Postări

Snapped Ankles - Stunning Luxury

Imagine
Un soi de Șuie Paparude amestecat cu Joy Division și nebunia celor de la The KLF. Cam asta te așteaptă în momentul în care îți faci timp să asculți în liniște cele zece piese incluse pe albumul „Stunning Luxury“ al britanicilor care alcătuiesc trupa Snappes Ankles. Nu te încumeta să faci asta dacă nu ești pus pe descoperiri noi. S-ar putea să te frigi. Și asta pentru că nu e defel genul acela de piese care rulează în background în timp ce te îndeletnicești cu trimiterea unui email oficial și nici genu ăla de muzică de lift care te ajută să îți omori timpul pe la birou așteptând ora când ești gata s-o zbughești spre casă. E nebunie combinată cu paranoia, e flux și reflux în același val, e giga - mișto.  Lucrurile debutează cât se poate de confuz căci ‘Pestisound (Moving Out)’ este tipul ăla de piesă care te face să te întrebi cât se poate de serios, „dar ce am ascultat eu p-acilea“?. Probabil că intenționat, cei de la Snapped Ankles au introdus un start cât se poate de f...

The Comet Is Coming - Trust in the Lifeforce of the Deep Mystery

Imagine
Oare cu ce se mai mănâncă jazz-ul în 2019? Răspunsul, desigur, e ...vânare de vânt, căci fiecare dintre noi are un „feeling“  aparte la acest capitol, condiționat de sound-ul artiștilor cu care am crescut sau pe care tocmai i-am descoperit. Povestea de azi îl privește pe Shabaka Hutchings, considerat de critici drept unul din cele mai inovatoare nume ale jazz-ului contemporan. Născut în capitala Marii Britanii dar crescut în Insulele Barbados, artistul a învățat să cânte la clarinet alături de rimele unor artiști ca Nas, Notorious BIG sau  Tupac. După ce a revenit în țara care a generat cele mai interesante proiecte muzicale ale lumii, artistul a luat contact cu o serie de nume celebre ale scenei din UK și astăzi se poate mândri cu trupele Sons of Kemet și  Shabaka and the Ancestors (unde este lider) sau  The Comet Is Coming. Dacă în albumul de debut al acestui proiect numit Channel the Spirits, gașca a cochetat îndeobște cu sunete gen Sun Ra sau John Coltrane, d...

Dirty Shirt - Letchology

Imagine
Pe plan muzical, atunci când „etno“ se întâlnește cu „modern“, întotdeauna  apare o problemă-n plus. Și asta pentru că linia de demarcație între „kitsch“ și „original“ e subțirică rău. Nu de puține ori avem de-a face cu artiști care marjează pe această „ciorbă“ doar din considerente legate de public, căci în zilele noastre pentru a ieși din „bula proprie“ e indicat să „servești“ și alte audiențe, carevasăzică execuți acest pas doar pentru o expunere mai mare. Există desigur și artiști care încearcă acest exercițiu fără a-și propune faimă cu orice preț. Și care nu-s  neapărat originali, dar purced la imixtiunea celor două direcții mânați de cele mai bune sentimente care nu au deloc de-a face cu dorința neapărată de a-și crea cele 15 minute de faimă. Băieții de la Dirty Shirt fac parte din această categorie, din cauza faptului că  bucățile lor muzicale nu sunt inventate pentru a capta atenția publicului mainstream.  Nebunia asta de folclor îmbibat cu hardcore și a...

