De ascultat

Se spune că atunci când iei două lucruri care fac parte din categoria clişee ale artei populare şi le pui împreună, acestea creează ceva nou. Băieţii de la Grimus aplică metoda asta la cel de-al patrulea material discografic al lor, „"Unmanageable Species", un disc care va fi lansat pe piaţă pe 23 februarie. Ca şi-n precedentele albume, băieţii navighează undeva între pop – rock – ul „radio friendly“ (desigur, expresia se referă la ţările muzical – civilizate, unde FM-urile nu difuzează bombănelile pop – dance de pe la noi) şi apele învolburate ale rock-ului „mai cu substanţă“. Sentimentul cu care rămâi după audiţia acestui nou disc este ciudat: pe deoparte există „cârligele“ unor refrene uşurele numai bune de fredonat pe la vreun festival de vară cu multă bere proastă la halbă şi pe de altă parte există porţiuni „experimentale“, acestea din urmă nefiind ascultabile pentru urechile obişnuite cu chestiile facile. Amalgamul ăsta de „întuneric“ şi „lumină“ care răzbate din...

Aşa – numita muzică pop românească suferă de o uniformitate supărătoare pentru urechile avizate. Probabil şi pentru că aşa numitul pop – dance care se difuzează în regim de heavy – rotation pe posturile de radio autohtone este cât se poate de inodor şi insipid. Din fericire, din când în când, „liniştea“ asta e tulburată de apariţii care ies din canoanele „autohtone“. Discul de debut al timişorencei Amalia Gaiţă poate fi inclus lejer în categoria asta de excepţie de la regulă. Sau mai exact, de la regula românească, căci pop – rock-ul „curat“ abordat de ea este omniprezent pe alte meleaguri. Pasionată deopotrivă de fotografie şi muzică, timişoreanca aduce un strop de culoare în tabloul cât se poate de monocrom în care se zbat marea majoritate a producţiilor care pot fi încadrate în pop românesc. Nu e nimic nou aici, instrumentaţia nu e câtuşi de puţin a la 2017, dar felul în care se îmbină vocea Amaliei cu „spatele“ asigurat de  Adrian Șchiopu ( tobe), Mihai Moldoveanu (bas...

                                               Fără îndoială că în zilele noastre e foarte greu să scoţi o muzică categorisită de urechile avizate drept „originală“. Nu doar din cauza că în orice stil muzical au apărut în ultima vreme „tone“ de creaţii care mai de care mai experimentale ci şi fiindcă în vremurile noastre ideea de „concept“ este tot mai precară. Iar atunci când vorbim de muzică electronică, lucrurile se complică şi mai mult, căci graţie tehnologiei actuale avem parte de aşa – zis muzicieni la fiecare colţ de stradă, iar o puzderie de albume seamănă cu „ceva“. De la distanţă, albumul de debut al duo-ului irlandez Bicep pare a se încadra perfect în categoria descrisă mai sus: aceea a discurilor „trase la indigo“. Cu influenţe puternice di...

                                                  Nouă. Asta e cifra. Este pentru al 9-lea an consecutiv în care scena muzicală timişoreană are parte de un soi de Who's Who. Compilaţia lansată iniţial de cei de la anonimTM apare de vreo patru anişori sub umbrela Made in TM şi aduce în fiecare an câte o chichiţă nouă. Iar pentru acest an chichiţa cu pricina este cât se poate de spectaculoasă. Şi asta pentru că Made in TM apare pentru prima oară pe vinil. Ştiţi voi, chestia aia care de ceva vreme a prins un „revival“ binemeritat, chiar şi-n ţărişoara noastră. Şi asta nu e tot. Pentru că în 2017, echipa răspunzătoare pentru această minunăţie a invitat nouă locaţii din Timişoara să adopte câte o trupă reprezentativă. Iar înregistrările au avut loc chiar acolo, în inima celor care i-au adoptat. Aşa s-a născut conceptul de #OneTake. Dintr-o dată, cum a...

                                                După cum remarcam şi cu vreo cinci anişori în urmă, Silent Strike este o pată de culoare cât se poate de interesantă în mirifica industrie muzicală autohtonă. Cunoscut în cercurile mai mult sau mai puţin „underground“ din România datorită colaborărilor cu nume ca Ada Milea, Alexandrina, Lucian Ban, Mat Maneri, Alex Harding, Deliric, Vlaicu Golcea, Sorin Romanescu, Electric Brother, Yvat sau Subcarpaţi, Ioan Titu reuşeşte şi de această dată să se ridice deasupra „concurenţei“ (aia care o fi!) cu un disc bine copt. Melancolic şi care te duce într-o lume mult prea misterioasă pe alocuri, dar care te loveşte cu energie exact când te aştepţi mai puţin. Piesele alternează izbutit între posomoreală şi veseli...

                                              La doar doi ani după debutul omonim, cele două gemene care l-au avut ca tată pe binecunoscutul Miguel "Angá" Díaz, (din echipa Buena Vista Social Club) au revenit cu un album care are toate atu-urile unei audiţii deosebite, fiind încărcat cu o serie de lucruşoare din categoria „aşa da“. Ca şi în primul disc, şi aici diversitatea influenţelor stilistice este una de admirat. Şi pentru că orice album „tare“ din zilele noastre e musai să aibe şi nişte featuring-uri „corecte“, printre colaboratorii acestui material discografic se regăsesc nişte figuri aparte. Aş începe cu domnul Kamasi Washington care adaugă un şarm mişto piesei “Deathless”. Dincolo de măiestria lui Kamasi Washington, piesa are şi un mesaj unitar,...

                                            E destul de greu să nu te gândeşti la Phoenix atunci când asculţi noul material discografic al formaţiei Bucium. Şi asta pentru că puternicul filon etno combinat cu arome de rock pe care l-ai descoperit (sau nu) din vechile albume ele Phoenix-ilor sunt omniprezente în toate cele 13 track-uri incluse pe acest album conceptual. Mioriţa merită toată atenţia melomanilor nu doar pentru conceptul audio propriu – zis ci şi pentru „latura palpabilă“ a albumului. În nişte vremuri în care multă lume renunţă pur şi simplu la a scoate CD-uri în format fizic (mai ales în ţărişoara noastră), cei de la Bucium se încăpăţânează să ofere melomanilor un produs remarcabil. Pachetul care conţine CD-ul acesta are dimensiuni neobişnuite pentru piaţa românească (dar care continuă o tradiţie a trupei), iar în interior sunt disponibile, pe lângă un cod...