Rezultat: Chiar daca nu ma pot considera un fan inrait al celor de la Asian Dub Foundation, trebuie sa recunosc ca dupa ce am avut ocazia sa-I vad live la festivalul Sziget din Budapesta, oamenii acestia au crescut foarte mult in ochii mei. Nu stiu care a fost motivul principal pentru care aceasta infuzie de chestii diverse a prins “cheag” in randul preferintelor. Poate datorita faptului ca spre deosebire de masturbarile intelectuale prezente din plin la trupele din ziua de azi, oamenii acestia chiar transmit un mesaj?
Sau pentru ca reusesc sa amestece cat se poate de original chestiile asiatice cu cele vestice? Sau poate chiar pentru ca au un concept de show si transmit o energie vie pe scena? Categoric, e riscant ca textele melodiilor din zilele noastre sa aibe un substrat social. Iar cei de la Asian Dub Foundation fac parte din tagma unor System of a Down sau Rage against the Machine, din puctul de vedere al textelor. Nu se demit in abordarea unor teme de genul I wanna be a billionaire sau „fly like you do it/like you're highlike you do it/like you fly“. Dincolo de mesaj exista insa muzica, un capitol la care oamenii acestia exceleaza. Iar dupa 16 ani si noua albume la activ, oamenii acestia ar merita sa fie mult mai cunoscuti, opinez eu.
Protestul a cam disparut din discurile de azi. Oamenii interesati de problemele internationale nu cauta stirile pe Youtube, citesc Le Monde Diplomatique. Carevasazica nu ne convine ca discurile aflate in colectia personala sa ne tina lectii de morala. Piesa care da titlul acestui disc are un sound cat se poate de perfect in care riff-uri nervoase se intrepatrund cu un rapping cat se poate de nervos iar instrumentatia „etnica” adauga un plus de frumusete acestei capodopere. Printre momentele de varf ale acestui material se numara Urgency frequency (care are un iz de electro cat se poate de adorabil) si Futureproof, care e un soi de combinatie intre Rage Against the Machine si The Prodigy, cu un rezultat cat se poate de abraziv, dar care defineste pe deplin energia pe care o emana aceste piese. In ciuda temei „fumate” pe care o abordeaza, Where’s All The Money Gone reuseste sa fie deasemenea o explozie de energie iar piesa de deschidere - A new London Eye – traseaza inca din start directia muzicala a materialului.
Carcotasii ar putea remarca faptul ca multe din temele abordate de oamenii acestia si-au cam pierdut din credibilitate, gratie vremurilor in care traim. Cu toate acestea, Asian Dub Foundation merita sa fie o trupa iubita pentru mixul unic de protest si combinatii stilistice surprinzatoare pe care il etaleaza. Nu e ceava neaparat fresh, dar felul in care piesele astea isi gasesc locul in inima melomanilor e unic. Dupa auditia acestui album poti trece mai usor peste tonele de muzica prefabricata care zbarnaie in jurul tau. Nu e neaparat cel mai bun disc din istoria ADF, dar cu siguranta merita ascultat la volum mare.
Recomandari: Pentru toti acei care nu iubesc popcornul si care inca mai cred ca arta n-a disparut complet din industria muzicala.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu