De ascultat

In momentul in care esti pus sa etichetezi un album de genul The Silicone Veil, esti intr-o oarecare dificultate. Evident, as putea sa ma avant in descrieri de genul „un amalgam de new classical music stropit din belsug cu influente folk si synth-uri care ti se cuibaresc in ureche instantaneu“. Doar ca....niciuna din etichetele de mai sus nu pot fi aplicate pentru aceasta auditie complexa. Ei bine, din fericire, tocmai asemenea „ciorbe“ greu de descris fac deliciul oricarui meloman interesat de nou si frumos. Daca n-ati trait in ultimii ani in Norvegia, exista mari sanse ca numele de Susanne Sundfør sa nu va spuna nimic. Gratie atotputernicului Internet, am aflat ca acest nume a creeat multe valuri in tara ei natala, unde precedentul ei disc „The Brothel“ a stationat multe saptamani pe prima pozitie a topurilor. The Silicone Veil e un material discografic plin de romante moderne fabricate in tara in care se afla cel mai adanc lac din Europa, care contine o sumedenie de „carlige” son...

Dincolo de cei 11 ani care au fost necesari pentru a zamisli un asemenea material discografic care incheie trilogia Stepan Project si multimea de colaboratori care au pus umarul la realizarea Lumina, ramane PRODUSUL. Pe care probabil ca nu-l veti gasi la raioanele cu cele trebnice din hypermarket-uri, dar pe care ar fi bine sa puneti mana cu orice mijloace caci contine doza optima de frumos necesara sufletului. Pentru cei care nu stiu, Lumina contine trei CD-uri si un DVD, din care se revarsa peste cinci ore de muzica. Materialul constituie cea de-a treia parte a trilogiei „Sensul Vietii“ inceputa in 1996 cu albumul „Sensul vietii” si continuata in 2001 cu dublul-album „Undeva în Europa…”. Plus o carticica care acompanieaza materialul, cum rar ti-e dat sa vezi pe melegurile autohtone. Care abunda in aprecieri si ganduri oneste scrise de oameni ca Doru Ionescu, Adrian Cioroianu, Bogdan Puris, Diaconul Vasile Badescu (Catedrala Mitropolitana Timisoara), Dan Negru, Catalin Stefanescu, S...

Indubitabil, Norzeatic e o figura aparte in rap-ul autohton. Ba chiar in muzica romaneasca actuala, caci rimele sale mesterite cu o deosebita migala au intrat demult in atentia melomanilor din acest spatiu geografic si au reusit sa incante o sumedenie de urechi si minti care degusta aranjamentele si textele situate dincolo de facilul de zi cu zi ce devoreaza practic intreaga “industrie” care se presupune ca e “muzicala”. La doar cateva luni dupa lansarea discului Caravana AM:PM , Norzeatic revine din nou in atentia reflectoarelor cu Exercitii pe ritm de pace, un disc care dincolo de superbele rime cu care ne-a obisnuit artistul contine si o respectabila doza de „protest – song“. Iar pentru acest lucru merita felicitari duble. Intr-o tarisoara in care textele asa zisilor artisti se concentreaza spre derizoriu, Norzeatic are curajul de a vorbi despre "altceva" decat fac confratii lui de breasla. De a pune pe tapet probleme.

Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand aud ca artistul „cutare” a scos un album cu influente dintr-o multitudine de stiluri, tind sa nu dau crezare vestii, caci marketing-ul e-n toti si toate. Ei bine, pun pariu ca cei care vor asculta cap – coada acest material discografic ce contine pe parcursul a doua CD-uri remixuri ale unor compozitii Philip Glass, vor avea parte de asa ceva. Urcehile desfundate vor percepe acilea fel si fel de „tendinte”, de la glitch – house la ambient, de la classic la chillwave, de la pop la jazz, si lista poate continua. Intr-o anumita masura e si normal sa fie asa, caci lista artistilor care au contribuit la acest proiect este cat se poate de variata. Aproape ca esti tentat sa spui ca discul asta e croit ca fiind un soi de „de toate pentru toti”, dar la o privire mai atenta, realizezi ca urechiusele obisnuite cu tonele de compozitii facile din topurile actuale ar putea fi foarte frustrate.

Trebuie sa recunosc ca dupa traiectoria urmata in ultima vreme de baietii de la Vunk, , n-aveam nicio emotie inainte de auditia noului album.  Si asta fiindca orice pamantean care-si duce existenta in spatiul mioritic si care a auzit vreodata „Pleaca, maine o sa-mi treaca/Ce daca, durerea a venit si nu, mai pleaca/Lasa-ma sa mor, De dor/Fericirea mea, la naibaPleaca!“ a sesizat ca oamenii s-au cantonat in taramurile conventionale ale pop – rock – ului romanesc. O reala emotie as fi avut doar in cazul in care Cornel Ilie si trupa lui ar fi cochetat cu noile tendinte ale muzicii pop de azi, dar din fericire baietii n-au luat-o nici pe dubstep si nici pe downtempo, cu atat mai putin pe glitch – house sau cine stie ce noua „directie” stilistica. Prostul obicei al unor artisti de a-si incepe materialele discografice cu piese care poarta numele de „intro“ e amendat cat se poate de finut de acesti vajnici muzicieni care uneori stau pe spate si aprind artificii pe tavan cu o piesa care ...

Atunci cand asculti cel de-al patrulea album semnat Flying Lotus, ai impresia ca ai pasit intr-un veritabil Ermitaj al sunetelor. Te si vezi admirand un tablou cu un superb peisaj de toamna pictat in culori de ulei extrafine inramat profesional cu rama si passepartou. Simti ca ai parte de un adevarat festin si ti-e destul de greu sa explici care sunt motivele pentru care compozitiile astea te fac sa te simti atat de bine. Aparent, acest demers artistic graviteaza undeva in zona muzicii ambientale, si poate din aceasta cauza, unii „puritani” s-au grabit sa eticheteze acest disc „un pas spre comert” al artistului american, pe numele sau adevarat Steven Ellison. E drept, fata de albumul sau anterior, Cosmogramma, compozitiile astea sunt mult mai „comestibile” publicului larg, dar acest fapt nu stirbeste cu nimic din frumusetea albumului. Avem aici 18 piese care insumeaza 46 de minute de excursie sonora in lumi imaginare.

Putine trupe inventeaza un sound. Daca e sa compari muzica celor de la Moonlight Breakfast cu ceea ce se canta prin tarisoara noastra, esti tentat sa te hazardezi nitel si sa admiti ca oamenii acestia au reusit sa inventeze ceva nou. Fiindca in zilele noastre fiecare produs are nevoie de etichetari, in acest caz aceasta ar fi „un amestec de jazzdance, soul, disco, electro, downtempo“. Poate si retro – electro. Desigur, pentru orice ureche care n-a ascultat in ultimii ani numai doom – metal sau dubstep, e clar ca „salata“ asta a mai fost abordata cu succes de nume ca Parov Stelar , Nouvelle Vague, Caravan Palace , Caro Emerald …si lista ar putea continua. Carevasazica, Moonlight Breakfast n-a inventat gaura de la macaroana, dar spaghtelele sonore pregatite de ei sunt pur si simplu adorabile. Unde mai pui ca muzica asta aduce o prospetime in spectrul atat de prafuit al muzicii pop romanesti.