De ascultat

Daca e sa judec dupa titlu, cel de-al treilea album semnat Marcian Petrescu & Trenul de Noapte, are darul de a a ne lecui. E destul de greu de crezut ca dupa o asa cura de descantece de blues, “poporul” acesta poate fi vindecat si sterilizat de tonele de deseuri asa – zis culturale cu care a fost inundat in ultima vreme, dar…incercarea moarte n-are….Albumul discografic aparut la Soft Records cuprinde zece compozitii proprii in care muzicuta este la loc de cinste, iar blues-ul traditional made in U.S.A. este colorat cu o sumedenie de texte sugubete de genul „Doar de doua lucruri mi-este sila tare/De femeia mincinoasa si cu gura mare/Nu ma mai stresa, nu ma mai stresa/ Ca-ti fac rapid bagajul/Si te trimit la maica – ta“ (Nu ma mai stresa).

Se spune ca pe drumurile batatorite, urcusul e mai usor. Dar si monumentele mai putine. Aplicatia acestei maxime in domeniul muzical contine the easy way , pentru cei care vor ca totul sa fie facil si the other way, dedicata acelora care stiu sa aprecieze la justa lor valoare monumentele ocolite de gloata. Noul disc semnat Clark se adreseaza cu precadere acelora care nu sunt fanii cararilor batatorite. In primul rand, Iradelphic are onoarea de a fi scos la Warp Records. Un nume sinonim pentru “de ascultat” pentru toti acei melomani seriosi care are nu au oroare de particula numita „muzica electronica“. De fapt, ceea ce se aude aici, nu e deloc “chestia” aia numita electronica in zilele noastre. Nu e nici rock, nici pop si nici glitch, sau mai stiu eu ce eticheta trendy care se poarta-n zilele noastre.

The Romanian Jazz Collection reuneste sub acelasi acoperis o serie de figuri cunoscute ale genului din tara noastra si contine selectii inregistrate in cadrul Galei Premiilor anuale de jazz 2011, care au avut loc anul trecut. Practic e un fel de document – audio care prilejuieste urechilor destupate o intalnire cu premiantii acestei manifestari. Cele 11 minute si jumatate ale piesei de deschidere, Groove del sol propun ascultatorului o excursie in lumea groove-urilor funky si jazzy (si chiar si fusion) realizate de talentatul Marius Pop alaturi de cei de la M Theory. Dealtfel piesa aceasta este inclusa – intr-o forma mai scurta, ce-i drept – si in discul First Step al muzicianului, pentru care acesta a fost rasplatit cu titlul de Confirmarea Anului.

Tronc. Asta e cuvantul care descrie cel mai valabil, feeling-ul pe care mi l-au provocat cei de la Alabama Shakes, la prima auditie. Dincolo de interjectia care exprima surpriza si mirare, oamenii acestia au reusit sa-mi devina dragi din prima, m-au invaluit cu o stare de bine ivita aparent de nicaieri, m-au vrajit din prima. And that s what music all about, daca ma intrebati…. Dincolo de toate, povestea celor de la Alabama Shakes e un basm modern. Era odata ca niciodata, un orasel american de vreo 20.000 de locuitori in care o printesa si trei muzicieni se chinuiau sa cante cover-uri de la Led Zeppelin pana la Creedence Clearwater Revival, trecand prin bucati de Rolling Stones, Black Sabbath sau AC/DC.

In cazul fericit in care nu faci parte din generatia care asculta muzica doar in sala de asteptare a vreunui cabinet stomatologic, exista mari sanse sa fi auzit de Parov Stelar. Mergand mai departe, poate stii ce inseamna electroswing. Ei bine, alaturi de binecunoscutii – pe la noi – Parov Stelar, o alta trupa „cu greutate“ care navigheaza in aceste ape este Caravan Palace. Dincolo de titlul Panic, e cazul sa fii cat se poate de calm: discul cu numarul doi din discografia lor e uncroyable si adorable. Practic, toata chestia asta e un soi de intoarcere in trecut. E ca si cum te-ai teleporta prin anii 1930 inarmat cu un sampler. Sau cu laptop burdusit cu Traktor, Abbleton s-alte minunatii de aceasta factura. Popularul swing care a dominat urechile celor care au prins anii 1930 – 1940 e imbogatit cu aranjamente sonore actuale, iar combinatia este una de mare efect.

Poate pentru multi e un adevarat soc, dar neastamparatul John Lydon se declara un fan infocat al celebrei Kate Bush. Desigur, e greu de crezut ca Sex Pistols ar fi avut vreodata ceva-n comun, cu celebra solista care a debutat cu Running up that hill, dar…Ideea e ca uneori si cei mai vajnici nonconformisti “se inmoaie”. Nu stiu daca muzica lui Michael Kiwanuka a reusit sau nu sa-I pice cu tronc punkistului amintit anterior, dar bag mana-n foc asupra faptului ca piesele sale au darul de a te linisti, asta in cazul in care le lasi sa-ti patrunda “in ureche”… La sfarsitul fiecarui an calendaristic, cei de la BBC alcatuiesc un clasament botezat Sound of... in cadrul caruia isi dau cu presupusul asupra numelor care vor face furori. Tanarul Michael Kiwanuka de 24 de ani a facut ceva senzatie fiindca in lista pentru anul 2012 „le-a luat fata“ unor nume ca Frank Ocean , Azealia Banks, Skrillex sau Niki & The Dove.

„O mare dezamagire...nu este Hi-Q, sau au fost in pana de idei cand au compus ori si-au schimbat stilul in pop-rock-ballad. Se cunoaste ''mana'' componistica a Danei - stilul pop-rock pe care ea l-a adoptat in cariera solo“. Cum sa nu ramai intrigat cand citesti un asemenea comentariu al unui fan Hi – Q dupa aparitia noului lor album? Drept urmare, curiozitatea m-a indemnat sa ascult si eu cele zece track-uri nou – noute care se regasesc pe cel de-al 8-lea material solo al brasovenilor care dintotdeauna mi s-au parut verisorii timisorenilor de la Genius. Tin sa precizez din start, ca observatia fanului Hi – Q „pescuita“ de pe net nu este deloc reala. Din simplul fapt ca cei trei muzicieni n-au fost deloc in pana de idei. Acestea sunt aceleasi ca-n trecut, cat despre „stil“ e aceeasi ciorba creata pentru a fi servita posesorilor de urechi care rezoneaza cu texte simplute si aranjamente muzicale asijderea.