24 sept. 2010

Robyn, electro - pop decent

Pentru acei dintre voi care au impresia ca toata muzica pop din zilele noastre este inspida, incolora si inodora, Robyn s-ar putea sa constituie o surpriza. Chiar daca piesele acesteia se preteaza lejer a fi incadrate in atat de popularul curent electro – pop, melodiile au personalitate si demonstreaza un bun – gust in compozitie care dealtfel se manifesta demultisor atunci cand vine vorba de muzica produsa in Scandinavia. Unicul minus care I s-ar putea imputa acestui disc semnat Robyn este acela ca este foarte scurt, avand doar 8 track-uri si jumatate de ora. In rest, e o audite cat se poate de placuta pentru cei carora pop – ul nu le provoaca indigestii.
Asteptari: Suedia este o tara in care chiar si pop – ul comercial are o fateta mai umana decat in multe alte tari. O demonstreaza cu prisosinta si creatoarea hitului Show me love, Robyn, care dupa cinci ani de pauza s-a gandit ca a venit vremea sa-si ia revansa. Drept urmare a declarat ca vrea sa scoata nu mai putin de trei albume discografice pe parcursul acestui an, primul dintre ele fiind Body Talk Pt.1.
Rezultat: Pentru acei dintre voi care au impresia ca toata muzica pop din zilele noastre este inspida, incolora si inodora, Robyn s-ar putea sa constituie o surpriza. Chiar daca piesele acesteia se preteaza lejer a fi incadrate in atat de popularul curent electro – pop, melodiile au personalitate si demonstreaza un bun – gust in compozitie care dealtfel se manifesta demultisor atunci cand vine vorba de muzica produsa in Scandinavia.
Single-ul actual Dancing on my own este cat se poate de dragutel si are sanse sa devina unul din hiturile ale acestei veri. Una din surprizele albumului o reprezinta piesa Dancehall Queen care introduce un aer de reggae cat se poate de interesant, cateva parti din aceasta fiind extrase parca din AND-ul muzical al lui Bitty Mc Lean. Colaborarea cu Royksopp nu reuseste sa fie o melodie care sa te dea pe spate, dar None of them nu poate fi inclusa in momentele slabe ale albumului. Tot la suprize placute se inscrie si piesa care incheie acest album, Jag vet en dejlig Rosa o piesa traditionala care imprima materialului un plus de originalitate. Cea mai slaba piesa de pe acest mini – album este fara indoiala Don’t fucking tell me what to do, piesa care deschide materialul.
Unicul minus care I s-ar putea imputa acestui disc semnat Robyn este acela ca este foarte scurt, avand doar 8 track-uri si jumatate de ora. In rest, e o audite cat se poate de placuta pentru cei carora pop – ul nu le provoaca indigestii, un album decent, care merita sa fie ascultat fie si pentru a face o comparatie cu “restul lumii” din aceasta bransa.
Recomandari: Pentru toti acei carora muzica pop nu le provoaca dureri de cap.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu