De ascultat

Dupa cum incet – incet, granitele dintre tari tind sa devina un apanaj al trecutului (cel putin in Europa) si o gramada de muzicieni se lauda pe la colturi prin faptul ca piesele imaginate de ei distrug barierele dintre stiluri. Uneori aceasta afirmatie e e pura inventie de marketing, alteori chestia in cauza chiar are un fundament solid. In cazul artistului olandez Colin Benders (aka Kyteman) granita dintre pop si muzica clasica este distrusa cu buna stiinta prin niste compozitii elevate, care te fac sa te dedici suta la suta auditiei si care te rasplatesc printr-un disc pur si simplu fabulos. Anul trecut olandezul in cauza, Colin Benders, a intrat in radarul subsemnatului cu un excelent disc realizat alaturi de trompetistul Eric Vloeimans – Kytecrash , dar adevaratul lui debut s-a produs in 2009 cu The Hermit Sessions un amestec de hip-hop si jazz, care a ocupat pozitii fruntase in topurile din Tara Lalelor multa vreme.

Sapte ani de Van Graph (pentru netimisoreni, o cafenea sic din orasul de pe Bega) si al patrulea an consecutiv in care anonimTM pune la cale aceasta compilatie - pe scurt acestea sunt coordonatele principale ale celor 58 de minutele de muzica made in Timisoara care au fost incluse in acest disc care exploreaza catacombele underground-ului. „Din pacate, sau din fericire, este inca singurul material printat care iese anual si reprezinta muzicieni timisoreni“, spune Dudu de la anonimTM, nasul si ingrijitorul acestei selectii, care cuprinde in acest an 13 track-uri. Coincidenta sau nu, si-n acest an – ca si-n anul trecut - primul track al compilatiei poarta semnatura Thy Veils. Spectacolul sonor este cat se poate de misterios, cu arome de ambient music ce iti pot aduce aminte pe ici pe colo de Brian Eno sau de coloana sonora a vreunui serial axat pe mistere.

Sa-mi fie cu iertare, dar daca dupa 35 de ani de existenta a unui grup vii pe piata cu un album care are o orchestratie ca cea care se aude in Creanga de Aur, inseamna ca situatia e grava. E drept, folk-ul in general si cel romanesc in particular n-a excelat niciodata in rezolvari stilistice spectaculoase. Si totusi…Refrenul piesei Dulce amar, inclusa pe acest al treilea disc al celor de la Poesis, e cat se poate de elocvent: „Iarba e verde, cerul e albastiu/ Si poate e sau nu e ..e sau nu e…prea tarziu“. Daca e sa stai drept si sa judeci asijderea aranjamentele muzicale din Creanga de Aur ar fi putut fi realizate oricand in ultimele trei – patru decenii. Si fiindca muzica asta de “visare” pune un accent abitir pe texte, din nefericire nici acestea nu reusesc sa aibe acel “ceva” care sa te faca sa exclami “waw”.

Daca va spun ca Peter Heppner are cea mai memorabila voce din showbiz-ul muzical german, are cineva curajul de a ma contrazice? Cel de-al doilea album solo al fostului membru al trupei Wolfsheim reuseste sa-ti creeze niste stari cat se poate de diverse, croite desigur in randul acelui aer de melancolie care pluteste peste toate creatiile germanului. Ca si-n alte cazuri, e greu de zis ce muzica face domnul acesta care a colaborat cu Schiller, Paul van Dyk sau Nena. E clar ca e synth – pop, caci in vremurile noastre orice formatie care foloseste synth-uri fara sa fie penibila poate fi incadrata in aceasta palarie. Pe de alta parte e si darkwave, pentru ca foloseste – cu cap si talent – elemente specifice muzicilor „intunecate”. Daca as zice ca omul acesta face un synth-pop optzecist care aduce pe alocuri a Depeche Mode sau Sisters of Mercy si alte bunataturi din aceeasi categorie n-as fi probabil departe de adevar.

Ascultand un interviu acordat de Sarmalele Reci unui site de muzica romanesc cu ocazia lansarii acestui album, mi-am adus aminte de inspiratul viral al lui Adi Despot, cel care se termina cu “trei…in …mea“. Si asta, pentru ca in interviul acesta, un reporter profund „muzical“ era mega – curios sa afle „cum e albumul nou, compact…omogen“? Raspunsul baietilor de la Sarmalele Reci este cat se poate de misto: „E compact disc…Noi cantam pe Compact Disc….“. Lasand chestiile amuzante deoparte, cel de-al optulea album al baietilor care au stralucit intotdeauna mai ales prin versurile lor inspirate (isi mai aminteste cineva de „Violeta duce galeata la gunoi / Toti baietii o privesc cu jind“?) are in linii mari aceleasi coordonate cu care ne-au obisnuit baietii pana acum. Textele teribil de inspirate sunt completate de instrumentatii rock (spre punk pe alocuri), bucatele reggae – ska si incursiuni jazzy.

Cine a inventat vorba totu-I bine cand se termina cu bine, n-a fost om rau. Hai sa fim onesti pana la capat: cui nu-I plac happy – end – ingurile? Iar atunci cand din intamplare dai peste o trupa care are sagalnicul nume de Get the blessing si totul se termina cu bine, simti ca ai parte intr-adevar de o binecuvantare pe termen lung. Desi in zilele noastre termenul de fresh s-a demonetizat la marea arta gratie folosirii lui de catre capetele minunate din industria advertising-ului, prima senzatie pe care o ai dupa asa o auditie este asta. Nu e acel proaspat stors din dubstep si nici acel new style care inunda topurile si nici nu e axat in randul diverselor efecte electronice folosite pana la refuz de multi. E mai degraba o desfatare acustica, una in care urechile desfundate se aleg cu o stare de fericire ce emana din belsug in cele opt piese incluse pe albumul cu numarul trei al acestor vajnici britanici.

Hai sa fim seriosi, cine mai astepata in zilele noastre ceva timp de 40 de ani? Pare o utopie, dar Jan Anderson a asteptat exact atata timp pentru a scoate follow up –ul Thick as a brick- ului, discul Jethro Tull, care in varianta din 1972 cuprindea un singur track de 44 de minute lungime, centrat pe un personaj imaginar care purta numele de Gerald Bostock. La vremea aceea, albumul cu pricina a fost numit mai in gluma mai in serios drept “mama albumelor de conceptie din toate timpurile”. Si a aparut la doar un an dupa excelentul Aqualung. Dupa patru decenii, intrebarea care emana si din titlul acestei continuari (Whatever Happened to Gerald Bostock?)  este una cat se poate de fireasca. Si naste si un follow up: se ridica discul asta la inaltimea originalului?