În cazul în care faceţi parte din tagma melomanilor norocoşi care au avut ocazia să asiste la concertul susţinut de Kurt Elling în vara anului 2013 la Timişoara, cu siguranţă veţi fi vrăjiţi de muzicianul american de 42 de ani care zilele trecute a devenit „major“, graţie faptului că a editat un material discografic la celebra casă de discuri Blue Note. Există multe similitudini aici cu Kurt Elling, dar fără îndoială lista eventualelor nume „de gen“ include şi nume ca Stevie Wonder sau Donnie Hathaway. Deşi se află la cel de-al treilea material discografic şi a avut parte de două nominalizări la premiile Grammy, Gregory Porter nu este un superstar.
Dealtfel, prima sa apariţie televizată în S.U.A. a avut loc la sfârşitul lunii septembrie, la emisiunea lui Jay Leno. Cu doar patru ani în urmă, el era cunoscut drept „tipul care făcea supă“ într-un local american. Iar graţie acestui Liquid Spirit e considerat drept „the next big jazz star“. Vocea lui e una care îţi provoacă o stare de bine şi reuşeşte să transmită emoţii subtile. Dincolo de jazz, muzicianul cochetează cu eleganţă şi cu porţiuni de R&B, soul şi chiar gospel, unul din atu-urile lui fiind acela că le amestecă cu un deosebit talent. E genul acela de jazz care „te mişcă“ care-ţi provoacă un sentiment pozitiv, deşi pe ici pe colo compoziţiile sale cuprind şi stări de tristeţe. Cum ar fi “Hey, Laura”, în care muzicianul spune: “Sorry that I had to ring your doorbell so late / But there’s something bothering me / All night long I just couldn’t wait / With a healthy dose of make believe / Go ahead and lie to me and make me believe / That you’re in love with me / And this fool can see that the rivers of your love flow uphill to me.”. Un alt moment de excepţie din această categorie este balada Water Under The Bridges. Sau chiar “When Love was King” (compusă pentru fiul său), piesă care îţi dă fiori în cazul în care ai o inimă în piept, atât datorită textului cât şi datorită aranjamentului muzical simplu, dar eficient. Trecând la capitolul gospel, dai peste “Brown Grass”, o melodie care străluceşte şi prin saxofonul ei mirific. Dar şi peste piesa care dă titlul acestui album, care te face să baţi din palme nu doar pentru că Gregory Porter te îndeamnă cu insistenţă să faci acest lucru: "The people are thirsty / 'Cause of man's unnatural hand / Watch what happens when the people catch wind when the water hit the banks of that hard dry land / Clap your hands now.". Alături de compoziţii proprii, printre cele 14 piese de aici se regăsesc şi două cover-uri, "Lonesome Lover," şi "The In Crowd,". Desigur, nici jazz-ul nu lipseşte din acest cockteil savuros: fie că e standardul "I Fall In Love Too Easily," sau de „Musical Genocide“, care navighează subtil în aria jazz – funk. Dincolo de toate, discul ăsta e un adevărat deliciu pentru orice iubitor de jazz, fie el amator de standarde sau îndrăgostit de aşa numitul smooth – jazz care e destul de popular în America. E un album pe care îl recomand cât se poate de strongly…
Asteptari: Cu un nume ca Drive-By Truckers e cat se poate de clar pentru toata lumea ca aceasta trupa isi are sediul in United States Of America. Si-n plus, e vorba de country. Gasca asta e compusa din sase oameni care pe parcursul anului 2009 s-au inchis intr-un studio si au inventat doua albume noi: The Big To Do , aparut anul trecut si acest Go-Go Boots. Rezultat: Nu trebuie sa ai urechi superdestepte ca sa realizezi din prima ca sound-ul acestui disc este diferit fata de multe productii pe care le auzi in zilele noastre. Iar asta se datoreaza in principal faptului ca oamenii acestia isi inregistreaza piesele analogic.
Cele mai bune albume românești ale deceniului Top realizat de Zoltan Varga ABRA - Șapte După trei albume scoase în Germania și un disc apărut în țară noastră sub numele de La frumusețea ei, formația Abra a editat în 2010 albumul Șapte, realizat cu masivul sprijin a lui Mircea Baniciu. Adrian Enescu – Invisible Movies Invisible Movies merită să intre în colecţia oricărui meloman serios din această ţară pentru simplul motiv că documentează sonor „soundtrack“ –urile made in România din ultimii aproape 40 de ani. OK, poate e prea pretenţios termenul de soundtrack, căci câteva din piesele de p-aici sunt simple „acompaniamente“, dar aţi înţeles ideea. Alexandra Ușurelu – La capătul lumii Alexandra Uşurelu a fost etichetată un soi de Norah Jones a României. Dincolo de etichet...
Noul album al băieţilor care şi-au găsit şugubăţul nume de Toulouse Lautrec se înscrie perfect în „oala“ asta a aşa zisului alternativ – rock made in Romania în care se scaldă şi alte trupe. Exemplele pot curge pe bandă rulantă, dar sunt sigur că le ştiţi şi voi. Desigur, la un moment dat devine destul de frustrant faptul că majoritatea trupelor româneşti „din noul val“ nu pot ieşi defel din „linia“ asta a influenţelor extrase la greu din „indie“-ul britanic al anilor 90. Pe de altă parte, în comparaţie cu „restul lumii“ – a se citi alte trupe de rock din România care cred că muzica lor are ce căuta în anul de graţie 2015 într-o lume civilizată – sound-ul ăsta uşor demodat „afară“ este mega – modern, într-o industrie muzicală bolnavă rău, dar care oglindeşte într-un fel sau altul societatea în care trăim. Chiar dacă niciuna din piesele celor de la Toulouse Lautrec nu reuşeşte să te facă să exclami „waw“, noul material al bucureştenilor care au devenit cunoscuţi şi dat...
În cazul în care faceţi parte din tagma melomanilor norocoşi care au avut ocazia să asiste la concertul susţinut de Kurt Elling în vara anului 2013 la Timişoara, cu siguranţă veţi fi vrăjiţi de muzicianul american de 42 de ani care zilele trecute a devenit „major“, graţie faptului că a editat un material discografic la celebra casă de discuri Blue Note. Există multe similitudini aici cu Kurt Elling, dar fără îndoială lista eventualelor nume „de gen“ include şi nume ca Stevie Wonder sau Donnie Hathaway. Deşi se află la cel de-al treilea material discografic şi a avut parte de două nominalizări la premiile Grammy, Gregory Porter nu este un superstar. 
Comentarii
Trimiteți un comentariu