11 feb. 2012

Trust - TRST

Recenzie TRST
Se stie: muzica e cea mai puternica forma de magie. Iar atunci cand ceva iti pica cu tronc, degeaba stai sa cauti explicatii plauzibile, caci vraja e facuta deja. In cazul de fata, samanii care alcatuiesc acest proiect isi au sediul in Canada si se numesc Robert Alfons si Maya Postepski. In cazul in care nu ocolesti cu buna stiinta muzica electronica, exista sansa s-o stii pe Maya din cealalta trupa a ei, Austra, responsabila pentru unul din cele mai misto discuri ale anului trecut, despre care ai putut citi aici.

E de ajuns sa arunci o singura privire pe coperta ca sa realizezi ca acest exercitiu sonor nu face parte din categoria „shiny happy people“ si categoric nu e vorba de un album pe care sa-l faci cadou la aniversarea matusii. Desi emana un aer cat se poate de dark, specific muzicii goth, albumul acesta e unul in care poti avea deplina incredere, caci te rasplateste cu o caldura launtrica. Felul in care este structurata muzica elimina ideea de plictiseala printr-un exercitiu cum nu se poate mai simplu – placerea sunetului. E un sound multi – colorat in care efectele electronice sunt „stoarse” in toate modurile posibile, dar spre deosebire de creatorii de muzici experimentale, cei de la Trust nu uita defel de melodicitate. Dincolo de evidentele comparatii cu Austra, auditia acestui disc mi-a adus aminte de universul sonor pe care l-am descoperit odata cu debutul celor de la Crystal Castles. Dar aici e altceva: e un divertisment inteligent pentru urechile consumatoare deopotriva de darkwave si goth – electronica. 

Acomodarea cu cei de la Trust se face cat se poate de lin, prima melodie avand un minutel fara synth-uri dar care subliniaza din plin drumul pe care este invitat sa paseasca melomanul: unul presarat de creatii surprinzatoare. Vocea super – procesata si efectele te baga uneori in ceata, unele momente ale discului fiind parca un soundtrack pentru filmele lui David Lynch. Prima piesa care te face sa exprimi un puternic Waw vine taman la track-ul cu numarul doi, Dressed for Space, o melodie care se recomanda a fi un slagar instant pentru cei care au ascultat vreodata in viata lor Kraftwerk sau LCD Soundsystem. Sau Yazoo si Depeche Mode, iar exemplele ar putea continua la nesfarsit. Vocea e exact acolo unde trebuie iar micile delay-uri adauga un plus de sarm. Bulbform – unul din single-urile albumului - are aceleasi propietati miraculoase, doar ca de data aceasta sound-ul e mult mai gothic decat pe piesa anterioara, iar primul moment ceva mai neinspirat al albumului se regaseste in track-ul patru, The Last Dregs. Din fericire lucrurile devin din nou pur si simplu flamboaiante odata cu Candy Walls, care desi pare cat se poate de monoton la prima auditie ofera niste experiente senzationale melomanilor care stiu sa asculte dincolo de aparente. Gloryhole merge pe un sound synth – pop peste care este turnata o voce care devine obsedanta la un moment dat, iar This Ready Flesh duce materialul in zona mai experimentala. F.T.F. readuce ascultatorul pe taramul mai prietenos al melodiilor “dansante”. Unica piesa downtempo a acestui debut este Heaven, care se contituie intr-un exercitiu anost pe alocuri, dar per ansamblu suportabil. Desi are o percutie imprumutata parca din epoca New Order (Blue Monday) piesa numita Chrissie E reuseste sa fie cat se poate de actuala, avand usoare arome de techno, gata de a fi savurate pe deplin de amatorii de electronice sofisticate. Cele peste sase minute ale piesei Sulk sintetizeaza cat se poate de bine muzica celor de la Trust iar unicul regret pe care il ai dupa auditia acesteia este ca din pacate cele 11 track-uri ale albumului de debut Trust tocmai s-au incheiat. Pentru asta s-a inventat insa butonul de repeat.

Albumul asta mi-a provocat niste cugetari transcedentale pe seama notiunii de nisa. Sa fim seriosi: prin tarisoara noastra Hercules and Love Affair (inaintea carora au concertat cei de la Trust) reprezinta o nisa. La fel ca si LCD Soundsystem sau o caruta de trupe invitate anul acesta la cele doua festivaluri din vecini de la noi, Sziget si Exit. Si mai grav este ca membrii diverselor nise se delimiteaza categoric de reprezentantii altor asemenea nise. Asa se ajunge la bisericute, cu viziunea asta bidimensionala complet anapoda, propagata cu buna stiinta de unii. Exista posibilitatea ca unii sa vada acest disc doar din perspetciva tot mai popularului curent de revival de synth – pop. Complet fals, caci muzica celor de la Trust e cat se poate de fresh. E dance pentru cei care nu se regasesc in popcorn. Sau ca sa citez comunicatul de presa al acestui release: „e o fabrica de hituri pop ingropata adanc in noroi“. De nota zece, indubitabil!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu