19 nov. 2018

Jurjak - Blues Berry



Una din cele mai surprinzătoare apariții în „ciorba“ rock-ului autohton este fără îndoială cel de-al doilea album al domnului Jurjak, „BluesBerry“. E lesne de ghiccit faptul că discul cu pricina gravitează în jurul așa numitei muzici blues. Spre deosebire de tonele de apariții discografice din acest stil care merg pe linia clasică a curentului apărut în sudul Statelor Unite ale Americii, discul acesta are ingrediente diverse. Și ăsta e motivul pentru care BluesBerry sună altfel: e un soi de blues updatat la anul în care trăim. Un album în care își fac locul rând pe rând sound-uri de synth folosite adesea de Depeche Mode sau acordurile mirifice pur americane create de inegalabilii  Tom Petty and the Heartbreakers. Pe ici colo, albumul cu numărul doi din cariera Jurjak emană și senzații asociate altor stiluri decât blues, iar parfumul acesta de influențe rotunjește un disc  cât se poate de interesant.  

Cele 32 de minute și câteva secunde înglobate în BluesBerry debutează măreț cu „Viitor apropiat“, piesă care te pune la curent cu predilecția spre poezie a creierului acestei trupe, George Petroșel, fiul tobarului din Holograf. Glossa lui Eminescu prinde acorduri mirifice de sample-uri electro, iar aerul de „americana“ dă un plus de șarm piesei. Mai departe zburîm cu „Vântul“ care pune punctul pe i: (Când oi fi cu capu în nori vântule să mă cobori“), iar unul din cele mai inspirate momente ale acestui disc vine alături de Bucharest Jazz Orchestra sub titulatura de „Nicio șansă“. Într-o atmosferă care te duce cu gândul la Route 66, rând pe rând urechea e vrăjită de trombon, trompetă și sax peste care se mulează chitări care te împing ușurel în zona rock-ului generic numit „supărat“, iar textul șmecher contribuie din plin la magia pe care o emană track-ul numărul trei din BluesBerry.  Mai departe,  „Printre cuvinte“ are un debut care nu are cum să nu-ți amintească de „Personal Jesus-ul celor de la Depeche Mode iar singurul moment neinspirat din acest disc sosește sub numele de „Spune pe nume“, care se vrea a fi un melanj de pop – rock – blues. 

„Lupul“ și binecunoscuta „Imnul minerilor“ întregesc sound-urile americana nășite în București, iar „În gol“ este un alt exemplu pentru care Jurjak merită atenție sporită, fiind o piesă centrată în jurul unor acorduri muzicale simple dublate de texte meseriașe. „Două  povești “ rămâne în același aluat de simplitate plus versuri inspirate, iar cea mai „nervoasă“ piesă de aici poartă numele de „Micul bețiv“, melodia aceasta aducându-ți pentru câteva momente aminte de cei de la The Jon Spencer Blues Explosion.   Ultima piesă a acestui disc poate fi considerată de unii „cireașa de pe tort“. Și asta pentru că o melodie lansată de Holograf („Singur pe drum“) capătă niște haine sonore moderne. Pentru cei care nu sunt fani ai lui Dan Bittman și compania, bucata poate fi inclusă în categoria „easy forgetabble“.

Una peste alta, Jurjak presară acizi și baze peste blues-ul clasic care se cântă în spațiul nostru geografic, iar rezultatul este drăguțel. În plus, trupa sună foarte bine și live (lucru constatat recent la recitalul de lansare a BluesBerry din Timișoara) așa că Jurjak merită aprecieri. Discul poate fi ascultat/comandat aici. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu