9 ian. 2013

Dam Mantle - Brothers Fowl

Dam Mantle - Brothers FowlDebutul muzicianului scotian Tom Marshallsay, cunoscut în lumea muzicală sub pseudonimul Dam Mantle, face parte din acea categorie de discuri care nu ti se strecoara deîndată sub piele, pentru a înţelege pe deplin trip-urile acestui artist fiind nevoie de multiple audiţii. Oarecum e şi normal, căci dacă ar fi să etichetezi piesele astea, e musai să pomeneşti de acele „hipster – friendly - etichete“ de genul IDM, DIY, Experimental ş.a.m.d. Principalul motiv pentru care albumul ăsta a reuşit să.mi capteze atenţia este acela că îmbină într-un fel cât se poate de adorabil influenţe folosite en – gros din ceea ce numim astăzi „electronica“ cu sunete naturale, acestea din urmă extrase din natură sau cele înglobate în neo – clasicism, nu – jazz ş-alte cele din aceste bunătăţuri. Urechile destupate şi avide de sonorităţi noi vor descoperi încă din primele două track-uri (numite Canterbury Pt.1 şi respectiv 2) destule motive pentru a zăbovi aşa cum se cuvine asupra discului.
Există aici din belşug sound de flaut, influenţe din classic - jazz, bucăţele de witch – house, iar exact în momentul în care te aştepţi cel mai puţin întreaga compoziţie explodează ca un Big Bang atent programat. Pe ici pe colo, lucrurile sunt completate şi de nişte pattern-uri care par a veni din zona Burial, dar efectele sonore cu care sunt colorate piesele vor „pica“ cât se poate de bine şi pentru aceia care degustă ambient – trance. Lifting e o altă piesă cât se poate de atipică, în care ai impresia că Laurent Garnier tocmai şi-a unit forţele cu The Orb şi Parov Stelar. Hipnoticul loop de saxofon din această piesă devine pur şi simplu genial în a doua parte a piesei şi punctează aşa cum se cuvine o capodoperă sonoră de zile mari. Spre deosebire de varianta pe Youtube, primul single al albumului RGB se desfăşoară pe disc preţ de aproape opt minuţele, în care acorduri de vioară (naturale sau nu, ce mai contează) se mulează la fix cu percuţii şi efecte de top, chiar dacă spre deosebire de alte momente ale acestui disc track-ul acesta înoată ceva mai abitir în zona abstractului. Piesa care dă titlul albumului debutează undeva în zona smooth jazz-noir şi devine pe parcurs o „rachetă“ ce conţine tot felul de bunătăţuri, inclusiv sound-uri acid a la Josh Wink. În primele momente ale piesei Blueberry ai impresia că tocmai ţi se prezintă o altă faţă – una mai însorită a muzicianului scoţian - dar odată ce te afunzi în audiţie feeling-ul experimental rămâne la cote înalte. Unicul moment mai puţin reuşit mi se pare a fi Ish, dar având în vedere că întreaga excursie sonoră se termină cu fantastica Spirit, am reuşit să parcurg uşurel această mică deraiere de pe şine. Recomand cu căldură  oamenilor deschişi la minte care apreciează deopotrivă naturaleţea jazz-ului sau a muzicii clasice dar şi frumuseţea efectelor electronice.



2 comentarii: