Postări

Kurt Vile - B'lieve I'm Goin Down...

Imagine
E destul de greu de explicat în cuvinte magia pe care o emană piesele americanului Kurt Ville. Să fie de vină umorul pe alocuri crispat care răzbate din texte? Sau lejeritatea aranjamentelor? Cel de-al şaselea album discografic solo al fostului membru al trupei War On Drugs reuşeşte să transmită emoţii fremătătoare. Poate şi datorită faptului că majoritatea pieselor au fost compuse noaptea, după ce soţia sa şi cei doi copii s-au dus la culcare,  discul ăsta sună într.un anume fel. E un soi de dark music, dar definiţia asta are alte conotaţii căci Kurt Vile este fără îndoială modelul americanului obişnuit. Omul de pe stradă care-şi expune of-urile cu o chitară şi nişte versuri inspirate. Înainte de a devni cunoscut pentru muzica sa a lucrat ca şi şofer de camion, iar în timpul liber s-a apucat de compus piese.   Pentru a savura aşa cum se cuvine piesele lui Kurt Vile, e musai să fii conectat şi la versurile sale. Excelentul single Pretty Pimpin, care dealtfel e şi prima piesă a ace

Duran Duran - Paper Gods

Imagine
A fost o vreme în care ştirea conform căreia Duran Duran scoate un album nou, ar fi făcut o reală senzaţie. Ei bine, în anul de graţie 2015, vestea asta nu mai e defel un „boom“ media, chiar dacă cel de-al 14-lea studio de album al formaţiei din Birmingham care a luat naştere în 1978 merită toată atenţia. Desigur, muzica pop s-a schimbat enorm de mult în perioada de când Duran Duran făceau legea în topuri, dar cele 12 piese incluse în Paper Gods reuşesc să fie o audiţie cel puţin plăcută pentru toate urechile care rezonează cu muzica actuala.  Unul din principalele atu-uri ale discului este faptul că în timp ce majoritatea trupelor care au avut succes în anii 80 se repetă involuntar, băieţii de la Duran Duran reuşesc să evite clişeele optzeciste şi oferă ascultătorilor noi dimensiuni sonore. E drept, nu  întotdeauna foarte reuşite, dar despre asta voi aminti mai târziu. Dacă e să ne raportăm la hit-uri e clar că la loc de cinste se află Pressure Off, o piesă ce îi are ca şi

David Gilmour - Rattle that lock

Imagine
Fiindcă avem de-a face cu David Gilmour, trebuie să încep cu un clişeu. Legat de Pink Floyd-ul de anul trecut. The Endless River nu s-a ridicat defel la înălţimea aşteptărilor. Ba chiar, a reuşit să fie pe alocuri inodor. Pentru cei care au avut acelaşi feeling, era clar că vestea unui nou album solo David Gilmour, nu a reuşit să creeze mega – vâlvă.  Poate e mai bine aşa, căci discul acesta chiar e de poveste. La cei 69 de ani ai săi, domnul  cu acel unic sound de Statocoaster şi care a fost numit şi Cavaler al Imperiului Britanic, a reuşit să surprindă cu un disc „curat“ şi sincer, cu multe fineţuri.  Tema albumului este expusă cât se poate de abil şi în coperta discului. Păsările care îşi iau zborul semnifică vremurile de odinioară, iar textele de aici sunt cât se poate de intense, chiar dacă pe alocuri cad niţel în prea-mult-sentimentalism.  Piesa instrumentală 5 a.m, care deschide discul, debutează cu aproape 28 de secunde de pauză, pentru ca mai apoi, să intre-n „cărţi“

Teo Milea - Open Minds

Imagine
Teo Milea a reuşit să devină în scurt timp o figură aparte în muzica românească. Deşi şi-a început cariera solistică doar în luna aprilie a anului 2012, artistul timişorean născut în Chişineu Criş a reuşit să creeze vâlvă, fiind invitat la evenimente cu ştaif desfăşurate în sediul Comandamentului NATO din Bruxelles, pe scena Operei din Dortmund sau în cadrul celei mai mari expoziţii mondiale de produse ecologice din lume, la Nurnberg.  Primul său disc numit „Pe clape albe şi negre“ a „prins“ binişor într-o industrie muzicală românească caracterizată cât se poate de bine de expresia „alandala“ şi cu ajutorul unui marketing cât se poate de adaptat  vremurilor moderne, Teo Milea a devenit un produs „pop“. Nu acel „pop“ care caracterizează muzica difuzată la posturile de radio româneşti, ci acel pop britanic care în româneşte e echivalent cu „popular“. O chestie de apreciat mai ales pentru faptul că ne referim la un artist care în România anului 2015 apare în faţa publicului cântând

Empress Of - Me

Imagine
Doamnelor şi domnilor, Lorely Rodriguez promite multe. Artista care şi-a luat numele de scenă Empress Of a reuşit să ajungă în atenţia melomanilor din întreaga lume graţie unui E.P. apărut în luna aprilie a anului 2013, în urma căruia a fost invitată să evolueze în deschiderea unor nume ca Jamie Liddell, Jungle, Kimbra sau Florence and The Machine. Şi asta, înainte de a scoate vreun disc! Albumul ei de debut intitulat cât se poate de simplu „Me“ este una din cele mai interesante apariţii în domeniul „pop music“ pentru anul de graţie 2015. Pentru realizarea pieselor care alcătuiesc tracklist-ul acestui excelent debut, artista americană cu rădăcini în Honduras a hotărât să petreacă cinci săptămâni undeva departe de „lume“, în Mexic. Alegerea a fost cât se poate de inspirată, căci cele zece piese incluse aici sunt pline de substanţă.  Nu doar pe palierul instrumentaţiilor, care sunt pline de elemente neprevăzute, ci şi din perspectiva versurilor. Care, previzibil, se învârt în juru