Postări

Cele mai bune albume românești ale deceniului

Imagine
       Cele mai bune albume românești ale deceniului                                                Top realizat de Zoltan Varga ABRA - Șapte După trei albume scoase în Germania și un disc apărut în țară noastră sub numele de La frumusețea ei, formația Abra a editat în 2010 albumul Șapte, realizat cu masivul sprijin a lui Mircea Baniciu. Adrian Enescu – Invisible Movies Invisible Movies merită să intre în colecţia oricărui meloman serios din această ţară pentru simplul motiv că documentează sonor „soundtrack“ –urile made in România din ultimii aproape 40 de ani. OK, poate e prea pretenţios termenul de soundtrack, căci câteva din piesele de p-aici sunt simple „acompaniamente“, dar aţi înţeles ideea. Alexandra Ușurelu – La capătul lumii Alexandra Uşurelu a fost etichetată un soi de Norah Jones a României. Dincolo de etichet...

OCS - Fabrica de Păpuși

Imagine
Chiar dacă aparent industria muzicală autohtonă are parte de „ceva mișcare“, la capitolul apariții discografice lucrurile nu-s defel roz. Din multe motive, pe care orice om cu capul pe umeri le cunoaște. Dacă vorbim de ceea ce unii se încăpățânează să eticheteze drept rock alternativ, lucrurile-s și mai „în ceață“. Carevasăzică, băieții care-și spun cât se poate de „wise“, Omul cu Șobolani, tocmai au lansat cel de-al 8-lea album discografic de studio din carieră, numit „Fabrica de Păpuși“. E nevoie din start să punctez faptul că în sărăcăcioasa branșă autohtonă nu e de ici de colo să scoți atâtea discuri. E nevoie de perseverență, curaj, determinare, o doză de nebunie și multe altele pentru a răzbate într-o asemenea „junglă“. Încă de la început, formația alcătuită pe imaginea solistului Dan Amariei a mers pe texte autohtone așezate pe o combinație de riff-uri aflate unde între Alice in Chains, Blur și Nirvana. Din fericire, spectrul sonor nu se schimbă nici pe parcursul noului disc...

Țapinarii - Săgeată spre cer

Imagine
Unele lucruri nu se schimbă niciodată. De exemplu faptul că adesea nu e ușor să ai cuvintele potrivite la tine. Chestia asta au observat-o mulți, inclusiv F.R. David care prin 1982 a cucerit lumea printr-un cântecel care a avut refrenul „words/don t come easy to me“. De-a lungul vremurilor, creatorii de melodii au tratat această problemă în fel și chip. Unii au preferat să sugereze cuvintele prin „la la“-uri sau „na na“-uri. Chiar și Sting a preferat această abordare într-o superbă melodioară de pe vremea The Police care purta ineditul titlu „De do do do de da da da“. Alții s-au dedat la diverse poante. Adevărata poantă este că însuși semantica acestui cuvânt are un strop de umor. Și asta pentru că „poantă“ poate fi extremitatea anterioară a piciorului unei balerine sau punctul culminant al unei glume. Cei doi băieți care colindă țara-n lung și-n lat sub titulatura de Țapinarii pun un mare accent accent pe „lyrics“. Care conțin adesea poante. E și normal să fie așa, căci orchestr...

byron - Nouă

Imagine
Nu trebuie să fii un critic muzical ca să simți că melodiile celor de la byron au o sonoritate aparte. E exact ca și acel „signature“ pe care vreun muzician celebru îl aplică unui instrument care mai apoi este adulat de marea masă. Sound-ul distinct al formației care se pregătește să lanseze cel de-al șaptelea album de studio se revarsă în valuri spumoase și e clar ca lumina zilei că „Nouă“ va avea parte de un succes răsunător în rândul celor care prețuiesc construcțiile muzicale ale artiștilor care au devenit cunoscuți cu debutul „Forbidden Drama“.  De această dată, „drama“ muzicală a celor de la byron nu mai este interzisă melomanilor care nu se descurcă prea bine în limba lui Shakespeare. Carevasăzică, , enfin, byron chante en roumain. Și prin acest fapt, sunt sigur că formația va reuși să cucerească și alte felii de public pe viitor. Măiestria textelor „meșterite“ abil de către „boss“-ul Dan Byron răzbate din fiecare colțișor al celor 12 melodii incluse pe „Nouă“. Într...

The Dead South - Sugar and Joy

Imagine
Nu trebuie să fii neapărat fan de muzică buegrass/folk/americana pentru a petrece clipe drăguțele alături de muzica celor de la The Death South. Ca și mulți alții, primul contact cu formația care își are sediul în Canada s-a produs odată cu melodia „In Hell I'll Be In Good Company“, o compoziție prea șmecheră pentru vremurile noastre care a apărut acum cinci ani pe discul numit Good Company . Tehnic, ceea ce abordează domnii aceștia canadieni nu se poate reduce la etcihete de bluegrass și folk, căci „feeling“-ul care se revarsă din cele 13 piese incluse pe noul album include multe alte bunătățuri printre care la repezeală aș aminti arome de punk. Nu e nici o exagerare în statement-ul anterior, fiindcă chiar și cei patru artiști care-și spun The Dead South au subliniat acest fapt.  După succesul single-ului care i-a făcut cunoscuți în lumea întreagă (melodie care are peste 153 de milioane de vizualizări pe Youtube), canadienii au reușit să impresioneze și prin show-urile ...

Kim Wilde - Aliens Live

Imagine
Dacă nu ați auzit de Kim Wilde, e bine să știți că e vorba de o solistă care a cunoscut topurile în 1981 cu „Kids in America“. Deși este considerată pe bună dreptate un sex simbol al muzicii pop, Kim Wilde a abordat o muzică mult mai „șmecheră“ decât suratele sale gen Kylie Minogue sau Madonna, fiind un soi de variantă feminină a lui Billy Idol. Da, e greu de crezut, dar în anii 80 nu toată muzica de la radio suna la fel. Cu ochi albaștri, păr blond și coafura tipică acelor ani, Kim Wilde a devenit rapid un nume pe buzele tuturor. După o perioadă în care s-a concentrat mai mult pe grădinărit (a publicat și câteva cărți în domeniu), Kim Wilde a revenit în lumina reflectoarelor cu câteva albume bine primite de public, printre care s-a numărat și “Here Come The Aliens“, apărut în luna martie a anului trecut. De această dată, solista britanică a scos primul ei album live din carieră, un dublu CD cu înregistrări din mai multe concerte, care captează pe deplin magia care se declanșează ...

Sur Austru - Meteahna Timpurilor

Imagine
Inevitabil, orice cronică dedicată formației Sur Austru e musai să cuprindă referiri la Negură Bunget. Cât se poate de logic, fiindcă, trupa este  noul proiect al membrilor din ultima componență Negură Bunget. După cum era de așteptat, tematica discului are la bază un filon inspirat din natura și folclorul transilvănean. Drept urmare, albumul de debut al celor de la Sur Austru,  apărut la casa italiană de discuri Avantgarde Music îi va unge la suflet pe melomanii care devorează black metal – ul.  Producția este impecabilă, riff-urile agresive alternează „armonios“ cu „liniștea pădurii“ care se răspândește în momentele „potololite“  ale compozițiilor iar sentimentul pe care îl ai după audiția celor opt piese incluse pe „Meteahna Timpurilor“ este acela că oamenii aceștia chiar au realizat un produsc în care au pus suflet, care nu are cum să te lase indiferent. Videoclipul care promovează acest album, „De Dincolo de munte“ e o mostră cât se poate de reprezentat...