De ascultat

Trebuie să mărturisesc faptul că muzica jazz nu este „top of the list“ atunci când vine vorba de preferințele personale. Cu toate acestea, vorba englezului, now and then, urechile descoperă niscaiva lucruri interesante și-n această felie. Aparent muzica jamaicană n-are nici în clin nici în mânecă cu ceea ce înțelegem noi prin jazz. Și nici Norvegia nu e cine știe ce cunoscută pe plan mondial atunci când vine vorba de reggae sau dub.  Tobarul Sly Dunbar și basistul Robbie Shakespeare nu prea mai au nevoie de prezentare. Și nici geniul norvegian Nils Petter Molvaer. Alături de ei, în această desfășurare impresionantă de forțe se află norvegianul Eivind Aarset plus vrăjitorul finlandez Vladislav Delay. Acesta din urmă a făcut valuri în rândul cunoscătorilor prin diverse pseudonime ca  Luomo, Sistol, Uusitalo, Conoco sau Ripatti, toate acestea abordând ceea ce specialiștii descriu ca find the ambient, glitch, house sau techno, carevasăzică muzică electronică.  At...

De fiecare dată când descoperi că într-o țară plină de Vanotek-uri și Irina Rimes-uri, mai există și muzică pop decentă, ai un sentiment că nu e totul pierdut. Pop-ul abordat de Lucia este unul delicios și trendy, căci spre deosebire de alte voci feminine care  înoată în aceleași coordonate stilistice (mă gândesc aici la Alexandrina sau Amalia Gaiță) melodiile acestea sunt susținute de aranjamente muzicale care „dau“ adesea și spre sound-uri electronice, amalgamul astfel creat fiind unul care-ți dă senzația de prospețime. Cel de-al doilea album al artistei Lucia este un disc reușit care pe alocuri pare a fi o versiune românească a unor artiste ca Florence Welsh, St. Vincent sau Christine and the Queens.  Materialul pornește la drum cu o piesă „plutitoare“ în care farmecul vocii solistei este pus în valoare într-un mod cât se poate de inspirat de o instrumentație minimalistă de mare efect, către final sample-urile amintind nițel și de atmosfera plină de mister întâlnit...

Exact ca şi în cazul multor alţi artişti faimoşi ai acestei naţii, Călin Pop este unul din muzicienii care a avut (ne)norocul de a se afirma într-o perioadă în care numerele pare de la maşini circulau într-o duminică în timp ce celalte se puteau lăfăi pe şosele doar din două în două săptămâni. Perioada în care ţigările fără filtru Carpaţi erau la mare căutare şi artiştii erau nevoiţi să recurgă la diverse stratategme pentru a înşela vigilenţa cenzurii comuniste. La fel de bine se poate spune şi că a fost o perioadă cu noroc, cel puţin din punct de vedere „rock“istic, căci în vremurile acelea concurenţa din domeniu nu era atât de acerbă ca-n zilele noastre. Ce-i drept, atunci artiştii patriei cântau pe scule improvizate şi publicul era mult mai receptiv la „fenomen“, dar asta e deja o altă discuţie. Revenind la 2018, compozitorul şi solistul legendarei trupe Celelalte Cuvinte a simţit nevoia să revină în atenţia publicului cu cel de-al treilea material discografic solo, care cu c...

E greu să aplici o etichetă noului album semnat Nils Frahm. La o ascultare simplă ai fi tentat să afirmi că cele 12 piese din All Melody se înscriu în aria muzicii clasice. La o privire şi mai atentă toată chestia asta ar putea intra lejer şi în cutiuţa numită „ambiental“. Iar dacă asculţi suficient de mult încât să „prinzi“ toate subtilităţile mai mai că îţi vine să consideri că discul ăsta are şi-un feeling de techno în el. Adevărul e undeva la mijloc, căci All Melody e câte puţin din fiecare. Nici nu e de mirare, căci Nils Frahm nu e un tip câtuşi de puţin convenţional: a pus la cale această excursie sonoră într-un studio amenajat în celebrul Funkhaus din Berlin, clădirea – simbol din fosta Republică Democrată Germană. E foarte greu să alegi piesele de rezistenţă din acest disc. Şi asta pentru că track-urile curg cât se poate de natural atunci când le asculţi cu atenţie. Nu e un album pe care să-l asculţi în maşină la un drum lung sau în fotoliul din dormitor butonând televizoru...

Patriot local fiind, trebuie să-mi încep scurta „monitorizare“a noului album semnat Marcian Petrescu cu faptul că ascultând primele piese ale discului mi-am adus aminte de prestaţiile superbe ale timişorenilor Bogy Nagy sau Laci Farkas. Desigur, lista poate continua şi cu memorabilul concert susţinut de Sugar Blue în oraşul de pe Bega unde a cântat în deschidere chiar Marcian Petrescu şi lista poate fi îmbogăţită cu mii şi mii de oameni care s-au dedicat trup şi suflet acestui gen muzical. Revenind la Marcian Petrescu, s-ar putea ca unii să îl cunoască doar datorită faptului că a fost eliminat pe nedrept în cadrul concursului Vocea României. Desigur, cei din categoria connaisseurs ştiu că artistul a mai fost în trecut „dependent de blues“ (ca să citez unul din albumele sale anterioare) şi actualul material vine la şase ani distanţă după „deCÂNTECE DE BLUES“. Conform prezentării pe site-ul casei de discuri Soft Records, „Drifting Blues este un album “solo“, lansat sub nume prop...

Parafrazând albumul de debut al celor care alcătuiesc formaţia Next Ex, aş putea spune că una din greşelile actuale este că nu am auzit până acum de formaţia asta. O altă greşeală este faptul că genul ăsta de trupe nu se află în atenţia melomanilor români. Sau mai exact, graţie resorturilor industriei autohtone de profil nu au reuşit să se caţere în atenţia omuleţilor care se ocupă cu promovarea talentelor pe la radiouri şi televiziuni. Trecând peste lamentări, e bine de ştiu că Next Ex au reprezentat ţara noastră la festivalul Sziget din vara trecută , la Budapesta. Şi asta în urma unui concurs desfăşurat pe bune. Un alt amănunt interesant este că prima piesă cu care au devenit cunoscuţi în anumite cercuri din ţărişoară, Hey Girl, nu se regăseşte pe acest album de debut. Mistakes conţine şapte track-uri interesante, unul din atu-urile celor de la Next Ex fiind acela că nu merg pe un film anume. Prima piesă a discului, Blended Thoughts te duce într-o atmosferă de trip hop în care v...

Viva la Rock este un album care nu e greu de anticipat. Şi asta pentru că din start ştii la ce să te aştepţi. Nu e vorba nici de post – dubstep experimental amestecat cu chill – wave şi nici de muzică compusă special pentru a fi ascultată în lifturile clădirilor moderne. E rock în pielea goală, straight in your face, fără multe subtilităţi şi îmbunătăţiri. Noul album al basistului care a făcut un real spectacol cu ocazia a două concerte susţinute în Timişoara în ultima vreme este fără îndoială un unguent care vindecă rănile celor pasionaţi de sound-urile rock. E de-nţeles, dealtfel, căci de-a lungul carierei sale muzicale, Marco Mendoza a colaborat printre alţii cu Whitesnake, Thin Lizzy, Blue Murder, Neal Schon (Journey) sau Ted Nugent. Şi cu The Dead Daisies,  cu care dealtfel pregăteşte un nou album. Viva La Rock vine la şapte ani de pauză de la precedentul material solo. După cum era de aşteptat unele piese din acest album împrumută pe ici colo sound-uri din trupele cu...