Postări

Next Ex - Mistakes

Imagine
Parafrazând albumul de debut al celor care alcătuiesc formaţia Next Ex, aş putea spune că una din greşelile actuale este că nu am auzit până acum de formaţia asta. O altă greşeală este faptul că genul ăsta de trupe nu se află în atenţia melomanilor români. Sau mai exact, graţie resorturilor industriei autohtone de profil nu au reuşit să se caţere în atenţia omuleţilor care se ocupă cu promovarea talentelor pe la radiouri şi televiziuni. Trecând peste lamentări, e bine de ştiu că Next Ex au reprezentat ţara noastră la festivalul Sziget din vara trecută , la Budapesta. Şi asta în urma unui concurs desfăşurat pe bune. Un alt amănunt interesant este că prima piesă cu care au devenit cunoscuţi în anumite cercuri din ţărişoară, Hey Girl, nu se regăseşte pe acest album de debut. Mistakes conţine şapte track-uri interesante, unul din atu-urile celor de la Next Ex fiind acela că nu merg pe un film anume. Prima piesă a discului, Blended Thoughts te duce într-o atmosferă de trip hop în care v...

Marco Mendoza - Viva la Rock

Imagine
Viva la Rock este un album care nu e greu de anticipat. Şi asta pentru că din start ştii la ce să te aştepţi. Nu e vorba nici de post – dubstep experimental amestecat cu chill – wave şi nici de muzică compusă special pentru a fi ascultată în lifturile clădirilor moderne. E rock în pielea goală, straight in your face, fără multe subtilităţi şi îmbunătăţiri. Noul album al basistului care a făcut un real spectacol cu ocazia a două concerte susţinute în Timişoara în ultima vreme este fără îndoială un unguent care vindecă rănile celor pasionaţi de sound-urile rock. E de-nţeles, dealtfel, căci de-a lungul carierei sale muzicale, Marco Mendoza a colaborat printre alţii cu Whitesnake, Thin Lizzy, Blue Murder, Neal Schon (Journey) sau Ted Nugent. Şi cu The Dead Daisies,  cu care dealtfel pregăteşte un nou album. Viva La Rock vine la şapte ani de pauză de la precedentul material solo. După cum era de aşteptat unele piese din acest album împrumută pe ici colo sound-uri din trupele cu...

Moon Museum - From No To Nowhere

Imagine
Întrebarea shakesperiană care mă macină după audiţia celui de-al doilea material discografic semnat Moon Museum este ...Cum e mai fain să cânţi? Comod sau tumultuos? Indiferent de răspunsul fiecăruia, Oigăn şi muzicienii care alcătuiesc trupa Moon Museum lansează albumul From No To Nowhere, un disc prea puţin zbuciumat pentru gusturile subsemnatului, dar care poate fi o audiţie mega – faină pentru amatorii de muzici mai „aşezate“. Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când dau peste o trupă formată din personalităţi care vin din formaţii diverse mă aştept să aud „altceva“. Nu neapărat mai zbuciumat, dar ceva care să mă scoată din zona de confort, ceva care nu puşcă cu aşteptările iniţiale. Din multitudinea de exemple ale unor trupe care reuşesc să ofere acel altceva am să amintesc aici Them Crooked Vultures. Păstrăm proporţiile şi revenim la discul de faţă. Printre muzicienii care se regăsesc în formula Moon Museum se numără oameni din Kumm, Robin and the Backstabbers şi Byron. Nume „ma...

Gramofone - Confessions from the belly of the beast

Imagine
Dacă e să ne luăm după DEX, un motto este un citat luat, de obicei, dintr-o operă consacrată sau semnată de un autor celebru, cu scopul de a releva ideea fundamentală a unei creaţii. Fie ea literară sau muzicală. Nu ştiu cât de celebri sunt membrii trupei Gramofone sau din opera cui s-au inspirat când au „etichetat“ albumul lor de debut cu motto-ul "I'm smart and I'm in control!". Ideea cu pricina poate să fie considerată niţel prea exuberantă pentru o formaţie aflată la debutul discografic, dar redă cât se poate de bine atmosfera care emană din lioniile melodice ale celor zece piese incluse pe disc, astfel încât cele 32 de minuţele şi 14 secunde incluse în „Confessions from the Belly of the Beast” reprezintă o surpriză plăcută în şubreda industrie muzicală autohtonă. Povestea spune că Gramofone a pornit la drum prin 2013, iar albumul de debut al acestei formaţii, care a apărut inclus în ediţia de iarnă a revistei Sunete ni-i prezintă pe Paul Drăguşin (clape, voc...

Grimus - Unmanageable Species

Imagine
Se spune că atunci când iei două lucruri care fac parte din categoria clişee ale artei populare şi le pui împreună, acestea creează ceva nou. Băieţii de la Grimus aplică metoda asta la cel de-al patrulea material discografic al lor, „"Unmanageable Species", un disc care va fi lansat pe piaţă pe 23 februarie. Ca şi-n precedentele albume, băieţii navighează undeva între pop – rock – ul „radio friendly“ (desigur, expresia se referă la ţările muzical – civilizate, unde FM-urile nu difuzează bombănelile pop – dance de pe la noi) şi apele învolburate ale rock-ului „mai cu substanţă“. Sentimentul cu care rămâi după audiţia acestui nou disc este ciudat: pe deoparte există „cârligele“ unor refrene uşurele numai bune de fredonat pe la vreun festival de vară cu multă bere proastă la halbă şi pe de altă parte există porţiuni „experimentale“, acestea din urmă nefiind ascultabile pentru urechile obişnuite cu chestiile facile. Amalgamul ăsta de „întuneric“ şi „lumină“ care răzbate din...

Amalia Gaita - Melting Sun

Imagine
Aşa – numita muzică pop românească suferă de o uniformitate supărătoare pentru urechile avizate. Probabil şi pentru că aşa numitul pop – dance care se difuzează în regim de heavy – rotation pe posturile de radio autohtone este cât se poate de inodor şi insipid. Din fericire, din când în când, „liniştea“ asta e tulburată de apariţii care ies din canoanele „autohtone“. Discul de debut al timişorencei Amalia Gaiţă poate fi inclus lejer în categoria asta de excepţie de la regulă. Sau mai exact, de la regula românească, căci pop – rock-ul „curat“ abordat de ea este omniprezent pe alte meleaguri. Pasionată deopotrivă de fotografie şi muzică, timişoreanca aduce un strop de culoare în tabloul cât se poate de monocrom în care se zbat marea majoritate a producţiilor care pot fi încadrate în pop românesc. Nu e nimic nou aici, instrumentaţia nu e câtuşi de puţin a la 2017, dar felul în care se îmbină vocea Amaliei cu „spatele“ asigurat de  Adrian Șchiopu ( tobe), Mihai Moldoveanu (bas...

Bicep - Bicep

Imagine
                                               Fără îndoială că în zilele noastre e foarte greu să scoţi o muzică categorisită de urechile avizate drept „originală“. Nu doar din cauza că în orice stil muzical au apărut în ultima vreme „tone“ de creaţii care mai de care mai experimentale ci şi fiindcă în vremurile noastre ideea de „concept“ este tot mai precară. Iar atunci când vorbim de muzică electronică, lucrurile se complică şi mai mult, căci graţie tehnologiei actuale avem parte de aşa – zis muzicieni la fiecare colţ de stradă, iar o puzderie de albume seamănă cu „ceva“. De la distanţă, albumul de debut al duo-ului irlandez Bicep pare a se încadra perfect în categoria descrisă mai sus: aceea a discurilor „trase la indigo“. Cu influenţe puternice di...