John Cale - Mercy
E clar pentru oricine că atunci când ajungi la venerabila vârstă de 80 de anișori nu mai vrei să demonstrezi nimic. Iar dacă te numești și John Cale și ai debutat în 1964 într-un grup care un an mai târziu și-a schimbat numele în the Velvet Underground... tabloul e complet.
Albumul acesta care vine la 11 ani de la precedentul „Shifty Adventures in Nookie Wood“ e unul aparte și pentru că are parte de o sumedenie de colaboratori. Mult mai tineri decât veteranul artist care printre altele a cântat și alături de cei de la LCD Soundsystem, de exemplu. Ei bine, printre cele 12 melodii care alcătuiesc acest album se numără și semnăturile sonore ale unor artiști ca Animal Collective, Fat White Family, Wayes Blood, Actress, Laurel Helo. sau Sylvan Esso. Deși fiecare dintre ei își pune amprenta în piesele în care apar, de remarcat este faptul că albumul sună într-un mare și unic fel, fără prea multe „derapaje“ de la ideea lui John Cale, dar cu multe răstrurnări de situație care adaugă un alt plus pentru Mercy.
Pe măsură ce asculți piesele, ți-e clar că texturile muzicale sunt cât se poate de mărețe și treptat realizezi că ți-e pur și simplu imposibil să alegi punctele tari și cele mai puțin inspirate ale acestui disc. Și asta pentru că Mercy te răsplătește pe de-antregul și din această cauză nu merită ascultat „pe bucățele“.
Nu știu dacă mulți rezonează cu creațiile lui John Cale și nici nu-mi pasă la urma urmei, căci sunt sigur că cei care vor descoperi frumusețea acestor piese vor rămâne uimiți de bogățiile sonore oferite de legendarul muzician. John Cale este unul din acei muzicieni care face artă nu pentru înfometații de divertisment cu orice preț, ci pentru cei care au urechi să descopere o poveste compusă din adâncul sufletului.
Comentarii
Trimiteți un comentariu