Ascultand un interviu acordat de Sarmalele Reci unui site de muzica romanesc cu ocazia lansarii acestui album, mi-am adus aminte de inspiratul viral al lui Adi Despot, cel care se termina cu “trei…in …mea“. Si asta, pentru ca in interviul acesta, un reporter profund „muzical“ era mega – curios sa afle „cum e albumul nou, compact…omogen“? Raspunsul baietilor de la Sarmalele Reci este cat se poate de misto: „E compact disc…Noi cantam pe Compact Disc….“. Lasand chestiile amuzante deoparte, cel de-al optulea album al baietilor care au stralucit intotdeauna mai ales prin versurile lor inspirate (isi mai aminteste cineva de „Violeta duce galeata la gunoi / Toti baietii o privesc cu jind“?) are in linii mari aceleasi coordonate cu care ne-au obisnuit baietii pana acum. Textele teribil de inspirate sunt completate de instrumentatii rock (spre punk pe alocuri), bucatele reggae – ska si incursiuni jazzy. Nu e deloc haios, desi haos.ro are momente cat se poate de sagalnice (Haos Punct Ro/Esti ce urasc mai rau/Dar mor de dragul tau), iar amatorii de balade vor regasi aici cateva track-uri demne de a fi incluse in compilatiile Kuschelrock. Probabil ca atunci cand au conceput acest album, baietii al caror solist vocal este Zoltan Andras n-au luat in calcul faptul ca Haos a fost prima trupa de punk din Romania, infiintata in 1991 in Timisoara, dar alegerea acestui titlu este una cat se poate de inspirata pentru vremurile in care traim, iar faptul ca oamenii acestia mai au curajul sa iasa cu muzica “de protest” este cat se poate de laudabil.
Dintre cele trei piese de dragoste de aici, Durerea e ca un alint (care a aparut de fapt de ceva vreme, dar n-a fost inclusa pe niciun material discografic) este unul din cele mai interesante momente ale albumului, atat prin usoara aroma de rock a la Smashing Pumpkins cat si gratie versurilor (Durerea e un alint/numai tu ma faci s-o simt/doar tu ma saturi si-apoi ma faci s-o doresc mai mult/Durerea e un balsam/numai tu ma ajuti s-o am/doar tu-mi dai viata si-apoi tot tu ma omori incet). Piesa care deschide albumul, Vreau o viata, are toate atributele pentru a fi promovata ca un viitor single si beneficieaza de un profund mesaj actual (Nu sunt generatia ta de sacrificiu/La casinou s-o arzi din nou/Si eu la ospiciu/Nu mai vreau sa aud hau hau despre speranta/Sa te ascult nu mai pot demult cum scuturi din clanta/N-are rost nici bancu cu sa traiti bine/Nu pun botul, nu-ti dau votul, n-ascult de tine), iar printre celelalte puncte de atractie de aici se numara si Bara-n bara. O alta melodie care e deja cunoscuta fanilor trupei este Lasati-ma sa invat!, care a fost inclusa intr-o campanie TV in care din nou versurile sunt de nota zece si scoase din actualitate: „Liber in pareri, liber in idei, nu-mi dau votul pe o sticla de ulei/ Cu paine si cu circ, nu pot fi prostit, nu pot fi mituit“. Melodia are si niscaiva referiri la un disc mai vechi al trupei (Am mai spus candva /ca tara chiar te vrea prost...), care din pacate sunt cat se poate de valabile si-n 2012. L-au ucis pe Bula e un banc agreabil iar sound-urile reggae/ska din Cocktail Molotov adauga o aroma stilistica interesanta discului, in care se regasesc si usoare asemanari cu baladele celor de la Iris, in piesa Nu mai fac. Una peste alta, Zoltan Andras (voce), Emil Viciu (chitara), Gabriel Dragan (tobe), Mircea Laszlo Horvath (clape) si
Vlady Sateanu (bas) au pus la cale un album dragutel, care are toate atributele sa fie devorat pe-ndelete in saracacioasa scena pop – rock de pe la noi din tara.
Respect TM, respect trupele de acolo, 2 thumbs pt. trupa Haos... dar respect si pt. pionierii punk-rock din anii 80 din Buc. (Krypton, Ad-Hock, Gong, pe alocuri si Timpuri Noi)... fara suparare, prietene... si 10x pt. cronica!
