Categoric, albumul de debut al solistei numite Rebecca Ferguson nu isi propune sa inventeze gaura de la macaroana. Chiar daca nu aduce nimic nou, materialul acesta este unul cat se poate de atragator, fiindca e impachetat in straie mai mult decat decente si e plin de momente de bun gust. La prima vedere, pare a fi acel „adult pop“ imbratisat in ultima vreme de Amy Winehouse sau Adele. Tipa asta are un timbru vocal bine definit, care te duce in multe randuri cu gandul la Gabrielle, penru cine o mai tine minte. In cazul in care sunteti la curent cu show-urile gen Floarea din gradina de prin United Kingdom, pun pariu ca stiti despre aceasta Rebecca esentialul: tipa a terminat anul trecut X Factor-ul englezesc pe locul doi. Dincolo de voce, un alt motiv pentru care piesele astea suna convingator este faptul ca Rebecca a reusit sa alinieze la capitolul producatori muzicali niste nume babane Eg White (Adele), Wayne Hector (Westlife) sau Fraser T Smith (James Morrison). De fapt, aici e magnetul succesului acestui disc. Sa nu ne ascundem dupa deget: traim niste vremuri in care establishmentul pune un accent deosebit pe compozitori, iar rolul acestora in creearea unor noi nume pentru entertainment-ul marilor mase este covarsitor. Din aceasta cauza tarisoara noastra nu are parte de acest pop cu staif, fiindca indivizii care chiar stiu sa compuna pe acest calapod sunt ca si inexistenti. Iar vocile misto din domeniu nu au parte de hituri. Revenind la Rebeca, vocea ei adorabila e completata de compozitii cat se poate de solide, iar piese de genul Glitter and Gold reusesc sa ti se para fredonabile inca de la prima auditie. Chiar daca mesajul e nitel cheesy, felul in care sunt interpretate piesele face toti banii, iar single-ul Nothing's Real But Love e un exemplu care descrie cat se poate de exact senzatia de bine care ti-o da aceasta auditie. Mai putin interesante mi se par momentele de genul Fighting Suspicions, in care suntem tratati cu acele balade made in UK care deja reusesc sa plictiseasca, dar daca e sa ramanem la balade piesa Teach me how to be loved are acel „ceva“ care face diferenta. Si nu ma refer la pianul previzibil din instrumentatie si nici la inflexiunile a la Tracy Chapman detectabile in voce. Mr Bright Eyes si Run Free completeaza sirul pieselor cu adevarat remarcabile de pe acest material discografic care contine zece piese care-si trag seva din muzica autentica soul. Pe scurt, Rebecca Ferguson e al naibii de simpla, dar reuseste sa fie atragatoare tocmai prin lipsa brizbriz-urilor. O surpriza placuta, carevasazica....
„În clipa în care ai apărut / Eu nimic nu am mai vrut / Simplu am înnebunit / M-ai îmbolnăvit“. Sunt primele versuri care se fac auzite pe albumul formației Amala. Piesa cu pricina numită „Tu ești boala mea“ lămurește cât se poate de exact filmul formației care s-a născut în 1989 la Timișoara. Este vorba de acel rock clasic care făcea ravagii în vremurile în care muzica nu era numai despre showbusiness și-n care lumea nu se înghesuia să consume pe bandă rulantă produse muzicale insipide, incolore și inodore. Da, e un soi de remember the time care îi va unge la suflet pe cei care se intitulează rockeri. Pe lângă acest aspect, discul ăsta e și un fragment de istorie, căci această primă înregistrare oficială a formației timișorene cuprinde compoziții semnificative din negura timpurilor. Amala a fost creată de către Grujic Ljubisa, zis și , „Mișa, iar după o serie de schimbări de componență, reveniri și desfințări a reușit să lanseze materialul discografic de debut numit Românie Hai! D
Muzica instrumentală oferă creierului libertatea de a hoinări. Pe plaje care îți taie răsuflarea sau în locuri întunecate și tulburi, în funcție de emoțiile fiecăruia. Absența unei povești spuse în viu grai îți oferă spațiu pentru a îți impune și a crea propria interpretare. Eventualele cuvinte explanatorii visavis de muzica instrumentală sunt cât se poate de subiective. Din mai multe motive, principalul fiind acela că piesele cu pricina trezesc emoții diferite în sufletul fiecăruia. Pe bună dreptate, dealtfel. „I do say ...that...Every pain that you are receiving...Every challenge that you are facing / It belongs to the journey. And to aknowledge. To accept whatever life is throwing at you. And still have on your mind. That this is just a test., sunt cuvintele care însoțesc prima piesă a albumului. Ascultând cu atenție această compoziție involuntar m-am reconectat la superbele armonii muzicale executate odionoară de Roxy Music (și-n special în piesa India, inclusă pe albumul Avalon
