De ascultat

Nu știu alții cum sunt, dar eu după audiția albumului de debut al celor de la Omelette mi-am adus aminte de Capital Cities. Duo-ul acela din Los Angeles care au cântat printre altele și la festivalul Exit de la Novi Sad și care ne-au încântat cu nemuritorul Safe and Sound sau cu șarmanta piesă care poartă titlul de I sold my bed but not my stereo.  Dacă e să dăm crezare declarațiilor artiștilor, proiectul bucureștean  Omelette a pornit dintr-o joacă, dintr-o nevoie de a nu se lua atât de mult în serios și de  „a face ceva simplu, direct și diferit de ce făcuseserăm cu Jazzadezz“.  Dez la voce, Alin Zăbrăuțeanu la sintetizatoare și la pupitrul de producător și Vali Chincișan la animație și vizuale reușesc cu acest debut să readucă noțiunea de „distracție“ fără a apela la tertipuri banale. Desigur, muzica synthpop care la prima vedere îți amintește de glorioșii ani 80 este omniprezentă în multe dintre creațiile unor artiști pop d-afară și chiar dacă nu aduce nimic...

Cel de-al doilea material discografic al timișoreanului „maestru lejer“ care ar putea fi catalogat un soi de Krafty Kuts al plaiurilor mioritice pășește – cum este și firesc – pe urmele discului „Chestii, socoteli“. Operațiunea sonoră care vine la șase ani distanță după debutul lui Alin Constantin (K-lu) păstrează în linii mari rețeta melodiilor anterioare, sample-urile sonore alese cu talent din filme mai mult sau mai puțin obscure din perioada în care românii aveau voie să circule duminica în funcție de numele impare sau pare ale mașinilor fiind și de această dată cireașa de pe tort.  Monștrii lui K-lu încep cu o zicală ambalată într-un intro șmecher care ne atenționează că „Dacă umbli cu capul în nori,  calci în străchini“, după care pe un fundal sonor care îți poate aminti de muzica celor de la Bonobo sau Caribou suntem invitați să ascultăm în „seara aceea care ploua“. „Vreau“ este una din piesele pe care fanii lui K-lu au avut ocazia să o asculte de ceva vreme c...