11 apr. 2018

Lucia - Samsara



De fiecare dată când descoperi că într-o țară plină de Vanotek-uri și Irina Rimes-uri, mai există și muzică pop decentă, ai un sentiment că nu e totul pierdut. Pop-ul abordat de Lucia este unul delicios și trendy, căci spre deosebire de alte voci feminine care  înoată în aceleași coordonate stilistice (mă gândesc aici la Alexandrina sau Amalia Gaiță) melodiile acestea sunt susținute de aranjamente muzicale care „dau“ adesea și spre sound-uri electronice, amalgamul astfel creat fiind unul care-ți dă senzația de prospețime. Cel de-al doilea album al artistei Lucia este un disc reușit care pe alocuri pare a fi o versiune românească a unor artiste ca Florence Welsh, St. Vincent sau Christine and the Queens. 

Materialul pornește la drum cu o piesă „plutitoare“ în care farmecul vocii solistei este pus în valoare într-un mod cât se poate de inspirat de o instrumentație minimalistă de mare efect, către final sample-urile amintind nițel și de atmosfera plină de mister întâlnită în piesele interpretate de Zola Jesus. Finalul clasic al piesei Afloat este și el de bun augur iar „Edge“ pare o mostră dintr-o poveste britanică cu păduri pline de ceață, desele schimbări de ritm adăugând un plus de savoare produsului final. Primul single care promovează acest disc, FRTHR, este un midtempo care te cucerește din start, înscriindu-se în ciclul pieselor compuse parcă special pentru coloana sonoră a unui serial polițist modern, de genul Marcella. După cum îi spune și numele „Bounds“ este o piesă aflată la hotarele dintre pop-ul modern etalat de Bjork și pop-ul „clasic“ în care pianul are un rol crucial care se regăsește de exemplu în minunățiile produse de Tori Amos. 

Un alt moment în care Lucia iese din canoanele în care te așteptai s-o încadrezi este „The Perfect Life“ în care vocalizele a la Austra se potrivesc din nou la fix cu instrumentația șmecheră. După cum era de așteptat, ritmul este rupt de „Mother“, care pavează drumul către „Food Chain“, fără îndoială unul din cele mai izbutite momente ale acestui disc,  o piesă prea mișto ca să nu fie aleasă ca următor single de promovare. Singura piesă instrumentală de aici, Samsara e un preambul pentru Catastrophe, un track surprinzător de la început până la final în care niște voci de Kraftwerk adaugă un plus finalului. După cum îi șade bine oricărui disc finalul (Holy) e din nou neașteptat, fiind un soi de Twin Peaks meets Kate Bush. 

Pop-ul „nu/de/Dâmbovița“ etalat de Lucia și echipa care a nășit acest disc pare a fi prea șmecher pentru muzica românească. Pentru cei care vor să asculte un disc updatat la trendurile vestice în materie de pop recomand audiții succesive. Pentru ceilalți, există Radio Mu. Pardon, Zu. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu