23 feb. 2011

Al Bano - Amanda e Libera

Asteptari: Celebrul muzician italian nascut in 1943 si care a cantat printre altele chiar si pe scena din Piata Unirii din Timisoara a debutat in 1966, iar doi ani mai tarziu a castigat un concurs din tara sa natala cu piesa Pensando a te. Desigur, adevarata popularitate a venit gratie pieselor cantate alaturi de fosta sa sotie, Romina Power. Noul album al lui Al Bano contine 12 piese, printre care se numara si melodia care a castigat locul trei la festivalul San Remo din acest an.

Rezultat: Imbucurator, vocea unica a lui Al Bano a ramas aceeasi. La fel si compozitiile inglobate in „muzica usoara“. Sunt absolut sigur ca acei oameni care n-au „prins“ hituri de teapa Ci sara, Felicita sau Sharazan nu au cum sa inteleaga motivul pentru care slagerele lui Al Bano emana o vraja anume.

Fiindca ma numar printre aceia care in luna mai a anului 2008 am avut ocazia sa-l vad live pe celebrul italian in concert la Timisoara, cu ocazia sarbatoririi Zilei Europei, pot certifica faptul ca si-n vremurile de azi vocea italianului este una extraordinara iar muzica sa raspandeste o stare de bine si calm oricarui meloman. Categoric pop-ul abordat de el nu seamana nici pe departe cu ceea ce se intelege astazi prin aceasta notiune. Dealtfel, termenul exact pentru acest stil ar fi acela de „schlager – music“ – cum ar spune oamenii din Deutchland sau „muzica usoara“, cum se spunea pe meleagurile noastre. Paradoxal, compozitiile inglobate in aceasta notiune sunt mult mai pline de substanta in comparatie cu ceea ce ni se serveste pe tava in zilele noastre. Carevasazica slagarele de azi sunt de vreo zece ori mai „usoare“ ca si continut sau prestanta. Nu vreau sa fac in aceste randuri un elogiu vremurilor „pop“ vechi si nici nu fac parte din fanii nebuni dupa Al Bano. Pur si simplu am simtit nevoia sa subliniez diferenta majora dintre muzica usoara compusa de cei care s-au nascut inainte de inventarea CD playerului si restul lumii.

Daca as fi un fan inrait al lui Al Bano as fi tentat sa spun ca aceasta muzica nu se invecheste niciodata. Sau, ca si la vinuri, cu cat e mai vechi e mai gustos. Pe de alta parte, cei „crescuti“ cu Justin Bieber sau Britney Spears nu au cum sa inteleaga acest soi de muzica. Fiindca ma pozitionez printre cei crescuti cu Depeche Mode (printre altele) am sa impac ambele tabere: e un pop cat se poate de melodic care se plieaza perfect pe gusturile majoritatii oamenilor nascuti inainte de Revolutie! Melodia care s-a ales cu bronzul de la San Remo – care deschide acest disc – creioneaza cat se poate de exact drumul parcurs de Amanda e Libera. Pe scurt, e vorba de piese pure, pline de melodicitate si voci armonice cantate in limba care defineste cel mai bine romantismul, italiana. Printre momentele in care ascultatorul are parte de splendida voce a solistului in intreaga sa splendoare se numara si Che Stupido Finale, melodie care are parte de o orchestratie cat se poate de bogata ce aminteste de vremurile unor Frank Sinatra sau a musical-urilor de pe Broadway. Pe langa baladele romantice pe aici se regasesc si cateva uptempo-uri cum ar fi Mi Ricordo Di Te, un alt punct de atractie ale acestui material discografic. Exista si mici apropieri de opera, cum ar fi Gloria, Gloria. Multe piese iti amintesc intr-un fel sau altul de vreun cantaret de pe vremuri, Isole amintindu-mi de superbele piese semnate Joe Dassin. Fara indoiala, exista balade in care parca simti ca Romina Power ar face o treaba buna daca ar canta cateva pasaje, dar per ansamblu discul asta e „meserias“ pentru amatorii de pop, fie ca au prins sau nu vremurile in care nu exista chef fara Felicita.
Recomandari: Pentru o seara romantica si linistita alaturi de persoana draga, in compania unor lumanari parfumate si a unui vin bun.....

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu