Death Grips - The Money Store

Daca industria advertising-ului n-ar fi demonetizat termenul, as fi fost tentat sa etichetez acest album drept unul revolutionar. Oricum, in cazul in care n-ai auzit de Death Grips si implicit de mixtape-ul lor de debut Exmilitary, aparut undeva pe parcursul anului trecut, te sfatuiesc ca inainte de orice sa arunci o privire asupra unuia din cele mai dilii videoclipuri ale lui 2011 extras din acesta: Guillotine (It goes Yah). Am simtit nevoia acestei introduceri destul de stufoase, fiindca Death Grips nu e defel „the usual stuff”. Dupa o asemenea auditie realizezi si mai mult ca marea majoritate a muzicii scoasa in zilele noastre merge pe carari batatorite, iar anti – establishment – ul propagat cu atata tarie in vremurile mai vechi prinde un nou contur. Materialul acesta are un profund aer „anti” de la prima secunda a lui si pana la final.
E ca o limonada de menta in miez de vara care te revigoreaza instantaneu, ca si cum cineva iti trage doua perechi de palme menite sa te trezeasca din starea de dolce far niente in care te-ai scufundat de o buna bucata de timp.
Un rol important in aceasta ecuatie il are rapperul MC Ride. Dar, inainte de a trage eventuale concluzii gresite, hai sa stabilim un lucru de la inceput: The Money Store nu e nici pe departe un disc care sa stea in raftul magazinelor de muzica la capitolul hip – hop, desi are cateva parti consistente din „poezia strazii“. Mai degraba l-as aseza intr-un ipotetic raft cu muzica „altfel“, in care stilurile muzicale nu au o importanta prea mare. Alaturi de Stefan Burnett (MC Ride) in Death Grips se mai afla un tobar cunoscut pentru diverse proiecte interesante made in U.S. , Zach Hill si Andy Morin. Intr-un interviu acordat celor de la Pitchfork, trupa a marturisit ca procedeele de fabricare ale discului au inclus o serie de aspecte interesante.  De exemplu, in piesa System Blower se aude un Wa, Wa, Wa care la un moment dat e completat cu strigatul executat de Venus Williams atunci cand loveste mingea de tenis, iar in I've Seen Footage se aude o inregistrare audio avuta de Zach cu un om al strazii in care acesta din urma era „all fucked up on drugs and shit“. Dincolo de povestile mai mult sau mai putin dementiale care inconjoara cele 13 compozitii care alcatuiesc acest Magazin al Banilor, ceea ce socheaza cu adevarat este energia pe care o degaja acestea. Judecand dupa nivelul de revolta inclus in piesele astea, ai putea lejer compara mesajul celor de la Death Grips cu ceea ce ne propovaduiau odinioara muzicienii care au lansat moda old – school – punk. Venind in timpuri ceva mai apropiate, o buna parte din mesajele astea pot fi asociate cu hip – hop – ul adevarat al anilor 80 sau chiar cu nebunia propagata e drept cu mult mai multe distorsuri de chitara de cei de la Rage against the Machine. Rezultatul final e unul cat se poate de neetichetat: nu e nici hip – hop, cu atat mai putin rock, iar de industrial sau alte label-uri nu poate fi vorba. E pur si simplu Death Grips. Care amesteca aparent alandala portiuni de synth – pop, cu punk, dubstep si alte minunatii carora la un moment dat le pierzi sirul. Punk Weights iti da impresia ca e un soi de piesa cantata de MIA la o viteza gresita, The Cage te duce cu gandul la muzica dub, iar Lost Boys pare a fi un imn dedicat civilizatiilor extraterestre. Evident, de pe asa un disc e demential de greu sa alegi eventuale single-uri de promovare. Si totusi The Fever (Aye Aye) si Get Got – piesele care au parte de videoclipuri din acest disc – reusesc sa emane cat se poate de exact ceea ce se intampla in The Money Store. E un disc cu productii cat se poate de murdare, cu sunete abrazive, facut parca in ciuda caselor de discuri si a industriei muzicale actuale (chiar daca e scos de Epic Records), un material discografic menit sa te scoata din amorteala. E ceva  care iti aduce aminte de strigatul Bring the Noise (Public Enemy) sau de inegalabilul refren cu „F..k  you I wont do what you tell me“, din visteria Rage Against The Machine. The Money Store e o auditie memorabila pentru toti acei care s-au saturat de „middle of the road” .