The Japanese Popstars - Controlling your Allegiance

Asteptari: In ciuda numelui The Japanese Popstars n-au nimic in comun cu Tara Soarelui Rasare. Trio-ul din Irlanda de Nord a editat albumul de debut in luna august a anului 2008, iar Controlling Your Allegiance este cel de-al doilea disc din cariera.

Rezultat: E cat se poate de misto ca in zilele noastre sa auzi niste “dance – music” care nu e mega – repetitiv. Care nu-ti insulta IQ-ul, carevasazica. Irlandezii acestia reusesc sa-si captiveze audienta cu instrumentatii variate, o sumedenie de voci si un aproach cat se poate de sanatos asupra sectiunii de beat-uri. Chiar daca nu e nici pe departe un disc revolutionar in materie, piesele albumului curg cat se poate de misto si emana bun gust. Unul din motivele care face ca discul Controlling Your Allegiance sa fie bun de bagat in raftul cu aparitii decente este acela ca printre colaboratorii “antamati” aici se afla si domnul Robert Smith din The Cure.
Daca nici acesta nu e un argument care sa va convinga de frumusetea acestor piese haideti sa va mai destainui un secret: pe ici pe colo oamenii astia suna a Chemical Brothers. Si chiar a Daft Punk, in vremurile lor bune. Iar daca nici acum nu ati percutat, e cat se poate de clar: faceti parte din categoria dance – haters. Carevasazica, evitati materialul.

Lucrurile se dezlantuie la adevarata lor valoare energetica inca de la prima piesa a discului Let Go, care reuseste sa atraga atentia printr-un ritm oarecum dark si un obsedant robotic „You try to hard to keep control, Just relax and let go“. Catapult are puternice incursiuni in lumea nu – electro un aer usor melancolic si niste synth-uri trance care impreuna alcatuiesc un aluat fantastic de gustos. Prima invitata pe disc este Lisa Hannigan, o irlandeza care mai demult a facut parte din trupa lui Damien Rice si care are o prestatie decenta pe Song for Lisa. “Tomorrow Man” este o piesa in care keyboard-ul isi face de cap si care aminteste de rave-ul anilor 90. Take forever, momentul in care isi face aparitia si Robert Smith este o piesa plina de suspans in care solistul celor de la The Cure face o treaba mirifica peste un instrumental eclectic, piesa semanand oarecum cu creatiile noi ale celor de la Underworld. Fight the night (in care apare Morgan Kibby din trupa franceza M83), Destroy si Our Building Bloc nu pot fi incluse in momentele reusite ale acestui album, cea din urma fiind parca extrasa dintr-un set al lui Armin Van Buuren. ‘Shells of Silver’ are parte de vocea lui James Vincent McMorrow, un solist american de folk  Ultimele doua piese reusesc insa sa readuca in peisaj energia prezenta pe primele melodii. Falcon Punch are un iz de combinatie intre Vitalic si Daft Punk iar pe Joshua am avut placuta surpriza sa il ascult la portiunea vocala pe Tom Smith din Editors, cei care au facut un show de neuitat recent la festivalul Exit din Novi Sad. Per ansamblu nu e neaparat un disc extraordinar, dar are momente foarte bune si cateva de evitat. Cel mai important, cei de la The Japanese Popstars reusesc sa ne aminteasca ca muzica orientata spre segmentul „dance” nu trebuie sa fie neaparat infantila. 


Recomandari: Pentru amatorii de Underworld, Chemical Brothers, Prodigy, Soulwax si cei carora muzica dance nu trebuie sa fie ultra – repetitiva.