Noul album al băieţilor care şi-au găsit şugubăţul nume de Toulouse Lautrec se înscrie perfect în „oala“ asta a aşa zisului alternativ – rock made in Romania în care se scaldă şi alte trupe. Exemplele pot curge pe bandă rulantă, dar sunt sigur că le ştiţi şi voi. Desigur, la un moment dat devine destul de frustrant faptul că majoritatea trupelor româneşti „din noul val“ nu pot ieşi defel din „linia“ asta a influenţelor extrase la greu din „indie“-ul britanic al anilor 90. Pe de altă parte, în comparaţie cu „restul lumii“ – a se citi alte trupe de rock din România care cred că muzica lor are ce căuta în anul de graţie 2015 într-o lume civilizată – sound-ul ăsta uşor demodat „afară“ este mega – modern, într-o industrie muzicală bolnavă rău, dar care oglindeşte într-un fel sau altul societatea în care trăim. Chiar dacă niciuna din piesele celor de la Toulouse Lautrec nu reuşeşte să te facă să exclami „waw“, noul material al bucureştenilor care au devenit cunoscuţi şi dat
Categoric, albumul de debut al solistei numite Rebecca Ferguson nu isi propune sa inventeze gaura de la macaroana. Chiar daca nu aduce nimic nou, materialul acesta este unul cat se poate de atragator, fiindca e impachetat in straie mai mult decat decente si e plin de momente de bun gust. La prima vedere, pare a fi acel „adult pop“ imbratisat in ultima vreme de Amy Winehouse sau Adele. Tipa asta are un timbru vocal bine definit, care te duce in multe randuri cu gandul la Gabrielle, penru cine o mai tine minte. In cazul in care sunteti la curent cu show-urile gen Floarea din gradina de prin United Kingdom, pun pariu ca stiti despre aceasta Rebecca esentialul: tipa a terminat anul trecut X Factor-ul englezesc pe locul doi. Dincolo de voce, un alt motiv pentru care piesele astea suna convingator este faptul ca Rebecca a reusit sa alinieze la capitolul producatori muzicali niste nume babane Eg White (Adele), Wayne Hector (Westlife) sau Fraser T Smith (James Morrison). De fapt, aici e magnetul succesului acestui disc. Sa nu ne ascundem dupa deget: traim niste vremuri in care establishmentul pune un accent deosebit pe compozitori, iar rolul acestora in creearea unor noi nume pentru entertainment-ul marilor mase este covarsitor. Din aceasta cauza tarisoara noastra nu are parte de acest pop cu staif, fiindca indivizii care chiar stiu sa compuna pe acest calapod sunt ca si inexistenti. Iar vocile misto din domeniu nu au parte de hituri. Revenind la Rebeca, vocea ei adorabila e completata de compozitii cat se poate de solide, iar piese de genul Glitter and Gold reusesc sa ti se para fredonabile inca de la prima auditie. Chiar daca mesajul e nitel cheesy, felul in care sunt interpretate piesele face toti banii, iar single-ul Nothing's Real But Love e un exemplu care descrie cat se poate de exact senzatia de bine care ti-o da aceasta auditie. Mai putin interesante mi se par momentele de genul Fighting Suspicions, in care suntem tratati cu acele balade made in UK care deja reusesc sa plictiseasca, dar daca e sa ramanem la balade piesa Teach me how to be loved are acel „ceva“ care face diferenta. Si nu ma refer la pianul previzibil din instrumentatie si nici la inflexiunile a la Tracy Chapman detectabile in voce. Mr Bright Eyes si Run Free completeaza sirul pieselor cu adevarat remarcabile de pe acest material discografic care contine zece piese care-si trag seva din muzica autentica soul. Pe scurt, Rebecca Ferguson e al naibii de simpla, dar reuseste sa fie atragatoare tocmai prin lipsa brizbriz-urilor. O surpriza placuta, carevasazica....
Comentarii
Trimiteți un comentariu