Leonard Cohen - Old Ideas

Una din zicalele scriitorului francez Francois de La Rochefoucauld spunea la un moment dat ca „putini oameni stiu sa fie batrani“. Fara indoiala, unul din acestia este legendarul canadian care a reusit sa uimeasca lumea de prin 1967, de cand a scos primul sau album, disc care a oferit urechilor avizate capodopere de genul „Suzanne takes you down to her place near the river/You can hear the boats go by/You can spend the night beside her/And you know that she's half crazy“. Ca sa-l citez chiar pe Cohen care in superba piesa Different Sides – inclusa printre cele zece track-uri de aici - accentueaza cu sarmu-I caracteristic cuvantul  „frankly“, onest fiind, cred ca nici daca ar fi apelat la serviciile celor mai trendy copywriters de la ora actuala, domnul acesta n-avea cum sa vina cu un titlu mai adecvat pentru acest cel de-al 12-lea material discografic din cariera. Desi conotatia cuvantului de previzibil cel putin in ceea ce numim astazi muzica nu este una tocmai pozitiva, discul asta reuseste sa te subjuge totalmente, desi continutul sau este strasnic de previzibil. As usual, piesele sunt mega – imbibate in temele favorite ale canadianului, dragoste si moartea, dar adevarata stralucire este maniera in care Cohen jongleaza prin aceste tematici. Pe plan instrumental, orchestratiile sunt cat se poate de retinute si adeseori duc lipsa chiar si de orice urma de percutie, intregul conglomerat fiind mai degraba un exercitiu de spoken –word music. Un disc nealterat, plin de gratie si poezie, minimalist cat incape in orchestratie, dar surprinzator de sarmant in intregul sau, cum numai Cohen e in stare sa creeze.

Maetsrul in varsta de 77 de ani nu precupeteste nici un effort: inca de la primele acorduri ale piesei de deschidere Going Home, te loveste cu o eleganta aparte. De notat, ar fi si ca textul acestei piese a fost publicat anterior aparitiei materialului discografic in rubrica de literatura a celebrei reviste The New Yorker, dar sincer, acest amanunt parca nici nu mai conteaza. Caci imediat dupa aceea spatiul sonor este ocupat de Amen si Show me the place, doua cristale de o deosebita frumusete, care netezesc calea catre The Darkness, primul single extras din Old Ideas. Orice posesor de urechi spalate n-are cum sa nu se simta pur si simplu coplesit de felul in care Cohen murmura aici “I’ve got no future, I know my days are few”. Printre colaboratorii care si-au adus aportul la creearea acestui disc de exceptie se numara si claparul si producatorul muzical Patrick Leonard, cunoscut printre altele drept cel care i-a compus Madonnei piesa La Isla Bonita, sau gratie colaborarilor cu Pink Floyd, Roger Waters, Rod Stewart sau Bryan Ferry. Tema dragostei capata conotatii diverse in piesa Anyhow, in care Cohen admite ca „amandoi suntem vinovati“ intr-un fel aparte: „I'm naked and I'm filthy and there's sweat upon my brow / And both of us are guilty, anyhow. / Have mercy on me, baby. After all, I did confess, / Even though you have to hate me, could you hate me less?". De exceptie ar mai fi si superba Crazy to love you care te cucereste din prima si-n care afli despre maestru ca ‘I’m old and the mirrors don’t lie’, Banjo si nu-n ultimul rand Lullaby. Ce mai, cred ca am enumerat toate cele zece piese de aici. Pe scurt, e un album care nu e defel diferit de creatiile sale anterioare, adica de categoria „jos palaria“.