Dusty Ride - Dawn

Imagine
Trăim vremuri de bejenie. Cu tone de inadvertențe și ciudățenii.  Cu zeci de mii de nume de formații din toate genurile muzicii care s-a născut sub actuala ei formă undeva la începutul anilor 1950. Carevasăzică, e inimaginabil de greu să născocești un nume cu priză și care să reprezinte o aserțiune. Pentru cârcotași, numele formației autohtone Dusty Ride ar putea fi tradus simplistic prin „voiaj prăfuit“.  Ceilalți ar putea să adauge diverse coordonate mai mult sau mai puțin interesante. Cert este că mixtura de blues și old – school rock abordată de formația care a editat recent albumul de debut Dawn poate însenina sufletele celor care știu fără să se uite pe Google ce înseamnă un amplificator pe lămpi. Desigur, în termen de „ce e nou?“ albumul celor de la Dusty Ride nu aduce mare lucru. Ca și-n alte cazuri, drăgălășenia acestei muzici vine de la faptul că cei patru componenți ai trupei reușesc să transmită tone de energii pozitive, datorate în special faptului că orice...

Grave For Sale - Garajo

Imagine
Aparențele înșeală. Sau cum le place britanicilor să spună don’t judge a book by its cover.  Dacă e să te iei după coperta celui de-al doilea E.P. editat de timișorenii de la Grave For Sale ai putea să te gândești că surferii de pe Bega au trecut la altă mâncare de pește. În categoria aia de rock în care uneori se sacrifică pisici pe scenă sau se cântă cu lumânări parfumate riff-uri agresive combinate cu incantații ortodoxe. Desigur, nu e așa. Habar n-am de unde le-a cășunat celor de la Grave For Sale ideea coperții. Dat fiind titlul ales pentru acest disc, poate s-ar fi potrivit mai bine ca pe cover să se lăfăie o fotografie alb negru într-un garaj comunist unde alături de o nelipsită Dacie 1300 să se distingă vag și o revistă porno dosită după niște cauciucuri uzate.  Aparențele înșeală și în momentul în care asculți doar piesa căreia Grave For Sale au ales să-I fabrice un videoclip. When the surf goes down este cea mai cumințică melodie din acest album. E „hitul“, ...

Iordache - Suita Titan

Imagine
În cazul în care ai auzit de folia colorată care se punea peste televizorul alb – negru care decora camerele anilor 70 din România, noul album semnat Iordache nu are cum să te lase indiferent. Nu trebuie să fii un magician ca să realizezi faptul că target-ul țintit de binecunoscutul saxofonist de jazz și funk care a editat până acum nu mai puțin de șase albume nu este focusat pe persoanele care n-au ținut în viața lor în mână o casetă sau un vinil. Și nici pentru oamenii care caută pe Google atunci când aud de Mihaela, Gopo, Telejurnal sau Teleenciclopedia. Putem adăuga desenele animate „Gustav“, „Eurocrem“ sau țigările Vikend. Și câte și mai câte.   Conform cuvintelor artistului, Suita Titan „reprezintă o arheologie sentimentală a unei copilării petrecute în anii ’70 – ’80 în cel mai mare cartier bucureştean, ca parte a boom-ului demografic datorat decretului din 1966 al lui Ceauşescu privind interzicerea avortului, în perioada când s-a trecut de la relativul dezgheţ...

Șuie Paparude - Șuie Paparude

Imagine
Penultima zi a anului 2018 a marcat o piatră de hotar pentru muzica electronică românească, căci atunci s-a lansat Șuie Paparude. Nu-s defel cuvinte mari, căci e vorba -  desigur -  de noul album, „aruncat“ pe Internet, la nu mai puțin de opt ani de precedentul „E suflet în aparat“ . Din capul locului merită menționat faptul că mai ales în muzica electronică, distanța de opt ani între discuri este una astronomică. Spațiul carpato – danubian în care ne trăim zilele pare-se că nu percutează la „noutăți“ ca și locurile aflate la vest de țărișoara noastră, fie numai și numai din prisma faptului că în „felia“ ocupată de băieții cunoscuți pentru „Soundcheck microfonul e suspect/ Aruncă  mâna sus / Dacă auzi ceva corect” nu s-au petrecut prea multe. Desigur, avem niscaiva încercări , unele din ele chiar reușite, dar „felia“ rămâne fidelă brandului „Șuie“, care chiar și cu o asemenea pauză discografică pare a nu avea concurență. Nu e neapărat un atu chestia asta, dar așa sta...