De ascultat

                                                  Nouă. Asta e cifra. Este pentru al 9-lea an consecutiv în care scena muzicală timişoreană are parte de un soi de Who's Who. Compilaţia lansată iniţial de cei de la anonimTM apare de vreo patru anişori sub umbrela Made in TM şi aduce în fiecare an câte o chichiţă nouă. Iar pentru acest an chichiţa cu pricina este cât se poate de spectaculoasă. Şi asta pentru că Made in TM apare pentru prima oară pe vinil. Ştiţi voi, chestia aia care de ceva vreme a prins un „revival“ binemeritat, chiar şi-n ţărişoara noastră. Şi asta nu e tot. Pentru că în 2017, echipa răspunzătoare pentru această minunăţie a invitat nouă locaţii din Timişoara să adopte câte o trupă reprezentativă. Iar înregistrările au avut loc chiar acolo, în inima celor care i-au adoptat. Aşa s-a născut conceptul de #OneTake. Dintr-o dată, cum ar veni.  „Sound-ul hibrid, de live combinat cu tehnica de studio, este obţinut cu ajutorul echipamentelor de la Soun

                                                După cum remarcam şi cu vreo cinci anişori în urmă, Silent Strike este o pată de culoare cât se poate de interesantă în mirifica industrie muzicală autohtonă. Cunoscut în cercurile mai mult sau mai puţin „underground“ din România datorită colaborărilor cu nume ca Ada Milea, Alexandrina, Lucian Ban, Mat Maneri, Alex Harding, Deliric, Vlaicu Golcea, Sorin Romanescu, Electric Brother, Yvat sau Subcarpaţi, Ioan Titu reuşeşte şi de această dată să se ridice deasupra „concurenţei“ (aia care o fi!) cu un disc bine copt. Melancolic şi care te duce într-o lume mult prea misterioasă pe alocuri, dar care te loveşte cu energie exact când te aştepţi mai puţin. Piesele alternează izbutit între posomoreală şi veselie emanând un tot unitar valoros. Nu mai puţin de şase piese de pe acest disc sunt realizate alături de timişoreanca EM (Emanueala Alexa), cunoscută amatorilor de rock alternativ graţie proiectului BAB. Cele 17 piese (printre care se

                                              La doar doi ani după debutul omonim, cele două gemene care l-au avut ca tată pe binecunoscutul Miguel "Angá" Díaz, (din echipa Buena Vista Social Club) au revenit cu un album care are toate atu-urile unei audiţii deosebite, fiind încărcat cu o serie de lucruşoare din categoria „aşa da“. Ca şi în primul disc, şi aici diversitatea influenţelor stilistice este una de admirat. Şi pentru că orice album „tare“ din zilele noastre e musai să aibe şi nişte featuring-uri „corecte“, printre colaboratorii acestui material discografic se regăsesc nişte figuri aparte. Aş începe cu domnul Kamasi Washington care adaugă un şarm mişto piesei “Deathless”. Dincolo de măiestria lui Kamasi Washington, piesa are şi un mesaj unitar, căci ea se referă la păţania uneia dintre cele două gemene care a fost arestată pe când avea 16 anişori pe motive rasiste. Incidentul a fost amintit de Lisa într-o conversaţie cu Richard Russell (boss-ul casei de

                                            E destul de greu să nu te gândeşti la Phoenix atunci când asculţi noul material discografic al formaţiei Bucium. Şi asta pentru că puternicul filon etno combinat cu arome de rock pe care l-ai descoperit (sau nu) din vechile albume ele Phoenix-ilor sunt omniprezente în toate cele 13 track-uri incluse pe acest album conceptual. Mioriţa merită toată atenţia melomanilor nu doar pentru conceptul audio propriu – zis ci şi pentru „latura palpabilă“ a albumului. În nişte vremuri în care multă lume renunţă pur şi simplu la a scoate CD-uri în format fizic (mai ales în ţărişoara noastră), cei de la Bucium se încăpăţânează să ofere melomanilor un produs remarcabil. Pachetul care conţine CD-ul acesta are dimensiuni neobişnuite pentru piaţa românească (dar care continuă o tradiţie a trupei), iar în interior sunt disponibile, pe lângă un cod de download al albumului şi 13 ilustraţii, fiecare reprezentând grafic câte o melodie. În plus, piesele-s le

