Daft Punk - Random Acces Memories
Thomas Bangalter şi Guy Manuel de Homen – Christo, cei doi muzicieni care se ascund după numele Daft Punk nu mai au nevoie de nicio prezentare. Să tot fie vreo 16 ani de când au cucerit lumea cu un material discografic care a reprezentat o piatră de hotar pentru dance – music. Şi-au făcut cât se poate de bine atunci „Homework“-ul şi au continuat cu Discovery în 2001 şi Human after all patru ani mai târziu. După care...pauză. Odată cu sound-ul Daft Punk a început revoluţia muzicienilor laptopişti. Dintr-o dată, oricine putea să „fabrice“ un hit. Ş-aşa a devenit cât se poate de „tare“ acel EDM, atât de blamat de unii. S-a ajuns până acolo încât astăzi ai impresia că multe hituri pop sau 
Lucrurile se dezlănţuie cât se poate de brutal, căci albumul ăsta n-are parte de intro. Prima piesă, Give life back to music, te azvârle direct în lumea muzicii disco cu un beat cât se poate de sănătos, care te cucereşte din start. Următoarea oprire, The game of love are un cu totul alt „film“, căci peste un ambient cât se poate de misterios, nişte voci triste de roboţi rostesc “when you decided to walk away”, compoziţia beneficiind şi de nişte sound-uri analogice care îţi taie pur şi simplu răsuflarea. Discul ia o întorsură complet neaşteaptată odată cu debutul celor nouă minute ale piesei Giorgio by Moroder. „When I was fifteen, sixteen, when I started really to play the guitar/I definitely wanted to become a musician“ sunt cuvintele cu care această superbă piesă îşi găseşte loc în inima oricărui meloman. Care ştie câte ceva de Hansjörg Moroder. Melodia centrată pe un interviu devine cu adevărat deosebită în momentul în care din boxe răsună „My name is Giovanni Giorgio, but everybody calls me Giorgio“.
E genul ăla de piesă pentru care te îndrăgosteşti iremediabil de un disc. Fiindcă e pur şi simplu demenţială. Iar în momentul când piesa se termină e clar pentru oricine că e nevoie de un repeat. După o scurtă incursiune în panta melancolică cu piesa Within, sound-ul devine din nou flamboiant în Instant Crush, colorată de superba prestaţie Julian Casablancas. Globuleţele care amintesc de epoca Studio 54 revin în forţă în Lose yourself to dance, iar un alt moment de excepţie este Touch. În care apare Paul Williams, cel care printre altele a compus pentru David Bowie, "Fill Your Heart". E o operă spaţială care aduce un aer misterios albumului, un moment de savurat pe deplin. Deşi a devenit mult – prea – difuzată, Get lucky e o altă melodie care confirmă faptul că francezii ăştia au „melodia“-n sânge. Două momente mai puţin reuşite sunt Beyond şi Motherboard, care au sound-uri mult prea SF pentru urechile subsemantului. Odată cu Fragments of Life instrumentaţia revine la we love disco“, iar penultimul track Doin it right e un alt punct interesant al discului. Deşi la o primă ascultare repetivitatea refrenului pare cât se poate de enrvantă, melodia reuşeşte să prindă substanţă la mai multe audiţii şi oferă subtilităţi deosebite, inclusiv datorită fondatorului Animal Collective, Panda Bear. Finalul e deasemenea spectaculos. Prea „adevărat“ pentru un finish. Are un sound efectiv dement şi reprezintă unul din cele mai mişto momente ale albumului.
Dincolo de alte explicaţii, discul ăsta merită ascultat şi lăudat până peste măsură pentru faptul că readuce elementul uman în muzica electronică de dans. E multicolorat, divers, trece prin mai multe stiluri şi e cu adevărat un album de excepţie, cel puţin faţă de ceea ce se mai produce acum în dance – music. Habar n-am dacă peste cinci ani, albumul ăsta va fi sau nu inclus în topurile cu materialele discografice care au schimbat muzica anilor noştri. Chiar dacă are şi mici „deraieri“, Random Acces Memories este de nota zece curat. Pentru Giorgio by Moroder, una din cele mai mişto melodii din ultima vreme sau....aici vă las pe voi să completaţi cu alte argumente.
E genul ăla de piesă pentru care te îndrăgosteşti iremediabil de un disc. Fiindcă e pur şi simplu demenţială. Iar în momentul când piesa se termină e clar pentru oricine că e nevoie de un repeat. După o scurtă incursiune în panta melancolică cu piesa Within, sound-ul devine din nou flamboiant în Instant Crush, colorată de superba prestaţie Julian Casablancas. Globuleţele care amintesc de epoca Studio 54 revin în forţă în Lose yourself to dance, iar un alt moment de excepţie este Touch. În care apare Paul Williams, cel care printre altele a compus pentru David Bowie, "Fill Your Heart". E o operă spaţială care aduce un aer misterios albumului, un moment de savurat pe deplin. Deşi a devenit mult – prea – difuzată, Get lucky e o altă melodie care confirmă faptul că francezii ăştia au „melodia“-n sânge. Două momente mai puţin reuşite sunt Beyond şi Motherboard, care au sound-uri mult prea SF pentru urechile subsemantului. Odată cu Fragments of Life instrumentaţia revine la we love disco“, iar penultimul track Doin it right e un alt punct interesant al discului. Deşi la o primă ascultare repetivitatea refrenului pare cât se poate de enrvantă, melodia reuşeşte să prindă substanţă la mai multe audiţii şi oferă subtilităţi deosebite, inclusiv datorită fondatorului Animal Collective, Panda Bear. Finalul e deasemenea spectaculos. Prea „adevărat“ pentru un finish. Are un sound efectiv dement şi reprezintă unul din cele mai mişto momente ale albumului.
Dincolo de alte explicaţii, discul ăsta merită ascultat şi lăudat până peste măsură pentru faptul că readuce elementul uman în muzica electronică de dans. E multicolorat, divers, trece prin mai multe stiluri şi e cu adevărat un album de excepţie, cel puţin faţă de ceea ce se mai produce acum în dance – music. Habar n-am dacă peste cinci ani, albumul ăsta va fi sau nu inclus în topurile cu materialele discografice care au schimbat muzica anilor noştri. Chiar dacă are şi mici „deraieri“, Random Acces Memories este de nota zece curat. Pentru Giorgio by Moroder, una din cele mai mişto melodii din ultima vreme sau....aici vă las pe voi să completaţi cu alte argumente.
Comentarii
Trimiteți un comentariu