„În clipa în care ai apărut / Eu nimic nu am mai vrut / Simplu am înnebunit / M-ai îmbolnăvit“. Sunt primele versuri care se fac auzite pe albumul formației Amala. Piesa cu pricina numită „Tu ești boala mea“ lămurește cât se poate de exact filmul formației care s-a născut în 1989 la Timișoara. Este vorba de acel rock clasic care făcea ravagii în vremurile în care muzica nu era numai despre showbusiness și-n care lumea nu se înghesuia să consume pe bandă rulantă produse muzicale insipide, incolore și inodore. Da, e un soi de remember the time care îi va unge la suflet pe cei care se intitulează rockeri. Pe lângă acest aspect, discul ăsta e și un fragment de istorie, căci această primă înregistrare oficială a formației timișorene cuprinde compoziții semnificative din negura timpurilor. Amala a fost creată de către Grujic Ljubisa, zis și , „Mișa, iar după o serie de schimbări de componență, reveniri și desfințări a reușit să lanseze materialul discografic de debut numit ...
Principalul atu al muzicienilor care nu fac parte din tagma celor încadrați în mediocritate constă în puterea acestora de a trezi în rândul celor care le ascultă cântecele, diverse sentimente și imagini care stau undeva ascunse prin hățișurile memoriei. Oridecâte ori cineva atinge o coardă sensibilă se declanșează o vibrație aparte, care reușește să-ți insufle acel sentiment de bine, care ar trebui să vină la pachet cu arta asta numită muzică. Din păcate, în vremurile actuale în care diletantismul este adesea ridicat la nivel de artă, misiunea asta pare-se că a fost abandonată de către mulți. Și totuși, unii n-au abandonat lupta. Este și cazul lui Ravi Hazard. Pe numele său adevărat Răzvan Stochița, „Ravi Hazard “ a început să scrie poezii la vârsta de 14 ani și a descoperit muzica folk la vârsta de 16 ani, în timpul unei călătorii la munte. De aici și până la a împrumuta o chitară, a se închide în casă două săptămâni și a învața să cânte prima melodie a fost doar un pas. În 1997...
Noul album al băieţilor care şi-au găsit şugubăţul nume de Toulouse Lautrec se înscrie perfect în „oala“ asta a aşa zisului alternativ – rock made in Romania în care se scaldă şi alte trupe. Exemplele pot curge pe bandă rulantă, dar sunt sigur că le ştiţi şi voi. Desigur, la un moment dat devine destul de frustrant faptul că majoritatea trupelor româneşti „din noul val“ nu pot ieşi defel din „linia“ asta a influenţelor extrase la greu din „indie“-ul britanic al anilor 90. Pe de altă parte, în comparaţie cu „restul lumii“ – a se citi alte trupe de rock din România care cred că muzica lor are ce căuta în anul de graţie 2015 într-o lume civilizată – sound-ul ăsta uşor demodat „afară“ este mega – modern, într-o industrie muzicală bolnavă rău, dar care oglindeşte într-un fel sau altul societatea în care trăim. Chiar dacă niciuna din piesele celor de la Toulouse Lautrec nu reuşeşte să te facă să exclami „waw“, noul material al bucureştenilor care au devenit cunoscuţi şi dat...
Ascultand un interviu acordat de Sarmalele Reci unui site de muzica romanesc cu ocazia lansarii acestui album, mi-am adus aminte de inspiratul viral al lui Adi Despot, cel care se termina cu “trei…in …mea“. Si asta, pentru ca in interviul acesta, un reporter profund „muzical“ era mega – curios sa afle „cum e albumul nou, compact…omogen“? Raspunsul baietilor de la Sarmalele Reci este cat se poate de misto: „E compact disc…Noi cantam pe Compact Disc….“. Lasand chestiile amuzante deoparte, cel de-al optulea album al baietilor care au stralucit intotdeauna mai ales prin versurile lor inspirate (isi mai aminteste cineva de „Violeta duce galeata la gunoi / Toti baietii o privesc cu jind“?) are in linii mari aceleasi coordonate cu care ne-au obisnuit baietii pana acum. Textele teribil de inspirate sunt completate de instrumentatii rock (spre punk pe alocuri), bucatele reggae – ska si incursiuni jazzy. 
Respect TM, respect trupele de acolo, 2 thumbs pt. trupa Haos... dar respect si pt. pionierii punk-rock din anii 80 din Buc. (Krypton, Ad-Hock, Gong, pe alocuri si Timpuri Noi)... fara suparare, prietene... si 10x pt. cronica!
RăspundețiȘtergere