                                                    Sintagma de „rock alternativ“ cu care se descriu timişorenii de la Melting Dice este la fel de relevantă ca şi accepţiunea faptului că „iarna nu-i ca vara“, ca să citez din vorbe clasice. Desigur, e greu de explicat ce mai înseamnă particula de „alternativ“ în 2017, după ce zeci de mii de trupe au ars-o pe filonul muzical popularizat printre alţii şi de celebrul John Peel. Ceea ce abordează cei patru artişti timişoreni pe acest disc de debut este rock pur, cu influenţe grunge din epoca Nirvana şi pe alocuri riff-uri specifice trupelor „metal“. Din ecuaţie nu lipsesc nici unele elemente specifice pop- rock – ului (mai ales la partea de refrene), dar dincolo de nuanţe, debutul Melting Dice este unul decent. Niciuna din cele zece compoziţii proprii de aici nu te face să exclami „waw“, dar per ansamblu, „Cord cablu creier“ „curge“ lejer şi şade bine în peisajul apariţiilor discografice 2017 din muzica românească rock. Care nici

                                            Muzica ce ne invadează în zilele noastre, poate fi caracterizată cât se poate de succint prin versurile care deschid piesa „Tonite“, una din melodiile incluse pe noul album al formaţiei lui James Murphy , care ajunge la urechile melomanilor după şapte ani de pauză. Carevasăzică, „Everybody's singing the same song/It goes "tonight, tonight, tonight, tonight, tonight, tonight". Spre bucuria multora LCD Soundsystem a reapărut pe radarul muzicilor bune cu American Dream, un disc care deşi abordează din plin tema îmbătrânirii („I promise you this; you're getting older“ ni se spune în aceeaşi piesă Tonite) reuşeşte să ocolească deştept clişeele fiind un album care explorează o varietate genială de sound-uri şi teme muzicale fără a-ţi da nici măcar o secundă senzaţia de „ghiveci“. Cei care se aşteaptă să găsească printre cele zece piese ale acestui disc hituri de genul “Someone Great” “Get Innocuous!”  sau “Movement”  vor

                                                    Având în vedere faptul că trăim într-o lume „cu susu-n jos“, îmi voi lua libertatea de a începe recenzia celui de-al treilea album Vama cu finalul cronicii dedicate discului anterior al trupei, în care menţionam că „în cazul în care băieţii şi-ar face un update la ceea ce se poartă în 2012 în materie de rock, rezultatele ar putea fi spectaculoase“. Chiar dacă niciodată nu am fost un fan înflăcărat al formaţiei care gravitează în jurul lui Tudor Chirilă, trebuie să recunosc că acest disc m-a surprins într-un mod plăcut. Principalul motiv este faptul că Vama a schimbat macazul. Indubitabil, vinovat este producătorul acestui album, britanicul James Lewis. Marea majoritate a celor 12 piese în limba engleză incluse pe acest disc emană un aer british, ocolind cu bună ştiinţă „brizbriz“-urile cu care ne-au obişnuit cei de la Vama. Nu ştiu dacă această îndepărtare de la artificiile muzicale care au creat semnătura „Vama“ va fi pri

