12 apr. 2011

Guano Apes - Bel Air

Asteptari: Guano Apes a debutat in 1997 cu albumul Proud like a God, reusind sa intre in atentia melomanilor cu fantasticul Lord of the Boards, piesa care a devenit unul din cele mai mari succese ale formatiei. Trupa s-a destramat in 2004 dupa ce a scos albumul Planet of the Apes, in 2004 si a inceput sa sustina din nou concerte in cursul anului 2009.

Rezultat: Zicala conform careia supa reincalzita nu mai are acelasi gust e cat se poate de adecvata pentru a defini acest material discografic. Parca nu-mi vine sa cred ca au trecut 14 ani de cand trupa a carei soliste vocala e Sandra Nastic era prezenta pe toate gardurile cu Open your eyes sau acel sarmant Loard of the Boards. Si totusi, in ultimii ani de cand trupa asta a disparut din peisaj s-au intamplat destul de multe.
Au aparut cel putin 3.456 de tripe pe aceasta “felie” iar conceptul de rock alternativ si-a cam pierdut din substanta. Pare-se ca varsta isi spune cuvantul si-n cazul acestor muzicieni germani, lucru care se observa printr-un sound mai asezat si linistit, care e evident inca de la prima piesa Sunday Lover. Sentimentul ca oamenii acestia s-au asezat la casa rock – ului este proeminent iar micile exceptii nu fac decat sa intareasca aceasta convingere. Single-ul Oh what a night oscileaza intre o stare de relaxare si una de nervozitate dar nu reuseste sa se ridice la inaltimea slagarelor anterioare ale trupei. Unul din momentele acceptabile ale acestui Bel Air este fioroasa piesa Tiger, plina de riff-uri murdare si energie, dar care n-are acel vino-ncoa ce diferenteaza un posibil hit de restu lumii. Absolut inexplicabil, piesa Fanman care urmeaza pe disc este exact opusul Tiger-ului, cel putin in prima jumatate a ei, cand seamana mai mult cu un extras dintr-o compilatie Hotel Costes decat cu o melodie extrasa dintr-un album rock. Pe parcurs, piesa capata si cateva riff-uri, dar in ansamblu e o incercare nereusita de a imbina doua stiluri muzicale. All I wanna do se inscrie in aceeasi linie usor nervoasa a discului, in care ar mai fi de mentionat si zdranganeala oarecum haotica din Trust. Dealtfel mai multe piese din acest Bel Air dau impresia unor melodii croite dupa calapodul “zdranga zdranga” peste care se mai adauga uneori linii de synth –uri nu – metal chiar in piesa She s a killer. In concluzie, avem de-a face cu o trupa care si-a cam pierdut buletinul si incearca sa combine fara succes mai multe curente care au fost “fumate” en – gros in anii de cand Guano Apes au lipsit de la apel. Nu este cel mai rau album de rock din lume, dar eu prefer sa imi amintesc de Guano Apes in vremurile cand muzica lor chiar avea ceva de spus. Bel Air nu e un comeback reusit. Asta n-are nici o legatura cu succesul la public, fiindca albumul a intrat deja pe prima pozitie in Germania. .

Recomandari: Puneti mana si ascultati Proud like a God, daca vreti sa dati de adevaratul sound Guano Apes!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu