De ascultat

                                          Deşi numele celor de la GoGo Penguin ar putea concura lejer într-un top al celor mai neinspirate alegeri pentru un „band“, muzica reuşeşte să surclaseze banalitatea titulaturii. După ce au editat albumele Fanfares şi V20, cei trei muzicieni care alcătuiesc acest proiect au scos Man Made Object la cea mai faimoasă casă de discuri de jazz din lume, Blue Note. Înainte de toate, e musai de remarcat că piesele astea nu pot fi încadrate în ceea ce înţelegem de obicei prin această particulă. Majoritatea pieselor sunt construite în jurul pianului lui Chris Illingworth, sound-ul acesta fiind dealtfel un trade mark al trupei. Acest fapt nu ştirbeşte cu nimic prestaţia lui Nick Blacka al cărui bass contribuie din plin la dezvoltarea construcţiilor s...

                                          Jazz-ul românesc suferă de aceleaşi „hibe“ pe care le întâlnim la tot pasul în aşa zisa industrie muzicală românească. Graţie faptului că dintotdeauna genul acesta de muzică a fost unul de nişă, în „felia“ asta s-au cuibărit de-a valma talente inconstestabile dar şi o sumedenie de oameni caracterizaţi printr-un snobism feroce. Dacă e să analizăm strict apariţiile discografice din această zonă, situaţia reflectă cât se poate de fidel „bubele“ prezente în activitatea concertistică. Din păcate, numărul artiştilor din noua generaţie care se încumetă să intre-n acest „angrenaj“ este cât se poate de micuţ. Din fericire, Timişoara a reuşit în ultima vreme să intre-n „hora“ asta cu două nume care în ultimii ani au demonstrat multe. Dincolo de pre...

                                            Irefutabil, o grămadă din artiştii care se învârt în muzica dance – pop din zilele noastre au un sound deja vu. Se prea poate ca acesastă constatare să fie datorată faptului că mai toţi folosesc aceleaşi VST-uri şi progrămele ajutătoare. Şi totuşi, există şi oameni care reuşesc să prezinte materiale discografice interesante, folosind aceleaşi pattern-uri, dar cu stil. E şi cazul australienilor RUFUS, care ca şi fraţii lor americani care alcătuiesc Capital Cities, au o semnătură aparte. O altă certitudine este că în lipsa unor repere clare şi concise, o sumedenie de etichetări ale unor formaţii din zilele noastre sunt cât se poate de halucinante. Bunăoară, pe Wikipedia stilul australienilor este „alternative dance group“. Ad...

                                          Deşi în materie de post – punk s-au spus foarte multe în cursul ultimelor decenii, din când în când „pe radar“ apare câte o gaşcă care reuşeşte să „reinventeze“ gaura de la macaroană şi să ofere publicului un produs cât se poate de „fresh“. Exact aşa cum este cel de-al doilea album al fetelor care alcătuiesc formaţia britanică Savages, care au făcut oareşce furori şi cu debutul lor de acum trei ani numit Silence Yourself. De această dată, Jehnny Beth (voce), Gemma Thompson (chitară), Ayse Hassan (bass) şi    Fay Milton (tobe) au intrat în atenţia melomanilor din lumea întreagă cu un album post – punk concentrat asupra temelor reprezentate de dragoste, o chestiune destul de neobişnuită pentru genul muzical abordat. Nu ştiu exact...

                                         Chiar dacă are numai 23 de anişori, solista franceză Jain a avut nevoie de nu mai puţin de şapte ani pentru a pune laolaltă cele zece piese care se regăsesc pe albumul ei de debut. Acest amănunt este unul primordial, căci varietatea de stiluri care se regăsesc în compoziţiile franţuzoaicei este una de invidiat, spectrul sonor evoluând de la pop la world music, bineînţeles cu o serie de arome dintr-o serie de alte etichete cum ar fi reaggae, hip hop sau chiar electronic music. Criticii muzicali din Franţa au primit cât se poate de pozitiv acest debut, albumul fiind nominalizat dealtfel şi la categoria Album révélation  în cadrul Victoires De La Musique, eveniment care va avea loc în data de 12 februarie în capitala Franţei. Un alt amănunt ca...

                                        Elveţian doar prin naştere (1960), dar get-beget francez prin restul – adică domiciliu, educaţie, respiraţie -, Erik Truffaz este un trompetist ce a fost călăuzit în lumea muzicii de către tatăl său, de asemenea muzician. Povesteşte că a descoperit universul jazz datorita lui Miles. Îşi electrifică trompeta încă de la 14 ani şi îi rasuceşte abil ecoul cu ajutorul unei pedale de efect wha-wha. Repetă intens, încearcă diferite formule şi urcă pe scena de la Montreux în 1987. Calea este larg deschisă noii stele a jazzului francez, care obţine multe premii, semnează o pleiadă de albume de mare răsunet şi trece marea cea mare încununat de succes. Cel mai nou album al francezului pe care melomanii au putut să-l vadă în 2012 la Festivalul de jazz de la Gărân...

                                           Ştim cu toţii expresia „Nu judeca o carte după copertă” (Don’t judge a book by its cover). Atunci când vine vorba de muzică, uneori coperţile reuşesc să puncteze cât se poate de exact produsul final. E cazul tabloului de faţă. Unde patru fete cucuieţe din Madrid exprimă pe deplin sound-ul. E exact ceea ce trebuie în cover-ul albumului de debut Hinds, „Leave me alone“. Dacă n-ar fi vorba de garage şi punk – rock, coperta asta ar ilustra perfect conceptul timişorenilor de la Genius, cel cu „bere, whisky şi femei“. Din fericire, alcoolul şi femeile rămân în ecuaţie, dar muzica e alta. Adesea lo fi, predominant gălăgioasă, cu acorduri punk şi garage dar şi cu momente surf sau chiar porţiuni extrase parcă din visteria Beach Boys. Poves...