Best of 2015 Albums

1.    New Order – Music Complete
Fac parte din omuleţii care au prins din plin magia celebrei piese Blue Monday. Care între timp a devenit oficial cel mai bine vândut 12 inch single din toate vremurile. Lăsând vremurile de demult deoparte, e clar pentru toată lumea de ce New Order este considerat de specialişti unul din grupurile care au schimbat din plin muzica. Trupa „rock“ formată după sinuciderea lui Ian Curtis (Joy Division) a evoluat mai apoi într-o direcţie post punk amestecată din belşug cu elemente de muzică electronică şi a ajuns la cel de-al zecelea album de studio. Albumul care vine la doi ani distanţă de precedentul „Lost Sirens“ are toate ingredientele unui disc de neratat.  În primul rând, gaşca a optat pentru mai multe efecte electronice decât pe precedentele două albume, dar nu a neglijat deloc rădăcinile „dark“. Apoi, spre deosebire de multe albume apărute anul acesta, albumul ăsta are diversitate: nu e o înşiruire de idei muzicale transpuse pe principiul „hai să mai scoatem ceva“. Desigur, mai există multe alte motive pentru care discul ăsta e de colecţie. Inclusiv acela că discul acesta are 65 de minute de madness muzical  cu New Order. Punct.


2. John Grant - Grey Tickles, Black Pressure

Se prea poate ca mulţi dintre voi să nu fi auzit până acum de John Grant. E cazul să vă adăugaţi în lista de preferinţe pe domnul acesta în vârstă de 47 de ani. Fiindcă Grey Tickles, Black Pressure e prea şmecher pentru a nu concura la unul din cele mai bune albume ale anului 2015. În materie de muzică pop, desigur. 


3. C Duncan - Architect

Muzica scoţianului poate fi numită oricum: folktronica (o frumoasă găselniţă a criticilor muzicali care descrie amestecul de folk şi efecte electronice) sau chiar melancolic – pop. Ceea ce este cert, este că indiferent de ce particulă ai vrea să lipeşti de piesele astea, e greu să nu fii iremediabil îndrăgostit de compoziţiile tânărului artist. Nu din prima, căci nu e un disc easy listening. La ascultări succesive descoperi noi şi noi nuanţe, care te captivează. Dacă ar fi să fac o paralelă în cinema, acest disc mi-a readus aminte de superba peliculă Tystnaden („Tăcerea“) de Ingmar Bergman.  O operă cu rădăcini metafizice, care este o meditaţie asupra căutării unui scop într-un univers lipsit de sens şi de Dumnezeu, în care alienarea a redus comunicarea dintre oameni la relatii pur carnale. Tânărul artist reuşeşte cu ajutorul unor „dialoguri“ cât se poate de minimaliste (exact ca-n filmul de care mi-am amintit) să zugrăvească cât se poate de ingenios o lume muzicală aparte, în care fiecare meloman poate regăsi diverse valenţe stilistice. 


4. Floating Points - Elaenia
Albumul ăsta are de toate: de la momentele de ambient în care aproape auzi ciripitul păsărilor în pădure şi susurul izvorului de munte până la explozii folosite adesea în ceea ce numim muzică industrial sau synth-uri specifice unor artişti concentraţi în muzica electronică experimentală. Nici nu e de mirare, căci printre influenţele britanicului se regăsesc nume ca William Fischer. Sau Kenny Wheeler, Rachmaninov, Bill Evans sau Debussy. Poate ar mai fi de amintit şi faptul că britanicul a avut recent un set de şase ore în celebrul club Berghain din Berlin. Unde, printre altele, a pus în întregime albumul Harvest Time al muzicianului de jazz Pharoah Sanders. Revenind la acest disc, are momente pline de romantism dar şi porţiuni abrupte. E un album uluitor care traversează cu mare eleganţă genuri.  Poate ar mai trebui să adaug că albumul acesta merită să fie ascultat la căşti, pentru o experienţă de nota zece. 