                                            În cazul în care cuvântul „blues“ îţi zice ceva, nu ar trebui să ratezi materialul discografic „Hold on!“, primul disc apărut sub umbrela Adi Bărar Band, din mai multe motive. Primul ar fi acela că „echipa“ este condusă de liderul trupei Cargo, Adi Bărar. E un indiciu că albumul merită audiţii succesive. Nu numai pentru cei cărora le curge blues-ul prin vene, ci şi pentru „curioşi“, fiindcă feeling-ul creat de Adi Bărar “Barezze”, la chitară și voce, Kombell Cramba la bas și Cristi Rațiu „Acidutu” la tobe este cât se poate de inspirat.  Hold on! este un disc demn de aplaudat pentru orice meloman cu urechile desfundate, căci oricine simte de la distanţă faptul că track-urile au fost înregistrate cu suflet. Desigur, toate cele 11 piese fac parte din „marea carte a blues“-ului şi au fost cântate de-a lungul timpului de nenumăraţi muzicieni de pe această planetă, dar atmosfera emanată de blues-ul made in Timişoara este una de nerata

                                              Adevărul gol – goluţ este că până nu demultişor nu am auzit nimic de trupa Fameless. Probabil datorită faptului că nu sunt un telespectator al emisiunii Vocea României. Solistul acestei trupe, Tiberiu Albu a devenit cunoscut prin ţărişoara noastră după ce a câştigat concursul de care aminteam mai sus, undeva prin luna decembrie a anului 2014. Albumul de debut al formaţiei „Dreams without a past“ a apărut la sfârşitul lunii ianuarie 2017 şi a fost lansat cu un concert la care băieţii au avut parte şi de nişte musafiri cât se poate de cunoscuţi prin industria muzicală a acestei ţărişoare, adică Dan Byron , Cornel Ilie , Tudor Chirilă și Teodora Buciu. Rămânând la detalii, discul de debut a fost înregistrat la Sysound Records & Studios, Virtual Arts Studio și Armonic Studio, iar mixajul îi aparține în totalitate lui Jeffro Lackscheide, inginer de sunet american din Chicago, Illinois, cunoscut pentru colaborările sale cu Cheap

Mea culpa, până nudemult nu am auzit de Toxpack. Un echipaj german care a debutat cu vreo 16 anişori în urmă şi a editat până acum nu mai puţin de şapte discuri. Noul disc al berlinezilor care au colaborat în trecut cu trupe ca Pro-Pain sau Agnostic Front, poate fi încadrat lejer în categoria „remember the good old days“. Adică vremurile în care chitările erau aspre, sound-ul abraziv şi trupele cu cojones o „ardeau“ cât se poate de energic. Aşa cum îi şade bine oricărui album „nervos“, discul debutează cu un intro de 54 de secunde în care berlinezii îşi fac „încălzirea“, piesa „Intrada“ pregătind cât se poate de bine iureşul care se dezlănţuie în track-ul cu numărul doi „Kommerz“. Care este o combinaţie reuşită între Oi! Streetpunk, hardcore şi chiar şi heavy metal pe alocuri. Lucruri care nu au cum să nu te ungă la suflet în cazul în care nu guşti melodioarele cretino – handicapate care curg cu nemluita pe posturile de radio comerciale din zilele noastre. Dacă asculţi piesa “Auf Al

                                                               Cel de-al treilea material de studio din cariera grupului timişorean Sebastian Spanache Trio, va fi lansat în data de 23 aprilie. Conform descrierii oficiale avem parte de  un „album conceptual,  conceput ca o suită în cinci părți, legate într-o poveste muzicală de la început la sfârșit“. Rămânând la capitolul „detalii“, The Furnace a fost înregistrat în Timișoara cu Uțu Pascu (Blazzaj) și masterizat de Alin Luculescu, iar Asociația Culturală NABU a oferit sprijinul necesar pentru producția acestui disc. Povestea în jurul căreia gravitează cel de-al treilea material discografic al trupei alcătuite din Sebastian Spanache –pian, Csaba Santa – contrabas, chitară bass şi Radu Pieloiu – tobe, este una cât se poate de reuşită, căci din „cuptorul“ celor trei muzicieni „se coace“ un jazz gustos. Nu mai e o surpriză pentru nimeni că în gaşca asta se regăsesc influenţe din diverse colţişoare ale muzicii numite generic jazz.. Şi

