Postări

Se afișează postări din martie, 2024

Amala - Românie Hai!

Imagine
  „În clipa în care ai apărut / Eu nimic nu am mai vrut / Simplu am înnebunit / M-ai îmbolnăvit“. Sunt primele versuri care se fac auzite pe albumul formației Amala. Piesa cu pricina numită „Tu ești boala mea“ lămurește cât se poate de exact filmul formației care s-a născut în 1989 la Timișoara. Este vorba de acel rock clasic care făcea ravagii în vremurile în care muzica nu era numai despre showbusiness și-n care lumea nu se înghesuia să consume pe bandă rulantă produse muzicale insipide, incolore și inodore.  Da, e un soi de remember the time care îi va unge la suflet pe cei care se intitulează rockeri. Pe lângă acest aspect, discul ăsta e și un fragment de istorie, căci această primă înregistrare oficială a formației timișorene cuprinde compoziții semnificative din negura timpurilor.  Amala a fost creată de către Grujic Ljubisa, zis și , „Mișa, iar după o serie de schimbări de componență, reveniri și desfințări a reușit să lanseze materialul discografic de debut numit ...

Brittany Howard - What now

Imagine
  Senzaționala voce a solistei Brittany Howard e la loc de cinste și pe cele 11 piese (12 dacă punem la socoteală și un interludiu) care alcătuiesc cel de-al doilea material discografic al fostei voci care ne-a încântat urechile pe albumele Alabama Shakes. Și asta nu e tot, căci dincolo de prestația solistei, urechile avide de chestii interesante au parte de fel și fel de instrumentații pe alocuri ciudate, dar care reușesc să creeze un tot unitar.  Încă de la prima piesă Earth Sign amatorii de jazz de avangardă vor avea o surpriză de proporții căci compoziția reușește să fie una total atipică, dar care convinge de la primele acorduri. Piesa care dă titlul acestui disc are un groove senațional și e condimentată cu serioase arome de rock (poate chiar și pop) modern. Pare a fi ușor din alt film, dar pe parcurs ascultătorul va fi convins că pelicula imaginată de Brittany e una captivantă. Red Flags debutează cu o percuție care te duce cu gândul la piesele din zona trip – hop și de...

Maryliss - First

Imagine
  Povestea albumului de debut realizat de solista timișoreancă Maryliss și echipa care a pus umărul la creearea acestui material discografic este una captivantă. Deși trăim într-o lume plină de „story“-uri, povestea asta nu se regăsește în varianta digitală a albumului, dar în momentul în care deschizi cărticica ce însoțește CD-ul aferent...dai peste un text mișcător...din care îmi permit să citez doar atât... „Dragă ascultătorule. Când trristețea mi-a inundat la propriu sufletul, din visul de odinioară au înmăgurit sentimente contradictorii...Acum știu că lucrurile făcute cu iubire și din iubire devin cele mai mari și frumoase realizări“.  Trecând la muzică, albumul acesta fabricat în Timișoara este un soi de pop – rock cu arome diverse, posibil prea pestriț pentru urechile obișnuite cu multe din producțiile plictisitoare din zilele noastre. Primele secunde ale piesei care deschide albumul, „Amăgire“, te duc cu gândul la aranjamentele muzicale ale celor de la Doobie Brothers....