Cel de-al treilea album al producătorului american Drew Lustman al cărui pseudonim muzical este FaltyDL are ceva straniu în el încă din piesa de debut "Stay I'm Changed". Deoarece în aşa – numita muzica alectronică urechea caută cu disperare diverse repere, piesa asta e una care „dă tonul“. Uşor melancolică, dar pe alocuri cât se poate de zglobie, melodia asta are rolul de a te introduce cât se poate de bine în lumea ciudată a americanului care a „trecut“ cu ocazia asta în tabăra celor de la Ninja Tune, un record – label care spune destul de multe celor avizaţi. Singura melodie care beneficează de voce pe acest disc, realizată alături de Ed Macfarlane din Friendly Fire e cât se poate de confuză la-nceput, dar reuşeste să te vrăjească cu nişte beat-uri de garage – music atent selecţionate. Poate fi considerată un punct de atracţie al acestui disc, dar cu siguranţă nu este the best. "Straight & Arrow" geme de arome funky dar nu duce lipsă nici de sunete care te duc cu gândul la un soi de ping – pong între house şi techno.
Unul din cele mai interesante puncte ale acestui disc este Uncea, un soi de carnaval al synth-urilor cât se poate de reuşit, în care diversele „opriri“ au darul de a amplifica dramatismul unei piese care conţine o bogăţie mirifică de sunete menite să-ţi creeze stări de bine. For Karma duce sunetul în zona techno-ului melodic. Din păcate "Finally Some Shit / The Rain Stopped" este un track peste care poţi sări cât se poate de uşor, fiind unul din momentele neizbutite ale acestui disc, dar toate-s bune şi frumoase căci în player urmează "Kenny Rolls One". O piesă cât se poate de experimentală în care rădăcinile jazz ale producătorului american se resimt la greu, căci pe alocuri melodia te duce cu gândul la un jam – session „peste program“ al unor muzicieni care se pun prima oară pe scenă împreună, dar care reuşesc să improvizeze la marea artă. Korben Dallas repune pe tapet un soi de techno plin de melodie, iar Re Assimillate reuşeşte să sune la fel de bine ca majoritatea pieselor din acest material discografic, care sună cât se poate de natural, chiar dacă sunt executate cât se poate de artificial. Dealtfel, ăsta e secretul pentru care albumul ăsta pică bine la ureche: ai impresia că omul ăsta nu încearcă să te impresioneze cu nimic, e pur şi simplu extaz, executat cu bun simţ. Nu degeaba omul acesta a fost invitat să cânte în deschiderea Radiohead, e la fel de weird ca şi Thom Yorke. Cu alte mijloace de exprimare sonoră, totuşi….
Principalul atu al muzicienilor care nu fac parte din tagma celor încadrați în mediocritate constă în puterea acestora de a trezi în rândul celor care le ascultă cântecele, diverse sentimente și imagini care stau undeva ascunse prin hățișurile memoriei. Oridecâte ori cineva atinge o coardă sensibilă se declanșează o vibrație aparte, care reușește să-ți insufle acel sentiment de bine, care ar trebui să vină la pachet cu arta asta numită muzică. Din păcate, în vremurile actuale în care diletantismul este adesea ridicat la nivel de artă, misiunea asta pare-se că a fost abandonată de către mulți. Și totuși, unii n-au abandonat lupta. Este și cazul lui Ravi Hazard. Pe numele său adevărat Răzvan Stochița, „Ravi Hazard “ a început să scrie poezii la vârsta de 14 ani și a descoperit muzica folk la vârsta de 16 ani, în timpul unei călătorii la munte. De aici și până la a împrumuta o chitară, a se închide în casă două săptămâni și a învața să cânte prima melodie a fost doar un pas. În 1997...
„În clipa în care ai apărut / Eu nimic nu am mai vrut / Simplu am înnebunit / M-ai îmbolnăvit“. Sunt primele versuri care se fac auzite pe albumul formației Amala. Piesa cu pricina numită „Tu ești boala mea“ lămurește cât se poate de exact filmul formației care s-a născut în 1989 la Timișoara. Este vorba de acel rock clasic care făcea ravagii în vremurile în care muzica nu era numai despre showbusiness și-n care lumea nu se înghesuia să consume pe bandă rulantă produse muzicale insipide, incolore și inodore. Da, e un soi de remember the time care îi va unge la suflet pe cei care se intitulează rockeri. Pe lângă acest aspect, discul ăsta e și un fragment de istorie, căci această primă înregistrare oficială a formației timișorene cuprinde compoziții semnificative din negura timpurilor. Amala a fost creată de către Grujic Ljubisa, zis și , „Mișa, iar după o serie de schimbări de componență, reveniri și desfințări a reușit să lanseze materialul discografic de debut numit ...
Cele mai bune albume românești ale deceniului Top realizat de Zoltan Varga ABRA - Șapte După trei albume scoase în Germania și un disc apărut în țară noastră sub numele de La frumusețea ei, formația Abra a editat în 2010 albumul Șapte, realizat cu masivul sprijin a lui Mircea Baniciu. Adrian Enescu – Invisible Movies Invisible Movies merită să intre în colecţia oricărui meloman serios din această ţară pentru simplul motiv că documentează sonor „soundtrack“ –urile made in România din ultimii aproape 40 de ani. OK, poate e prea pretenţios termenul de soundtrack, căci câteva din piesele de p-aici sunt simple „acompaniamente“, dar aţi înţeles ideea. Alexandra Ușurelu – La capătul lumii Alexandra Uşurelu a fost etichetată un soi de Norah Jones a României. Dincolo de etichet...
Cel de-al treilea album al producătorului american Drew Lustman al cărui pseudonim muzical este FaltyDL are ceva straniu în el încă din piesa de debut "Stay I'm Changed". Deoarece în aşa – numita muzica alectronică urechea caută cu disperare diverse repere, piesa asta e una care „dă tonul“. Uşor melancolică, dar pe alocuri cât se poate de zglobie, melodia asta are rolul de a te introduce cât se poate de bine în lumea ciudată a americanului care a „trecut“ cu ocazia asta în tabăra celor de la Ninja Tune, un record – label care spune destul de multe celor avizaţi. Singura melodie care beneficează de voce pe acest disc, realizată alături de Ed Macfarlane din Friendly Fire e cât se poate de confuză la-nceput, dar reuşeste să te vrăjească cu nişte beat-uri de garage – music atent selecţionate. Poate fi considerată un punct de atracţie al acestui disc, dar cu siguranţă nu este the best. "Straight & Arrow" geme de arome funky dar nu duce lipsă nici de sunete care te duc cu gândul la un soi de ping – pong între house şi techno. 
Comentarii
Trimiteți un comentariu