De ascultat

Fără îndoială, unul din primele amănunte care te frapează atunci când vorbeşti de Royal Blood este unul de natură tehnică. Deşi au mai existat precedente, cel mai celebru fiind acela al celor de la White Stripes, e destul de ciudat să dai peste o trupă de rock care are doar doi membri. Unul dintre ei la bass, iar celălalt la tobe. Ciudăţeniile nu se opresc aici căci albumul de debut al trupei, numit tot Royal Blood, a intrat direct pe poziţia întâi a clasamentului oficial de discuri din Marea Britanie. Dincolo de „hype“-ul generat de presa britanică şi de faptul că Matt Helders, tobarul de la Artic Monkeys a purtat un tricou cu însemnele formaţiei încă înainte ca aceasta să scoată primul ei single, rămâne muzica. Zece piese directe, fără ocolişuri în care Ben Thatcher şi Mike Kerr vâslesc în apele unor trupe ca Queens of the Stone Age sau mai sus amintiţii White Stripes. Dar nu numai, căci o ureche atentă găseşte pe ici pe colo şi reminescenţe din epoca Led Zeppelin. Sau poate chiar ...

Discul de debut al solistei Ana – Cristina Leonte are la capitolul special thanks şi menţiunea „mother nature“. Desigur nu e vorba de Roxana Ionescu, cea care în tabloidele româneşti a fost botezată Mama Natură, ci de naturaleţea şi liniştea pe care ţi-o poate oferi o excursie în sânul naturii. Cele zece piese incluse pe acest disc de debut se înscriu perfect în această descriere, căci după audiţia acestui material discografic reuşeşti să te detaşezi peste cenuşiul de zi cu zi. Secret Lover a apărut apărut la casa de discuri Fiver Records (a lui Mihai Iordache) şi a fost înregistrat alături de Albert Tajti (pian), Alex Munteanu (saxofon), Michael Acker (contrabas) şi Tavi Scurtu (baterie). Prima piesă de aici, Sora Soarelui – o prelucrare a unei melodii tradiţionale româneşti, Dealul Mohului – are darul de a stabili câteva repere care se regăsesc mai apoi şi pe următoarele track-uri. În primul rând, eşti izbit de o voce plină de sensibilitate. Dar ce e şi mai frumos, este că vocea a...

Cu risul de a părea old – school, trebuie să recunosc că multe albume care apar în zilele noastre, indiferent de stil, sunt făcute parcă în regimul bubble – gum. Artiştii se înghesuie să editeze nişte aberaţii sonore ambalate în eticheta „album“, în care fie aruncă nişte variaţiuni sonore electronice „fără suflet“, fie abuzează din plin de artificii auzite de nşpe mii de ori înainte. Problema asta se face simţită şi mai acut în cazul muzicilor aşa zis electronice, unde graţie faptului că oricine (chiar oricine!) poate „inventa“ nişte armonii cu ajutorul unor programe de calculator aflate la îndemâna tuturor. Şi pentru ca totul să fie vandabil, în discurile astea apar din când în când şi câteva voci pe post de special guest. Trecând peste această introducere niţel prea lungă, e bine de ştiut că Anushka este un proiect sprijinit de casa de discuri Brownswood. Label care aparţine influentului om de radio britanic Gilles Peterson, unul din oamenii care „ştie“ să culeagă chestii faine din...

