să vă dezvălui care sunt punctele forte ale celor 30 de secunde de faimă. Dincolo de versurile cu adevărat geniale din absolut toate piesele, pentru care băieţii ăştia merită aplauze furtunoase, stau şi câteva compoziţii de bun augur. Printre momentele de un deosebit rafinament se numără superba schimbare de tonalitate a vocii solistului Dan în piesa Lunatici, sau sound-ul „electronic“ din Jocul, o melodie care „creşte“ în intenistate cât se poate de magic şi se termină cu nişte „oh-oh-oh“-uri a la Coldplay deosebit de inspirate. Pe care atunci când le-am auzit în concertul de lansare de la Timişoara, eram cât se poate de sigur că vor fi incluse pe următorul single extras din disc. Rămâne de văzut/auzit. Desigur, şi cele două piese care au fost deja lansate ca single reuşesc să surprindă cât se poate de exact atmosfera discului, pe care-l recomand cu cea mai mare căldură amatorilor de poezie şi rock. Piesele celor de la byron au un farmec aparte şi în cazul în care pe viitor trupa asta va găsi şi formula unor hituri pe care să le poţi fredona şi după o cantitate apreciabilă de alcool fără să stai prea mult pe gânduri, poate ajunge mult mai sus. Am uitat să vă spun de superbele porţiuni de vioară ale lui Alexander Bălănescu, de backing – vocal – ul mirific realizat de Luiza Zan, de sound-urile de oboi, fagot sau coarde, de trompeta lui Petre Ionuţescu, dar astea-s lucruri care se descoperă/savurează cu urechile din dotare de către orice meloman serios.
„În clipa în care ai apărut / Eu nimic nu am mai vrut / Simplu am înnebunit / M-ai îmbolnăvit“. Sunt primele versuri care se fac auzite pe albumul formației Amala. Piesa cu pricina numită „Tu ești boala mea“ lămurește cât se poate de exact filmul formației care s-a născut în 1989 la Timișoara. Este vorba de acel rock clasic care făcea ravagii în vremurile în care muzica nu era numai despre showbusiness și-n care lumea nu se înghesuia să consume pe bandă rulantă produse muzicale insipide, incolore și inodore. Da, e un soi de remember the time care îi va unge la suflet pe cei care se intitulează rockeri. Pe lângă acest aspect, discul ăsta e și un fragment de istorie, căci această primă înregistrare oficială a formației timișorene cuprinde compoziții semnificative din negura timpurilor. Amala a fost creată de către Grujic Ljubisa, zis și , „Mișa, iar după o serie de schimbări de componență, reveniri și desfințări a reușit să lanseze materialul discografic de debut numit Românie Hai! D
Muzica instrumentală oferă creierului libertatea de a hoinări. Pe plaje care îți taie răsuflarea sau în locuri întunecate și tulburi, în funcție de emoțiile fiecăruia. Absența unei povești spuse în viu grai îți oferă spațiu pentru a îți impune și a crea propria interpretare. Eventualele cuvinte explanatorii visavis de muzica instrumentală sunt cât se poate de subiective. Din mai multe motive, principalul fiind acela că piesele cu pricina trezesc emoții diferite în sufletul fiecăruia. Pe bună dreptate, dealtfel. „I do say ...that...Every pain that you are receiving...Every challenge that you are facing / It belongs to the journey. And to aknowledge. To accept whatever life is throwing at you. And still have on your mind. That this is just a test., sunt cuvintele care însoțesc prima piesă a albumului. Ascultând cu atenție această compoziție involuntar m-am reconectat la superbele armonii muzicale executate odionoară de Roxy Music (și-n special în piesa India, inclusă pe albumul Avalon
Noul album al băieţilor care şi-au găsit şugubăţul nume de Toulouse Lautrec se înscrie perfect în „oala“ asta a aşa zisului alternativ – rock made in Romania în care se scaldă şi alte trupe. Exemplele pot curge pe bandă rulantă, dar sunt sigur că le ştiţi şi voi. Desigur, la un moment dat devine destul de frustrant faptul că majoritatea trupelor româneşti „din noul val“ nu pot ieşi defel din „linia“ asta a influenţelor extrase la greu din „indie“-ul britanic al anilor 90. Pe de altă parte, în comparaţie cu „restul lumii“ – a se citi alte trupe de rock din România care cred că muzica lor are ce căuta în anul de graţie 2015 într-o lume civilizată – sound-ul ăsta uşor demodat „afară“ este mega – modern, într-o industrie muzicală bolnavă rău, dar care oglindeşte într-un fel sau altul societatea în care trăim. Chiar dacă niciuna din piesele celor de la Toulouse Lautrec nu reuşeşte să te facă să exclami „waw“, noul material al bucureştenilor care au devenit cunoscuţi şi dat
varianta autohtonă şi „30 seconds of fame“ pentru vorbitorii de limbă engleză. Ambele variante ale discului conţin aceleaşi 13 piese, iar pentru fanii înrăiţi există şi o variantă într-o ediţie limitată de colecţie, lucrată manual, ce cuprinde ambele versiuni. 
Comentarii
Trimiteți un comentariu