De ascultat

Un experiment nu intotdeauna reusit, dar care are si cateva momente marete. Contextul e esential aici: daca e sa judeci ca Neil Young experimenteaza la cei 65 de ani ai sai un taram din acesta, e un disc aproape misto, dar daca e sa-l compari cu puzderia de “noise” realizata de confratii mai tineri, rezultatul nu e chiar favorabil. Categoric, Daniel Lanois si-a pus amprenta cat se poate de serios in slefuirea finala a acestui material, dar rezultatul este unul unidimensional. Exista momente in care te astepti sa intre-n “combinatie” si o formatie. Practic, exista aici opt piese care insumeaza 38 de minutele in care un om canta la chitara. Nimic de zis, o face bine, are si accente autobiografice iar productia este si ea fara cusur. Teoretic combinatia dintre cele doua nume gigantice ar trebui sa dea nastere unei capodopere sonore. Practic, e un disc interesant, dar nimic mai mult. Asteptari: Atunci cand ai de-a face cu cel de-al 35-lea album solo al unui muz

Inconfundabila voce a celebrei soliste este principalul magnet al acestei colectii de piese clasice realizate cat se poate de minimal, doar cu ajutorul pianistului Billy Stritch. Selectia pieselor este una cat se poate de interesanta, lista cuprinzand o serie de obscuritati dar si compozitii ale unor nume celebre ca Irving Berlin sau Cy Coleman. Colectia aceasta de piese poate reprezenta un fundal sonor pentru o cina sic sau poate substitui cu mare efect „televizorul de dinainte de culcare”. Chiar daca intregul album e nitel prea downtempo, nimeni nu poate regasi aici vreun punct slab.  Practic, acesta e genul acela de disc care n-are nevoie de nici o prezentare. Si asta fiindca faima de care se bucura Liza Minnelli – pe deplina dreptate – face ca orice material inscriptionat cu numele ei sa fie unul care va fi apreciat de fanii ei. Asteptari : Solista in varsta de 64 de ani care ne-a incantat urechile printre altele si in celebrul Cabaret a cucerit de-a lun

Desi la alegerea de titluri Satriani pare sa nu fie tocmai in forma, din fericire primul disc solo de cand muzicianul face parte din supergrupul Chickenfoot e cat se poate de elegant si chiar daca nu merita amintit printre cele mai bune creatii ale sale are un farmec de necontestat. Categoric, fiecare produs semnat Satriani este un must – have pentru fanii chitarii. Chiar daca acest disc nu aduce prea multe noutati sound-ul pastrandu-se in liniile obisnuite a la Satriani, albumul este unul care nu are voie sa lipseasca din colectia acelora care se considera intr-un fel sau altul inglobati in rock-ul clasic. Satriani ramane un geniu, fiecare sunet de pe acest disc e la locul lui, nimic nu e in plus. Cu toate acestea, fara indoiala domnului profesor de chitara ii fac bine experimentele de genul ChickenFoot, unde sound-ul sau mirific este amestecat cu cel al altor “granzi” din categoria sa. Asteptari: Joe Satriani este indiscutabil unul din cei mai faimosi chi

Departe de a fi ceva original, acest material – cu toate minusurile sale evidente – este unul care poate fi inclus in categoria decent. Imaginea de macho- man care troneaza pe coperta acestui album poate indeparta o parte a audientei. Dar atrage cu siguranta alti musterii. Muzicianul care in trecut a fost si fotomodel se mai poate lauda cu o chestie care prinde bine la mase. Da, el este cel mai rapid violonist din lume, care a intrat in Cartea Recordurilor interpretand nu mai putin de 14 note muzicale pe secunda. Dincolo de “imagine” salasluieste produsul. Adica 11 melodii din categoria “evergreen”, printre care se regasesc Smells like teen spirit, Walk this way, Kashmir, Vertigo sau November Rain. Asteptari : David Garett e un muzician care de vreo trei anisori navigheaza in apele incrucisate ale muzicii clasice cu cele ale rock-ului, rezultatatul fiind “captat” si pe acest “Rock Symphonyes” care este al 6-lea album din cariera sa. Rezultat: Departe de a fi

Stie cineva sa dea o definitie clara a cuvantului plictiseala? Mai ganditi-va! In caz ca aveti tentatia de a defini acest cuvant, ascultati cu mare atentie The Script. E un disc intrigant de prost, un album care merita sa figureze in clasamentele cu cele mai nereusite aparitii discografice ale anului 2010, fara indoiala! Rar ti-e dat sa asculti un album in care efectiv nu se intampla nimic. E atat de static incat e deranjant. Chiar daca il asculti in timp ce speli vasele in bucatarie, e oribil si te face sa cauti repede Radio Romania Actualitati pentru o noua editie a emisiunii Cotele Apelor Dunarii. Pe langa The Script, Cleopatra Stratan e real rockandroll. V-am avertizat! Asteptari : Wikipedia spune ca The Script e o formatie irlandeza de rock alternativ. Desi exista serioase dubii visavis de aceasta categorisire, poate fi util pentru unii sa amintesc faptul ca oamenii acestia au debutat acum doi ani printr-un disc care s-a vandut – daca e sa dam crezare zvon