Desigur, în momentul când ai în faţă un CD care îşi propune să treacă în revistă cele mai importante realizări ale unuia din cei mai cunoscuţi compozitori de coloane sonore de filme din ţara noastră, nu ai cum să nu „legi“ într-un fel sau altul aceste creaţii scrise pe portativ cu peliculele cinematografice pentru care au fost construite. Fără îndoială, pentru unii, compoziţiile din anii 80 cuprinse pe această compilaţie au reprezentat momente de reper şi au contribuit din plin la formarea muzicală a acestora. La fel de adevărat este că pentru subsemnatul, anii respectivi nu s-au derulat sub auspiciile muzicii autohtone, astfel încât în analizarea acestei compilaţii mă pot debarasa uşor de subiectivism. Dacă ar fi trebuit să scriu o cronică despre o compilaţie cu temele sonore ale programelor care se difuzau în anii 80 în Serbia şi Ungaria, cu siguranţă n-aş fi reuşit să rămân la fel de obiectiv. Una peste alta, dincolo de orice consideraţii, discul Invisible Movies merită să intre ...

„Cartea de vizită“ a primei trupe de surf rock din România poartă numele de New Moon şi beneficează de o copertă haioasă, în concordanţă deplină cu tematica discului. Şi cu trupa Grave For Sale, căci timişorenii – dincolo de etichetări şi clasificări – au pus la cale un album sincer, onest, fără brizbriz-uri sau artificii „colorate“. Dincolo de toate, New Moon e dovada vie a faptului că atunci când faci un lucru „from the heart“ fără ajustări din „exterior“, rezultatul nu poate fi decât interesant. Bazele trupei timişorene au fost puse de Tibi Mijea şi Iancu Jianu acum trei ani, în anul 2011, după care în „echipaj“ au fost cooptaţi Marco Kurunczi la bass şi Adi Ulmeanu la efecte electro şi proiecţii. În toamna anului trecut Radu F. Bene a început repetițiile alături de Grave for Sale, el fiind în acest moment colaborator permanent, saxofonul lui aducând un plus soundului trupei. Deşi personajele care alcătuiesc inedita trupă timişoreană au mai activat în diverse proiecte locale (pri...

Încă de prin 2006, byron şi-a asigurat un loc aparte pe eşichierul muzical al patriei noastre. Primele două albume ale trupei, Forbidden Drama şi A kind of alchemy (acesta din urmă are parte de una din cele mai originale coperţi de disc de prin ţara noastră) i-au propulsat undeva în aşa – numitul „underground“ de pe la noi, iar primul material discografic realizat în întregime în limba română (Perfect) a reuşit să le deschidă „calea“ şi spre publicul ceva mai mainstream. Ştiu, termenii ăştia de comercial şi necomercial nu mai au nicio relevanţă în zilele noastre, dar adeseori eşti nevoit să te raportezi la ei, mai ales într-o ţărişoară ca a noastră unde industria muzicală lipseşte cu desăvârşire. După ce anul trecut băieţii au aruncat pe piaţă 30 de secunde de faimă şi 30 seconds of fame (material discografic editat în două variante distincte), de această dată muzicienii şi-au surprins fanii cu un nou disc ieşit din tipare. Desigur, toată lumea ştie că piesele incluse pe discul Mel...

Mă număr printre fericiţii posesori ai albumului de debut - de autor – semnat Horea Crişovan, My Real Trip, un disc care este special din mai multe puncte de vedere. În primul şi în primul rând, e albumul de suflet al lui Horea care a stat la „dospit“ mulţi ani de zile. Deşi a colaborat de-a lungul timpului cu o serie de muzicieni valoroşi şi a apărut pe discurile acestora, ăsta e primul material discografic în care avem parte de adevărata faţă a lui Horea. Nu că până acum n-ar fi fost el, dar „excursia“ asta e una în care ai ocazia să intri în sufletul artistului. Mai apoi, să scoţi în 2014 un album fără brizbriz-uri, doar chitară...e un gest demn de Don Quijote. Nu tu voce, nu tu percuţie, nu tu bass, nu tu texte mai mult sau mai puţin stupide....just Horea. În garsoniera lui de 23 de metri pătraţi, mixat de Adrian Popescu, discul ăsta e un unguent adecvat pentru sănătatea sufletului. Şi nu în ultimul rând, ediţia limitată în care pe coperta discului scrie „from Horea Crişovan“ to...