5. Neck Deep – Life's Not out to Get You
Chiar dacă la prima vedere acest album secund al trupei din Ţara Galilor nu aduce nimic nou sub Soare, sound-ul mega – sănătos al acestor oameni îţi aminteşte că uneori muzica e bine să fie cât se poate de simplă. Iar chitara şi atitudinea, să fie…naturale. Pentru că I've been stuck in the middle pages, Hung up on a cross that I created, Built out of the bones that I've been breaking. The sign you said you needed, Is there but you can't see it.


6. Chassol – Big Sun

În cazul în care Chassol nu vă spune nimic, e bine de ştiut că discul ăsta este cel de-al patrulea album discografic al unui tip care reuşeşte să îmbine jazz-ul cu muzica simfonică, aromele de hip hop cu bucăţelele de house ş.a.m.d.


7. Ibeyi - Ibeyi
Probabil că atunci când nu cântă, cele două fete care au realizat acest album discografic sunt puse mai tot timpul pe harţă. E oarecum şi normal, căci fetele au frumoasa vârstă de 20 de anişori. Moment în care s-au hotărât că ar fi bine să împărtăşească lumii câte ceva din viziunea lor. Până aici, nimic special. Mai trebuie să adaug faptul că tatăl celor două gemene a fost Miguel "Angá" Díaz, muzician cunoscut din Buena Vista Social Club. OK, nici asta nu e ceva special, căci multe progenituri ale unor artişti celebri n-au reuşit să impresioneze cu ceva interesant. Dincolo de moştenirile de familie, cele două gemene au preferinţe cât se poate de diverse. Concret,  Lisa-Kaindé preferă muzica gen Nina Simone şi  Ray Charles, în timp ce Naomi se delectează cu Kendrick Lamar, hip-hop, ragga, dancehall şi muzică electronică. Şi tocmai acest ghiveci face ca cele 13 track-uri incluse pe acest debut să fie unul de bun augur.


8. Mbongwana Star - From Kinshasa
Categoric, pentru toţi melomanii piesele incluse aici reprezintă o schimbare asupra percepţiei muzicii made in Africa. E un soi de muzică de junglă amestecată cu sound-uri techno şi chitări post punk. „Masobele“ este o piesă incredibil de funky, în timnp ce Coco Blues reuşeşte să surprindă pe deplin respiraţia deşertului african. „Malukayi“ este un alt moment important al discului iar „Kala“ este un track care ar putea fi strecurat oricând în cadrul unui „madness party“. Una peste alta, albumul ăsta face parte din categoria discurilor care nu merită să fie ascultate „pe bucăţi“. În cazul în care te dedici sută la sută pe parcursul celor zece piese ai parte de nenumărate bijuterii. E o reîntoarcere la rădăcini, cu ajutorul efectelor moderne. E un disc delicios şi o schimbare de nota zece pentreu urechile care vor să exprimenteze „altceva“.


9. David Gilmour - Rattle that lock

Dincolo de cele zece piese, Rattle that Lock sună „aşa cum trebuie“ şi datorită producţiei şi mixajului. Se simte bine de tot mâna co-producătorului Phil Manzarera iar texetele scrise de Polly Samson (soţia artistului) adaugă un plus de originalitate. E drept, există aici nişte fade out-uri la piese care în opinia subsemnatului ar fi putut fi evitate. Dar, una peste alta nea Gilmour ne-a oferit un disc corect, sincer şi plin de subtilităţi. Care aduce pe ici pe colo de vremurile bune Pink Floyd şi care merită ascultat pe repeat.


10. Viet Kong Viet Kong
Cele mai convenabile etichete pentru debutul canadienilor care alcătuiesc formaţia Viet Cong ar fi fără îndoială cele de post punk sau noise. Spre deosebire de multitudinea de alte trupe care activează în aceeaşi branşă formaţia alcătuită din doi foşti membri ai trupei Woman reuşeşte să navigheze elegant între mai multe stiluri, printre care se întrezăresc desigur şi câţiva stropi de industrial.


11.Tame Impala – Currents



12. Kurt Vile - B'lieve I'm Goin Down...


13. Duran Duran - Paper Gods


14. Empress Of - Me



15. Odezenne - Dolziger Str. 2


16. Brigitte - A bouche que veux-tu



17.  Sleater-Kinney - No cities to love



18. Songhoy Blues - Music in Exile



19. Shamir – Ratchet



20. Jamie XX - In colour

Un comentariu: