De ascultat

Se spune ca circul este un loc in care caii, poneii si elefantii pot vedea barbati, femei si copii care se comporta prosteste. Si ca orice natiune are nevoie de paine si circ. Ei bine, Cirque du Soleil e un soi de amestec intre clasica notiune de „arta circului“ si entertainment-ul pentru mase. Si dupa spectacolele lor dedicate celor de la The Beatles si Elvis Presley, a treia vedeta din sfera muzicii pop care are parte de o super – productie este inegalabilul Michael Jackson. Care la randu-i a fost un magician. Al muzicii pop, of course. Discul Immortal e de fapt un soundtrack care ilustreaza grandioasa productie si ca orice material de acest fel are parti mai fericite si altele mai insipide. In doua variante, standard si nelipsita deluxe, cu doua CD-uri incluse. Cariera lui Michael este etalata cu ajutorul marilor slagare care au parte de versiuni „cosmetizate”, „remixate” sau in varianta de „megamix”, dar amatorii de obsuritati vor fi si ei fericiti: creatorii Immortal-ului au inclu...

Pentru orice colectionar serios de discuri, achizitionarea materialelor in care sunt prezenti chitaristi autohtoni poate deveni un cosmar. Si asta fiindca pe langa faptul ca putinele albume aparute in domeniu (in comparatie cu restul genurilor de pe la noi) sunt fie greu de procurat, fie ascunse in vreun raft al te miri carei librarii unde nici prin cap nu-ti trece ca ai putea gasi asa ceva. De aceea, atunci cand un album semnat Nicu Patoi apare la o casa de discuri “majora”, evenimentul este cat se poate de aplaudat. O simpla trecere in revista a proiectelor in care a fost implicat de-a lungul timpului chitaristul Nicu Patoi e de-ajuns pentru oricine sa realizeze ca avem de-a face cu un domn care poate fi inclus fara jena in categoria virtuozilor muzicii romanesti. Am sa sar intentionat peste aceasta lunga lista (pe scurt, il mai puteti auzi/vedea si-n trupa de rock/n/roll a super – vedetei care este Stefan Banica), dar nu am cum sa omit faptul ca noul material discografic Nicu Pato...

Aparent, intre discul celor de la Sepalcure si tabloul lui Picasso numit „Chitara si vioara” nu exista nici cea mai mica legatura. Si totusi, daca e sa analizezi mai profund, cele doua „chestii“ au ceva in comun. Iar acest ceva nu e nici vioara si nici chitara, caci muzica creata de Praveen & Machinedrum - cei doi componenti ai proiectului american Sepalcure - nu este axata pe instrumentele cu pricina. Punctul comun il reprezinta modalitatea de expresie folosita. Daca Picasso a descompus subiectele prin metoda ce poarta numele de „cubism sintetic“, cei doi americani descompun muzica electronica in planuri si geometrii sonore de neimaginat, iar culoarea muzicii este imbogatita cu elemente „imprumutate” din diverse arii stilistice. Intrepatrunderea genurilor si descompunerea lor creeaza un univers sonor unitar si plin de magie, iar experienta muzicala pe care o capata Maria Sa Ascultatorul este una de povestit nepotilor, prin profunzimea si prospetimea pe care o emana. Pe parcursul...

Imaginea care se deruleaza in fata ochilor atunci cand auzi primele acorduri ale melodiei Year Off, care are onoarea de a deschide acest material discografic, este una cat se poate de complexa. Nu e o muzica usor de dibuit sau digerat, fiindca aparent inglobeaza in venele sale o sumedenie de bucatele extrase din filme diferite. Chiar in momentul in care ai crede ca esti pregatit sa intrezaresti o eticheta aplicabila acestui produs, te trezesti cu niscaiva acorduri care te baga si mai mult in ceata. Nici macar Wikipedia nu te ajuta in acest sens, singurele mentiuni despre High Places fiind acelea ca avem de-a face cu un grup compus din multi/ instrumentalistul Rob Barber si solista Mary Pearson. Duetul acesta boy/girl se afla la cel de-al treilea material discografic cu acest Original Colours. Revenind la etichete, probabil ca cea mai la indemana caracterizare pe care as putea-o aplica oamenilor acestia ar fi aceea de muzica electronica. Cu o complexitate aparte, dincolo de trenduri, nu...

Un proverb german spune asa: „Alles hat eine ende nur die wurscht has zwei“. Carevasazica, toate au un sfarsit, doar crenvurstiul are doua. In mare parte afirmatia asta e cat se poate de valabila, dar exista si mici exceptii. Una dintre ele se refera la muzica pop de duzina. Asta chiar n-are nici un sfarsit, caci hiturile care mai demult aveau eticheta de bubble – gum – pop ne-au fericit urechile inca din cele mai stravechi timpuri. Chiar si daca n-ai auzit niciodata de Ohio Express, poti deduce lejer ca o piesa care poarta numele de Yummy, yummy, yummy (aparuta in 1968) nu poa sa sune decat intr-un anume fel. S-acum printr-o deductie cat se poate de logica, cum poa sa sune 11 piese incluse pe cel de-al saselea album al solistei de 23 de ani pe care fanii ei inflacarati o pot vedea pe data de 8 decembrie, la o aruncatura de bat (de Timisoara!) la Budapesta? Intr-un mare fel, evident. Daca pe la-nceputuri muzica ei era “just another pop song”, pe parcurs desele ei iesiri in public si st...

In general, ma feresc de albumele care au in titulatura “Icon”, “Best Of”, sau „An introduction to…“. Sau mai exact, ma feresc a mentiona cuvinte despre ele, caci mi se pare cel putin insipid si incolor sa diseci un album best of Elvis Presley, par example. Ce as mai putea aduaga ceva interesant la tonele de pareri (im)pertinente care s-au spus despe o vedeta sau alta? La fel sta treaba si in cazul tot mai multelor reeditari ale unor albume vechi din zilele noastre, care intra in aceeasi categorie de silenzio stampa. Si totusi, din cand in cand, e misto sa faci exceptii, nu-I asa? Probabil ca multi dintre voi stiti cine este Alexandru Balanescu. La fel de plauzibila e si ipoteza conform careia mult mai multi ar trebui sa stie exact cine este nenea acesta si cu ce se ocupa. Exista vreo oportunitate mai adecvata de a face acest lucru, daca nu prin a mentiona cateva cuvinte despre This is Balanescu Quartet? N-am sa preiau sarcina Google-ului, las aceasta placere/chin pentru fiecare ceta...

Atunci cand e vorba sa analizezi impartial rolul pe care il are un text in succesul unei melodii risti sa te afunzi intr-o multime haotica de contexte, ratiuni si filozofii. Cert este ca una din cele mai nebisnuite melodii care a poposit vreodata in fruntea topului britanic a fost "Everybody's Free (To Wear Sunscreen)", realizata de regizorul australian Baz Luhrmann. Care era de fapt un eseu recitat cu memorabilele versuri „Enjoy the power and beauty of your youth; oh nevermind; you will not  understand the power and beauty of your youth until they have faded“.  N-am rezonat eu prea tare niciodata la muzica numita generic folk, dar asta nu m-a impiedicat sa am numai si numai cuvinte de lauda pentru domnul care ne-a colorat tineretile cu texte soade, de genul „Astazi iar/La Telejurnal/Am vazut Cascaval“. Pentru amatorii de statistici noua aparitie discografica a lui Alexandru Andries este discul cu numarul 68 (69, dupa altii) din cariera sa, ceea ce este brrr....unbeliev...