Unul din motivele pentru care baietii astia germani mi-au cazut cu tronc este faptul ca oamenii au in albumul lor de debut o piesa care se numeste Nu vreau la Bucuresti. Fiindca cei de la Kraftklub au participat in cadrul concursului Bundesvision Song Contest 2011, piesa cu pricina este Ich will nicht nach Berlin, dar ideea e aceeasi. Albumul de debut al acestor tipi care-si au sediul in Chemnitz (fostul Karl-Marx-Stadt) a intrat direct pe prima pozitie a clasamentului german de discuri, iar un alt motiv pentru care tipii astia imi sunt simpatici este videoclipul primului lor single, Zu Jung. Genial, parol! Dincolo de imagine, acesti jung-i abordeaza un rock cat se poate de sanatos si evita cu buna stiinta cliseele care rasar din plin in ograda trupelor care-si zic indie – rock. Nu e nimic indie aici, e doar rock n roll cu R mare. Printre piesele care merita toata atentia se numara Scheissenindiedisko, Kein Liebeslied sau Lieblingsband, aceasta din urma proclamand nici mai mult nici mai putin decat ca „noi suntem trupa ta favorita (wir sind deine neue lieblingsband/die lieblingsband deiner lieblingsband). Desigur, pentru vorbitorii de germana textele lor au un iz aparte, cel mai bun exemplu in acest sens fiind Mein Leben: „Mein Leben ist nicht cool, mein Leben ist ein Arschloch! (Yeah! Yeah!)/Dein Leben läuft gut, mein Leben läuft Amok! (Yeah! Yeah!)/Und egal was ich tu, mein Leben bleibt ein Arschloch! (Yeah! Yeah!)/Dein Leben läuft gut, mein Leben läuft Amok! (Yeah! Yeah!)“. Una peste alta, daca vreti o portie sanatoasa de rock bagati o ureche si imi doresc sa vina cat mai repede ziua in care sa fredonam si noi vreun Nu vreau la Bucuresti...
Principalul atu al muzicienilor care nu fac parte din tagma celor încadrați în mediocritate constă în puterea acestora de a trezi în rândul celor care le ascultă cântecele, diverse sentimente și imagini care stau undeva ascunse prin hățișurile memoriei. Oridecâte ori cineva atinge o coardă sensibilă se declanșează o vibrație aparte, care reușește să-ți insufle acel sentiment de bine, care ar trebui să vină la pachet cu arta asta numită muzică. Din păcate, în vremurile actuale în care diletantismul este adesea ridicat la nivel de artă, misiunea asta pare-se că a fost abandonată de către mulți. Și totuși, unii n-au abandonat lupta. Este și cazul lui Ravi Hazard. Pe numele său adevărat Răzvan Stochița, „Ravi Hazard “ a început să scrie poezii la vârsta de 14 ani și a descoperit muzica folk la vârsta de 16 ani, în timpul unei călătorii la munte. De aici și până la a împrumuta o chitară, a se închide în casă două săptămâni și a învața să cânte prima melodie a fost doar un pas. În 1997...
„În clipa în care ai apărut / Eu nimic nu am mai vrut / Simplu am înnebunit / M-ai îmbolnăvit“. Sunt primele versuri care se fac auzite pe albumul formației Amala. Piesa cu pricina numită „Tu ești boala mea“ lămurește cât se poate de exact filmul formației care s-a născut în 1989 la Timișoara. Este vorba de acel rock clasic care făcea ravagii în vremurile în care muzica nu era numai despre showbusiness și-n care lumea nu se înghesuia să consume pe bandă rulantă produse muzicale insipide, incolore și inodore. Da, e un soi de remember the time care îi va unge la suflet pe cei care se intitulează rockeri. Pe lângă acest aspect, discul ăsta e și un fragment de istorie, căci această primă înregistrare oficială a formației timișorene cuprinde compoziții semnificative din negura timpurilor. Amala a fost creată de către Grujic Ljubisa, zis și , „Mișa, iar după o serie de schimbări de componență, reveniri și desfințări a reușit să lanseze materialul discografic de debut numit ...
Noul album al băieţilor care şi-au găsit şugubăţul nume de Toulouse Lautrec se înscrie perfect în „oala“ asta a aşa zisului alternativ – rock made in Romania în care se scaldă şi alte trupe. Exemplele pot curge pe bandă rulantă, dar sunt sigur că le ştiţi şi voi. Desigur, la un moment dat devine destul de frustrant faptul că majoritatea trupelor româneşti „din noul val“ nu pot ieşi defel din „linia“ asta a influenţelor extrase la greu din „indie“-ul britanic al anilor 90. Pe de altă parte, în comparaţie cu „restul lumii“ – a se citi alte trupe de rock din România care cred că muzica lor are ce căuta în anul de graţie 2015 într-o lume civilizată – sound-ul ăsta uşor demodat „afară“ este mega – modern, într-o industrie muzicală bolnavă rău, dar care oglindeşte într-un fel sau altul societatea în care trăim. Chiar dacă niciuna din piesele celor de la Toulouse Lautrec nu reuşeşte să te facă să exclami „waw“, noul material al bucureştenilor care au devenit cunoscuţi şi dat...
Unul din motivele pentru care baietii astia germani mi-au cazut cu tronc este faptul ca oamenii au in albumul lor de debut o piesa care se numeste Nu vreau la Bucuresti. Fiindca cei de la Kraftklub au participat in cadrul concursului Bundesvision Song Contest 2011, piesa cu pricina este Ich will nicht nach Berlin, dar ideea e aceeasi. Albumul de debut al acestor tipi care-si au sediul in Chemnitz (fostul Karl-Marx-Stadt) a intrat direct pe prima pozitie a clasamentului german de discuri, iar un alt motiv pentru care tipii astia imi sunt simpatici este videoclipul primului lor single, Zu Jung. Genial, parol! Dincolo de imagine, acesti jung-i abordeaza un rock cat se poate de sanatos si evita cu buna stiinta cliseele care rasar din plin in ograda trupelor care-si zic indie – rock. Nu e nimic indie aici, e doar rock n roll cu R mare. Printre piesele care merita toata atentia se numara Scheissenindiedisko, Kein Liebeslied sau Lieblingsband, aceasta din urma proclamand nici mai mult nici mai putin decat ca „noi suntem trupa ta favorita (wir sind deine neue lieblingsband/die lieblingsband deiner lieblingsband). Desigur, pentru vorbitorii de germana textele lor au un iz aparte, cel mai bun exemplu in acest sens fiind Mein Leben: „Mein Leben ist nicht cool, mein Leben ist ein Arschloch! (Yeah! Yeah!)/Dein Leben läuft gut, mein Leben läuft Amok! (Yeah! Yeah!)/Und egal was ich tu, mein Leben bleibt ein Arschloch! (Yeah! Yeah!)/Dein Leben läuft gut, mein Leben läuft Amok! (Yeah! Yeah!)“. Una peste alta, daca vreti o portie sanatoasa de rock bagati o ureche si imi doresc sa vina cat mai repede ziua in care sa fredonam si noi vreun Nu vreau la Bucuresti...
Mi-a placut piesa, dar si postarea legata de album.
RăspundețiȘtergere