                                         Spre deosebire de un alt mega – produs muzical care a luat naştere în oraşul suedez Goteborg, Ace Of Base, cei de la Little Dragon au reuşit dintotdeauna să se situeze undeva pe linia de mijloc între „comerţ“ şi „originalitate“. La fel stă treaba şi cu cel de-al 5-lea material discografic al formaţiei al cărei solistă vocală este şarmanta Yukimi Nagano, o voce care oscilează adesea în câteva nuanţe cel puţin surprinzătoare şi care are o expresivitate naturală fără niciun fel de „artificiu“. Desigur, un rol aparte în realizarea acestui electropop de cea mai bună calitate îl are şi producătorul James Ford, „vrăjitorul“ din Simian Mobile Disco, un alt nume care nu mai are nevoie de nicio prezentare pentru urechile care devorează pop de cea mai bună speţă. Prima piesă a acestui disc „Celebrate“ ne introduce în lumea synth – pop – ului de factură retro cu chitări a la Prince , mai ales spre finalul compoziţiei unde sound-urile reuşesc să fie de

                                             A fost o vreme când giumbuşlucurile solistului Jay Kay - dublate de pălăriile sale care parcă încercau să transmită un mesaj uşor desuet – au reuşit să creeze un soi de „iritare“. Deşi unele single-uri ca „Space Cowboy“ sau „Virtual Insanity“ m-au uns la suflet, „atitudinea“ degajată per ansamblu de Jamiroquai nu a reuşit defel să mă impresioneze. Percepţia s-a schimbat, ca în atâtea alte cazuri, după ce am avut ocazia să asist la un concert Jamiroquai, inclus în cadrul festivalului EXIT de la Novi Sad. Brusc, toate giumbuşlucurile personajului principal al acestui grup au trecut pe plan secundar, căci muzica a reuşit să atingă coarde sensibile. După şapte ani de pauză de la precedentul Rock Dust Light Star, era cât se poate de clar că „revenirea“ va crea vâlvă. "Automaton" şi "Cloud 9", cele două single-uri apărute în preambulul acestei apariţii au reuşit să capteze atenţia fanilor, din motive diferite. Piesa

                                             Dincolo de titlul cât se poate de şugubăţ, „Drunk“ este un album care nu reuşeşte să te „prindă“ din prima ascultare. Cel puţin asta s-a întâmplat în cazul subsemnatului. Surrizele vin însă în momentul în care reuşeşti să devorezi acest disc de mai multe ori. Şi asta fiindcă de fiecare dată descoperi „chichiţe“ care ţi-au scăpat până la momentul respectiv. Stilistic, „Drunk“ ar putea să fie încadrat lejer în jazz. Sau poate chiar hip – hop. Nu lipsesc nici eventuale „cârlige“ din domeniul muzicii pop şi lista poate continua cu tot felul de alte „titulaturi“ care mai de care mai haioase. Într-un fel e şi normal să fie aşa căci avem de-a face cu Stephen Bruner, un muzician al cărui tată a fost tobar pentru The Tempations şi Diana Ross. Mergând mai departe cu influenţele, Thundercat a fost câţiva ani de zile basistul trupei Suicidal Tendencies. După care a cântat cu Erykah Badu şi a fost remarcat de Flying Lotus. Tot el s-a numărat p

