Dan Byron - Priveşte cerul...
Cineva spunea la un moment dat că „un popor fără cultură este un popor ușor de manipulat“. Desigur, acel cineva era unul din cei mai mari gânditori ai acestei lumi, Immanuel Kant. Mi-am amintit de această zicală din cauza piesei „O clipă de tăcere“, melodia care deschide primul album solo al solistului formaţiei Byron, unde se face o referire la citatele celebrului filozof. Trecând peste chestiunea aceasta cât se poate de adecvată vremurilor tulburi pe care le trăim în ţărişoara noastră, muzichia din „Priveşte cerul“ se învârte destul de pregnant în linia aranjamentelor cu care ne-a obişnuit această gaşcă. Un alt aspect care se vede cu ochiul liber de la mare distanţă este predilecţia lui Dan Byron pentru cuvinte alese. Texte care îţi pun creierul la „muncă“, care nasc „filme“ şi idei de bun augur, care creează vibe-uri pozitive. Printre cele 12 piese incluse pe acest disc se regăsesc şi momentele atât de cunoscute de flaut, care colorează izbutit piesa „Hoinar“, de exemplu. Printre piesele „cu lipici“ de aici e musai să remarc „De dor“, o melodie în care o clapă care te duce cu gândul la vremurile bunme ale celor de la Coldplay se mulează la fix peste o instrumentaţie simplistă. E genul acela de piesă care te vrăjeşte din prima. Unde mai pui şi faptul că e dedicată oameilor frumoşi: „O dimineaţă banală /Fără Minuni/La ştiri se învârteau/ Stoluri de minciuni/ Dar nu conta/ Oamenii-s frumoşi, spuneai/Chiar şi aşa“.
„Să fie veselie“ este piesa în care nu ai cum să nu te gândeşti la cei de la Queen, iar „Obosit“ are un soi de „nervozitate“ muzicală care mi l-aş fi dorit să-l descopăr în mai multe track-uri de aici. Niscaiva influenţe latino îşi fac prezenţa în „Ţara asta“ (care face referire şi la Copacabana), iar în piesa „Încet, încet“ artistul cochetează cu un soi de reggae undeva între UB40 şi Patrice. Piesa asta este cea mai „radio – friendly“ şi datorită textului „aprozăresc“: „Oricine are mai mult de douăzeci de ani /A început deja să se decompună/ La treizeci de ani eşti la fel de expirat ca Adam/ După care n-are rost să-ţi spun – eşti un fel de legumă“. Am remarcat şi una bucată groove de chitară inspirată în „Lumi paralele“, dar şi un alte text reuşit la „Origami“. Ultima piesă de aici începe cu un sound de chitară scos parcă din celebrele show-uri MTV Unplugged cu Nirvana. Sau Pearl Jam, dacă vă coafează mai bine. Delicioase sunt şi „clopotele“ din background care sunt mai apoi colorate cu o secţiune de „strings“ care dau întregii piese un aer de Angelo Badalamenti meets Ennio Morricone.
După cum spuneam într-o cronică anterioară a albumului Eternal Return, Byron acordă multă importanţă detaliilor. Discul acesta vine însoţit de o cărticică . Nimic spectaculos, până aici. Fiecare imagine „ataşată“ la cele 12 track-uri este aleasă „corect“, chestiune care se poate atribui şi „master“-ului. Deşi muzica de acest gen e prea „cuminte“ pentru urechile subsemnatului, piesele din discul de debut Dan Byron au substanţă şi „curg bine“. Poate, pe viitor, solistul trupei Byron îşi va da şi mai mult frâu laturii „mai agresive“. Până una alta, în scurt timp ne putem aştepta şi la alte albume solo ale membrilor Byron. Discul se găseşte aici.
Comentarii
Trimiteți un comentariu