Negura Bunget - Tau
Din capul locului trebuie să mărturisesc că genul muzical practicat de timişorenii de la Negură Bunget nu îmi este prea familiar. Drept urmare, nefiind deloc amator de accente black – metal, îmi este foarte greu să emit o părere obiectivă despre cel de-al şaselea album al formaţiei, Tău, apărut la casa de discuri germană Prophecy Records. Dacă punem la socoteală simplul fapt că zilele trecute trupa a apărut pe coperta revistei britanice Subterranea editată de Metal Hammer UK, e clar că avem de-a face cu un produs cu un „nume greu“. Asta e cert. Negură Bunget este una din formaţiile timişorene care reprezintă muzica românescă cu succes în întreaga lume, numeroasele lor concerte susţinute atât în Europa cât şi peste Ocean fiind cât se poate de apreciate de melomanii care gustă black metal-ul cu influenţe folclorice româneşti.
Cele zece piese prezente pe ediţia standard a acestui disc debutează cu Nametenie, un track care se desfăşoară de-a lungul a zece minuţele în care momentele „calme“ sunt alternate cât se poate de ingenios cu răbufnirile specifice black metal – ului. „Izbucul Galbenei“ merge pe acelaşi şablon, iar prima supriză pentru urechile subsemnatului a apărut odată cu piesa cu numărul trei de aici, „La hotarul cu cinci culmi“. Desigur, prestaţia lui MC Bean din Subcarpaţi aduce un plus de culoare acestei piese, dar dincolo de acest featuring – previzibil într-o oarecare măsură - urechea ascultătorului este tratată cu o compoziţie în care armoniile sunt cât se poate de interesant aşezate. Categoric, piesa aceasta e una din cele mai „comerciale“ de aici – dacă mi-e îngăduit să folosesc această etichetă în cazul unei trupe care nu face deloc compromisuri. „Curgerea muntelui“ e un alt moment interesant pentru urechile subsemnatului, în care sunetul naturii reuşeşte să-şi facă prezenţa foarte intens.
Liderul formaţiei greceşti Rotting Crist îşi face apariţia pe Taram Vilhovnicesc, dar highlight-ul acestui disc este Împodobeala Timpului. Care în primele 75 de secunde ale ei nu prea diferă cu nimic de restul compoziţiilor, dar adevăratul „boom“, începe de aici încolo. E reconfortant să auzi vocea Alexandrinei aici, iar sound-urile a la Goran Bregovici care îşi fac apariţia spre mijlocul piesei sunt deasemenea inspirate. Alături de Alexandrina pe această piesă îşi face apariţia şi Rune Eriksen, fostul chitarist al trupei norvegiene Mayhem. Alăturarea celor doi „goşti“ atât de diferiţi este una de bun augur, iar piesa e fără îndoială una din cele mai interesante creaţii de pe aici. Featuring-ul dintre Negură Bunget şi Alexandrina e una din cele mai neverosimile colaborări din muzica românească. Sunt foarte curios, care va fi reacţia fanilor „înrăiţi“ ale celor două nume visavis de acest aspect.
Una peste alta, dincolo de momentele previzibile pentru un disc de black – metal, discul timişorenilor reuşeşte să surprindă. Formaţia timişoreană a pornit într-un amplu turneu de promovare a noului album, care va conţine o serie de apariţii în Europa şi va continua cu o serie de apariţii la festivalurile de vară în iunie, iulie şi august, urmând ca în lunile septembrie şi octombrie trupa să susţină un turneu pe tărâmul american. Lansarea din Timişoara a acestui album va avea loc în data de 28 martie la Amplificat. Recunosc, că discul ăsta nu va prinde topul celor mai bune albume ale anului 2015, în opinia subsemantului. Micuţa recenzie de faţă nu a fost concepută pentru ascultătorii dedicaţi de black metal. S-a vrut a fi un short notice pentru melomani în general. E oglinda unui disc de black metal, făcută prin urechile unui tip care nu ascultă aşa ceva. Concluzia e irefutabilă: audiţia asta poate fi una interesantă, pentru cei care n-au prejudecăţi de nicio culoare. Overall, pentru creativitate Negură Bunget merită toate aplauzele. Şi dacă mai e să amintesc şi faptul că o trupă made in Timişoara reuşeşte să beneficieze de succes „dincolo“, e clar că trebuie să zic, chapeu bas. Indiferent dacă îmi place sau nu genul muzical.
Comentarii
Trimiteți un comentariu