Jack White - Blunderbuss

-
Album Jack White
Parafrazand seria de compilatii Now! That’s what I Called Music, n-am cum sa-mi incep aceasta cronicuta decat cu banala dar cat se poate de adevarata constatare visavis de debutul solo a lui Jack White care suna „asta e ceea ce numesc eu muzica“. Recunosc, eram gata – gata sa ma lafai in lamentari visavis de decaderea topurilor US si UK din zilele noastre, dar fiindca omul acesta a reusit cu Blunderbuss „dubla“ (direct pe prima pozitie in cele mai valabile chart-uri din lume) voi lasa aceasta dizertatie pentru alta data. Demult n-am mai dat peste un disc atat de variat stilistic, peste un material discografic care „te prinde“ chiar si daca n-ai auzit in viata ta de Seven Nation Army, The Raconteurs sau Dead Weather. Cele 13 piese incluse aici sunt demential de bine croite si reusesc sa creeze o balanta ideala intre „music for the masses“ (citeste compozitii simplute, cu iz de slagar, create special pentru urechile obisnuite cu „bubble – gum“) si „music pour le connaiseurs“ (citeste compozitii fabricate pentru urechile nealterate de gunoiul sonor cotidian).
Aromele de blues, country, rock clasic, jazz si acel/stil/caruia/i/se/zice/indie contribuie din plin la diversitatea discului, dar inainte ca cineva sa comenteze asupra unui eventual iz retro care ar putea razbate din acest ghiveci, e bine de amintit ca treaba asta sonora e orchestrata al naibii de modern. Desigur, experimentele cu care ne-au obisnuit The White Stripes au cam disparut, totul este mult mai frumos ambalat, dar Jack White ramane un geniu chiar s-asa. Desi n-am nimic de obiectat visavis de Sixteen Saltines (care este cat se poate de bine ales pentru promovarea discului), trebuie sa admit ca  materialul asta are o gramada de posibile single-uri. Cum ar fi Freedom at 21, bucata muzicala care pe alocuri rezoneaza a mega – mediatizatul Should I Stay or should I Go din visteria The Clash, carevasazica reuseste sa-ti ridice parul la o auditie sanatoasa. Nici primul single extras de aici -Love Interruption – nu e defel de ignorat, dar adevaratele perle care se regasesc in tracklist-ul acestui debut solo ofera o sumedenie de satisfactii urechilor avizate. Piesa care da titlul albumului oscileaza intre niste sound-uri atat-de-tipic-country americane si arome de Wanted Dead or Alive (Bon Jovi), dar adevarata piatra de hotar este aerul jazz din I Guess I Should Go to Sleep, o piesa „cu dedicatie“ pentru multi compozitori din zilele noastre, care dupa aceasta auditie ar face bine sa se reprofileze. Daca mai pui la socoteala si fantastica I’m Shakin care te loveste cu un blues genial, ajungi la concluzia ca albumul asta pur si simplu n-are nicio hiba. Printre personajele care-si fac aparitia ca gosti p-aici se numara Karen Elson, fosta sotie a muzicianului, dar si Carla Azar (din Autolux) la tobe, Brooke Waggoner la pian, Olivia Jean la chitara, Bryn Davies (bass) sau Ruby Amanfu (voce). Dincolo de toate, Jack White merita toate aplauzele si daca o tine tot asa, exista sanse ca peste 20 de ani despre el sa se vorbeasca la fel cum se aminteste astazi de Bob Dylan, unul din idolii fostului White Stripes. Revoltator de cuminte in unele locuri, dar genial de neastamparat in altele, Blunderbuss e o capodopera care se inscrie serios in competitia discul anului 2012.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Amala - Românie Hai!

-
Imagine
  „În clipa în care ai apărut / Eu nimic nu am mai vrut / Simplu am înnebunit / M-ai îmbolnăvit“. Sunt primele versuri care se fac auzite pe albumul formației Amala. Piesa cu pricina numită „Tu ești boala mea“ lămurește cât se poate de exact filmul formației care s-a născut în 1989 la Timișoara. Este vorba de acel rock clasic care făcea ravagii în vremurile în care muzica nu era numai despre showbusiness și-n care lumea nu se înghesuia să consume pe bandă rulantă produse muzicale insipide, incolore și inodore.  Da, e un soi de remember the time care îi va unge la suflet pe cei care se intitulează rockeri. Pe lângă acest aspect, discul ăsta e și un fragment de istorie, căci această primă înregistrare oficială a formației timișorene cuprinde compoziții semnificative din negura timpurilor.  Amala a fost creată de către Grujic Ljubisa, zis și , „Mișa, iar după o serie de schimbări de componență, reveniri și desfințări a reușit să lanseze materialul discografic de debut numit ...
citeste mai mult

Ravi Hazard – Clepsidra

-
Imagine
  Principalul atu al muzicienilor care nu fac parte din tagma celor încadrați în mediocritate constă în puterea acestora de a trezi în rândul celor care le ascultă cântecele, diverse sentimente și imagini care stau undeva ascunse prin hățișurile memoriei. Oridecâte ori cineva atinge o coardă sensibilă se declanșează o vibrație aparte, care reușește să-ți insufle acel sentiment de bine, care ar trebui să vină la pachet cu arta asta numită muzică. Din păcate, în vremurile actuale în care diletantismul este adesea ridicat la nivel de artă, misiunea asta pare-se că a fost abandonată de către mulți. Și totuși, unii n-au abandonat lupta. Este și cazul lui Ravi Hazard. Pe numele său adevărat Răzvan Stochița, „Ravi Hazard “ a început să scrie poezii la vârsta de 14 ani și a descoperit muzica folk la vârsta de 16 ani, în timpul unei călătorii la munte. De aici și până la a împrumuta o chitară, a se închide în casă două săptămâni și a învața să cânte prima melodie a fost doar un pas. În 1997...
citeste mai mult

Toulouse Lautrec - Dejun pe iarbă

-
Imagine
Noul album al băieţilor care şi-au găsit şugubăţul nume de Toulouse Lautrec se înscrie perfect în „oala“ asta a aşa zisului alternativ – rock made in Romania în care se scaldă şi alte trupe. Exemplele pot curge pe bandă rulantă, dar sunt sigur că le ştiţi şi voi. Desigur, la un moment dat devine destul de frustrant faptul că majoritatea trupelor româneşti „din noul val“ nu pot ieşi defel din „linia“ asta a influenţelor extrase la greu din „indie“-ul britanic al anilor 90. Pe de altă parte, în comparaţie cu „restul lumii“ – a se citi alte trupe de rock din România care cred că muzica lor are ce căuta în anul de graţie 2015 într-o lume civilizată – sound-ul ăsta uşor demodat „afară“ este mega – modern, într-o industrie muzicală bolnavă rău, dar care oglindeşte într-un fel sau altul societatea în care trăim. Chiar dacă niciuna din piesele celor de la Toulouse Lautrec nu reuşeşte să te facă să exclami „waw“, noul material al bucureştenilor care au devenit cunoscuţi şi dat...
citeste mai mult