                                            Cineva spunea la un moment dat că „un popor fără cultură este un popor ușor de manipulat“. Desigur, acel cineva era unul din cei mai mari gânditori ai acestei lumi, Immanuel Kant. Mi-am amintit de această zicală din cauza piesei „O clipă de tăcere“, melodia care deschide primul album solo al solistului formaţiei Byron, unde se face o referire la citatele celebrului filozof. Trecând peste chestiunea aceasta cât se poate de adecvată vremurilor tulburi pe care le trăim în ţărişoara noastră, muzichia din „Priveşte cerul“ se învârte destul de pregnant în linia aranjamentelor cu care ne-a obişnuit această gaşcă. Un alt aspect care se vede cu ochiul liber de la mare distanţă este predilecţia lui Dan Byron pentru cuvinte alese. Texte care îţi pun creierul la „muncă“, care nasc „filme“ şi idei de bun augur, care creează vibe-uri pozitive. Printre cele 12 piese incluse pe acest disc se regăsesc şi momentele atât de cunoscute de flaut, care color

                                               Unul din primele lucruri remarcabile care-ţi „piuie“ în urechi după ce îi asculţi pentru prima oară pe sibienii care alcătuiesc trupa I’m the Trip este faptul că băieţii ăştia sunt cât se poate de „nervoşi“ în exprimare şi nu „merg“ pe linia „soft“ adoptată de multe găşti de rock din noul val românesc. Este oarecum şi de înţeles, fiindcă oamenii se învârt undeva în zona celor de la Queens of the Stone Age . Dealtfel, cu ocazia lansării acestui album care a avut loc la Manufactura în Timişoara, trupa şi-a încheiat recitalul cu un cover după gaşca lui Josh Homme . Un alt plus al trupei sibiene este acela că compoziţiile lor „împrumută“ diverse stiluri muzicale, dincolo de desert – rock fiind perceptibile şi accente de hard, grunge şi chiar şi elemente cinematice folosite cu precădere în zona rockabilly. „Este o poveste despre vampirism, despre cum viața poate să absoarbă în tine tot ce e mai bun, până rămâi a sad and lonely man, iar

                                             Atenţie! E cât se poate de aiurea să treci pe lângă acest album „en passant“. Şi asta pentru că cele 12 track-uri incluse pe albumul celor de la Karpov Not Kasparov numit „Soundtrack for a Game of Chess (The Vocal Edits)“ sunt de efect în special atunci când sunt devorate la căşti, departe de vuietul de zi cu zi. Sau pe un sistem stereo. Şi musai, cap – coadă, căci cei doi componenţi ai acestui proiect autohton oferă tuturor urechilor destupate o porţie de synth – pop burduşit cu stiluri mişto, made in Romania. Istoria jocului de şah sonor între sintetizator şi percuţie (cum îşi alintă muzica cei doi componenţi i proiectului) a început încă din toamna anului 2011 cu un E.P. care a fost urmat la doi ani diferenţă de un altul şi un album apărut numai pe vinil undeva prin 2015. După cum era de aşteptat, piesele scoase la lumină de Valeriu şi Eduard au reuşit să facă furori prin cotloanele underground-ului românesc. Adevăratul „b

                                                       Cea mai cunoscută trupă de hardcore din România, IPR, a apelat la unul din cele mai mişto „trucuri“ popularizate la nivel mondial de MTV, pentru a oferi fanilor un nou material discografic. Ca o mică paranteză, deşi în accepţiunea generală seria de concerte MTV Unplugged a „revoluţionat“ muzica, e bine de ştiut că primul recital de această factură a avut loc prin 1968 când Elvis Presley a apărut la TV în faţa unui public restrâns în cadrul unui eveniment numit '68 Comeback Special. Indubitabil, în ultima vreme a devenit oarecum „trendy“ ca formaţiile „supărate“ să abordeze şi seturi „liniştite“. IPR nu a marşat prea mult pe această idee. Dealtfel în cariera lor începută în 1995, trupa a cântat de foarte puţine ori în această variantă, prima lor „încercare“ de acest fel petrecându-se prin 2012 la clubul Daos din Timişoara în cadrul unui eveniment şugubăţ denumit „Transplant acustic“, repetat mai apoi şi-n clubul F