De ascultat

Că Marea Britanie e o ţară mai altfel, e bine ştiut de toată lumea. Trupa  Drenge a beneficiat din plin de aerul inedit care se respiră p-acolo, având parte de o reclamă cât se poate de inedită. Nu e vorba de un billboard pe străzile unei metropole şi nici măcar de o reclamă la unt cu arahide care să conţină muzica lor. E mult mai cool decât atât. Tom Watson, un politician cunoscut în Marea Britanie i-a lăudat pe blogul său, odată cu retragerea sa din funcţia de „coagulator“ al opoziţiei din această ţară.

Desigur, majoritatea albumelor discografice care văd lumina zilei în vremurile noastre nu au defel pretenţia de a avea un concept. Mai ales atunci când vorbim de EDM (Electronic Dance Music), un gen muzical  care datorită faptului că a devenit mult prea mainstream, e tot mai lipsit de substanţă şi plictisitor. Deşi poartă numele unei mărci de bere celebre din Koln, discul ăsta n-are nimic în comun cu Germania. Cel puţin, din punctul de vedere al celui care stă în spatele acestui nume, care este danezul Rune Reilly Kölsch. E drept, 1977 a apărut la label-ul german Kompakt şi are titluri în germană. Dacă e să ne luăm după comunicatul de presă al acestuia, discul se adresează „elitei EDM din mainstream“. O prostie cât se poate de mare, căci e destul de departe de ceea ce e mainstream-ul în zilele noastre.

Hanni El Khatib e un tip din Los Angeles care a declarat la un moment dat că face muzică pentru cei care au fost împuşcaţi sau au fost loviţi de tren. Din fericire, subsemnatul n-a trecut prin nicio experienţă de acest gen, dar cu siguranţă piesele acestui skateboarder cu origini palestiniene şi filipineze pot fi ascultate şi degustate pe deplin şi de „restul lunii“. Cel de-al doilea album al muzicianului a fost produs de către Dan Auerbach, de la The Black Keys, iar acest fapt ar trebui să vă dea deja câteva repere sonore. Sunetele de chitară „murdară“ se dezlănţuie din plin în cele 11 piese care compun acest material discografic, lucru mega – evident încă din primele acorduri ale piesei care dă titlul albumului, cu al ei „I want my money back“ din start.

Cred că e destul de clar pentru toată lumea cam ce stil muzical poate aborda un proiect care se lansează cu un album numit „Dark Matters“. Trecut-au trei ani de atunci, iar între timp proiectul Torul a mai editat materialul discografic „In Whole“. Care a beneficiat de oareşce succes din partea urechilor îndrăgostite de electro – pop. Cel de-al treilea album al grupului din Slovenia care poartă numele de Torul are toate şansele să devină mult mai „înfipt“ în inimile melomanilor, căci conţine doze serioase de good – time – music. Desigur, primul lucru care îţi poate trece prin cap atunci când auzi de Slovenia este Laibach. Sau poate pentru cei care au prins adevăratul E.B.M. mai poate intra în discuţie şi Borghesia. De acum încolo, categoric, alături de ei merită să stea şi Torul. Un proiect alcătuit din producătorul Torul Torulsson, chitaristul şi clăparul Jan Jenko şi solistul Borut Dolenec.

Ce poate ieşi atunci când amesteci felii de funk, bucăţele atent selecţionate de jazz şi porţii consistente de muzică tradiţională africană? No place for my dream, noul material discografic semnat Feli Kuti. Deşi e clar pentru toată lumea că Feli Kuti nu va reuşi niciodată să ajungă la celebritatea de care a beneficiat pe bună dreptate tatăl său, noul album al nigerianului este o excursie cât se poate de interesantă în ceea ce numim noi „afrobeat“. Fostul membru al celebrului grup Egypt 80 e binecunoscut pentru critica socială, deci n-ar trebui să mire pe nimeni dacă printre piesele acestui disc se regăsesc texte anti – corupţie şi care grăiesc despre inegalitatea socială a vremurilor noastre.