23 apr. 2012

Alabama Shakes - Boys and Girls

Album Alabama Shakes
Tronc. Asta e cuvantul care descrie cel mai valabil, feeling-ul pe care mi l-au provocat cei de la Alabama Shakes, la prima auditie. Dincolo de interjectia care exprima surpriza si mirare, oamenii acestia au reusit sa-mi devina dragi din prima, m-au invaluit cu o stare de bine ivita aparent de nicaieri, m-au vrajit din prima. And that s what music all about, daca ma intrebati…. Dincolo de toate, povestea celor de la Alabama Shakes e un basm modern. Era odata ca niciodata, un orasel american de vreo 20.000 de locuitori in care o printesa si trei muzicieni se chinuiau sa cante cover-uri de la Led Zeppelin pana la Creedence Clearwater Revival, trecand prin bucati de Rolling Stones, Black Sabbath sau AC/DC.
Fiindca oraselul Athens din Alabama nu prea avea o “scena” in adevaratul sens al cuvantului, oamenii au inceput sa iasa prin alte orase mai mari, unde cantau patru reprize de cover-uri de cate 45 de minute fiecare, cu 15 minute de pauza intre ele, pentru 50 sau 100 de dolari! Sansa a venit in momentul cand au cantat in deschiderea trupei Drive by Truckers, moment in care un impresar a pus ochii pe ei, iar restul….e istorie.

Solista Brittany Howard are o voce care iti aminteste concomitent de Janis Joplin si Aretha Franklin: e un mix din acela de „2 in 1“ de rock si soul care te da pe spate, e cand dinamica cand sensibila, e exact ce trebuie. Printii ei (Heath Fogg -chitara, Zac Cockrell -bass si Steve Johnson – tobe) contribuie din plin la instaurarea regimului „Alabama Shakes rules“, printr-un profesionalism uimitor care da nastere unui ghiveci teribil de bine inchegat. E practic de necrezut ca Boys and Girls e discul de debut al acestor oameni.....Odata ajuns la etichete, lucrurile-s cat se poate de clare: ceea ce rasuna din cele 11 piese e rock de genul acela care se facea in anii 60. Lipseste cu desavarsire orice statement care face referire la fashion, „noise”-ul atat de specific indie – alternative – ului in care navigheaza orice trupa care are vreo chitara care nu suna penibil in zilele noastre sau orice urma de brizbriz-uri incluse in manualul aranjamentelor sonore actuale: e rock pur, nealterat, direct de la sursa. In cazul in care cautati cireasa de pe tort a acestui disc, ma vad nevoit sa va marturisesc ca hitul lor Hold on (cu memorabilele versuri „Bless my heart / Bless my soul / Didn’t think I’d make it to 22-years-old") e doar o particica din mirifica lume pictata pe note muzicale ale acestor muzicieni. Fie ca e vorba de Be Mine, care seamana ca doua picaturi de apa cu Janis Joplin sau You Ain’t Alone cu al ei aer de soul – blues – jam, piesele astea au o magie aparte, greu de „contabilizat” in cuvinte. Ici – colo urechea e tratata cu influente de gospel (I found you) sau r & b (Rise to the sun), dar cele 11 piese alcatuiesc un conglomerat solid, care pur si simplu n-are cum sa nu fie pe placul acelora care aprecieaza rock-ul pur. Mai e nevoie sa explic cele patru stele si jumatate acordate fara clipire acestui debut?

Un comentariu:

  1. It is really worth listening to this completely grown up, articulated band.

    RăspundețiȘtergere