De ascultat

Parca vad deja un ranjet pe fata vreunui basist, chitarist, clapar sau tobar...dar adevarul e acesta: cei de la C2C sunt niste simpli DJ. Carevasazica o gasca de patru baieti francezi care au castigat patru ani la rand Disco Mix Club World Team DJ Championship. Si ce s-au gandit baietii astia? Ce-ar fi daca...Albumul lor de debut Tetra cuprinde 14 track-uri care vor face deliciul urechilor obisnuite cu beat-uri aranjate cu mare efect. Calatoria porneste cu The Cell, o acomodare cat se poate de misto cu ritmurile dementiale colorate cu scractch-uri asijderea si in care loop-urile vocale te surprind inca din start. Marea surpriza vine insa la piesa a doua, Down the road, care are un start de parca ar fi o piesa tipica de blues, dar care mai apoi evolueaza intr-o simfonie de sunete ireale.

Imagineaza-ti ca intr-o superba zi de vara te afli la geamul Orient Expres-ului si parcurgi distanta dintre Herculane si Orsova. Privirea ti-e absorbita de spectaculoasele privelisti care ti se intiparesc pe retina cu viteza. Din cand in cand insa, atunci cand trenul incetineste, observi involuntar mormane de gunoaie aruncate de-a lungul caii ferate. Ceva nu pusca in peisaj, isnt it? Calatoria prin cel de-al doilea album al celor de la The XX are aceleasi coordonate. Feericele peisaje reprezentate in acest caz de constructiile sonore sunt umbrite de un predominant sentiment de tristete care emana din piese. Of course, at the end of the day, calatoria e una de vis, cu toate inadvertentele care s-au strecurat in ea.

Respectul si politetea sunt doua chestii care nu costa nimic. Ca sa inteleaga si cititorii din generatia „zuisiu“, sunt moka! Atunci cand esti pus in situatia de a analiza noul material discografic al unui domn care in 24 mai a.c. a implinit varsta de 71 de ani si care se poate lauda cu 50 de ani in breasla, cele doua insusiri amintite in debutul acestei cronici sunt musai de bifat. Din start. Indiferent de rezultat, carevasazica. Din fericire, mult – asteptatul album al celui care s-a nascut ca Robert Allen Zimmerman nu e nici pe departe de neglijat. E drept, daca e sa-l compari cu cele 34 de albume anterioare ale cantaretului, acesta nu iese prea tare in evidenta, fiind undeva in plutonul de mijloc.

Pun pariu ca v-ati prins deja, imi plac chestiile greu de categorisit. Iar atunci cand ii asculti compozitiile lui Kieran Hebden – cel care se ascunde sub pseudonimul Four Tet – e ca si cum ai cauta diverse sinonime pentru uncategorisible. Cei care se considera specialisti in etichete l-au bagat cand in folktronica, cand intr-o ciorba aflata undeva la jumatatea drumului dintre techno sau IDM. Adevarul este ca aceste constructii pline de suflet pot fi categorisite in „orice-ti cadebine”. Si la urma urmei, stiti ceva? Chestia asta nici nu mai conteaza, caci dincolo de toate e o muzica ce-ti provoaca interesul. Departe de mine gandul de a a-l ingloba in categoria „pionieri”, dar omul acesta chiar stie ce face. Fata de discul sau anterior - despre care ati putut citi aici - lucrurile-s nitel mai asezate.

Jack Stevens si Dave Kennett sunt doi producatori de muzica din Bristol care pe albumul de debut al proiectului lor numit Spectrasoul demonstreaza ca drum and bass-ul poate avea si o fata umana. Beat-urile lor sunt cat se poate de destepte si pline de suflet, iar pentru cei carora cuvantul dnb le provoaca o oarecare oroare, am vesti cat se poate de bune: chestia asta nu e neaparat asa ceva, e mai mult “ceva” cu ritmuri folosite in liquid dnb. Desi e destul de departe de sound-ul Burial, pe alocuri ciorba asta are destule similitudini cu lumea imaginata de creatorul discului Untrue, iar acest fapt nu poate decat sa bucure orice om cu urechi de sine stataoare si independente la tonele de gunoaie cu care ne serveste mass – media zilnic.